
Majoritatea fricilor ce țin de relație sunt false!
Salutare, oameni minunați, Cred că a venit timpul să vă scriu despre un subiect care, din punctul meu de vedere, e arhiprezent în mintea și
„Academia Emoțiilor” este cea mai importantă „școală” pe care copiii de 4 – 12 ani o pot absolvi și singurul program din România în care poveștile cu tâlc, joaca cu emoțiile și încrederea, devin scânteia ce-ți va călăuzi copilul întreaga viață pe drumul cel bun.
Trecem prin cele 7 abilități necesare în a ne dezvolta inteligența emoțională. Și nu este un moft, ci o necesitate ce se întinde pe 7 săptămâni în care procesul de dezvoltare a IE îl vom accelera și supraveghea îndeaproape.
Încă din copilărie învățăm cum să ne comportăm și cum „e mai bine” să reacționăm în anumite situații. Primul reper sunt părinții – fie le copiem fidel comportamentul, fie îi credem pe cuvânt când ne spun cum să ne comportăm.
Înlocuiește nemulțumirile nerostite, orgoliul personal, rutina, suspiciunea și reproșurile, cu respectul, afecțiunea, libertatea, atenția și iubirea adevărată!
Florin Alexandru este analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilății, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.
„Am ales să mă dedic studiului inteligenței emoționale pentru că această calitate magică reprezintă de ce-ul fiecăruia dintre noi. Mai exact, dacă știm să ne construim acest de ce, vom putea să experimentăm imensul potențial uman ce se află în fiecare dintre noi.”
Cred cu tărie că totul în Univers este exact așa cum trebuie să fie și nimic din ceea ce se întâmplă nu este întâmplător.
E ca și când am spune că nu există legea cauză și efect.
Deseori sunt uimit de modul în care se manifestă această lege în Univers și atunci când reușești să fi îndeajuns de conștient de efectele cauzelor în general să înțelegi magia.
Cred că modul în care se echilibrează întregul Univers este pură magie, ultima lecție de învățat în împlinirea noastră și în atingerea absolutului dacă vrei.
Sunt cel mai bun profesor pentru mine însumi și asta nu este doar vorbărie goală, ci este modul în care trăiesc, mă manifest și interacționez cu mine însumi.
Tot ceea ce fac este experimentare și nu greșesc atunci când experimentez, ci învăț de la cel mai bun profesor posibil, de la mine însumi. Sunt convins că aceasta este poziționarea corectă în procesul de învățare.
Apoi, următorul profesor este fiul meu și copii în general de la care învăț zi de zi și sunt atât de atent încât ei nu înțeleg de ce stau uneori gură cască la joaca lor.
Observarea acelor determinanți ascunși ce ne construiesc comportamentul este prima abilitate necesară dezvoltării inteligenței emoționale.
Să le observăm dansul acestor emoții în spatele gândurilor necesită practică și perseverență
Câtă magie putem obține dansând cu aceste emoții și jucându-ne cu ele de câte ori avem nevoie. Un rezervor infinit de creativitate.
Să înțelegem cum curg și cum se întrepătrund este artă pentru că emoțiile se manifestă subtil mai tot timpul. Magia acestei abilități - prezentul.
Să știm cât și cum să ne punem în papucii altor persoane este un exercițiu de zi cu zi și necesită observare și o poziționare corectă.
Emoții așezate, ținute, observate și „în control” presupune prevenție și o igienă emoțională pe măsură cu meditație, respirație conștientă și bucuria prezentului.
Abilitatea magică ce ne oferă viața cadou. Învățăm să eliminăm rănile emoționale, emoțile „negative”, stările nepotrivite și tiparele emoționale nedorite.
Salutare, oameni minunați, Cred că a venit timpul să vă scriu despre un subiect care, din punctul meu de vedere, e arhiprezent în mintea și
Mi-am propus să vă scriu astăzi despre frica de eșec, fiindcă îmi doresc să o fac să dispară. Așadar, ce este frica de eșec? Care
Salutare, oameni minunați, Am în plan să vă scriu astăzi despre faptul că totul, absolut totul este o alegere conștientă sau inconștientă. Atât timp că
Livrez zilnic inteligența emoțională într-o formă sau alta, asigură-te că vei avea și tu parte de magia acestei calități.