Academia emoțiilor a luat ființă în imaginația mea de copil în urmă cu aproximativ 30 de ani.
Aveam 10 ani când am văzut primul video al lui Michael Jackson cu copii din Africa. Mi-a fost greu să cred că pot exista copii care să trăiască în astfel de condiții, de sărăcie lucie.
Apoi, au apărut primele reportaje cu copiii din orfelinatele românești și am resimțit aceeași nedreptate.
Mi-am spus că nici un copil nu ar trebui să trăiască așa.
Așa că cei trei frați ai mei mai mari râdeau de mine și mă tachinau când mă vedeau cum încercam să găsesc soluții pentru a ajuta orice copil din lume.
Dar nu le-am dat importanță și mă simțeam neputincios că nu puteam ajuta în nici un fel.
Astfel, s-a născut visul meu. Visul de a oferi o oportunitate oricărui copil din lumea asta să se împlinească, reușind să își exprime potențialul, crezând în el. Iar acest potențial nu îl au doar copiii, ci noi toți îl avem.
Știind că nu pot ajunge în mod direct la copii, să le dezvolt inteligența emoțională, am creat mai întâi programul Geniu. Un program de dezvoltare a inteligenței emoționale pentru adulți.
De ce am făcut acest lucru?
Deoarece toți copiii vin deja pe lumea aceasta perfecți, deschiși, cu enorm de multe calități. Ei vin pregătiți să exceleze și să se bucure de viață. Doar că, adulții au uitat de aceste comori interioare, s-au schimbat, au început să uite cine sunt confundându-se cu problemele societății, au început să nu mai vadă soluțiile, frumusețea și bucuria vieții și au dat întâietate blocajelor, impedimentelor, fricilor și nemulțumirilor de zi cu zi.
Astfel, am creat acest program Geniu pentru a-i pregăti pe părinți să își retrezească acest potențial pentru ca apoi să știe cum să îl observe, înțeleagă, crească, îngrijească și ocrotească pe mai departe pe cel al copiilor lor.
Academia Emoțiilor este un program poveste ce însoțește fiecare copil pe tărâmul imaginației în călătoria descoperirii încrederii de sine.
Scânteiuță este povestea unui băiețel magic ce reușește cu ajutorul prietenilor săi, Tibu și Lilu, să trezească în fiecare copil ce îl întâlnește scânteia din el și să devină prieteni pe viață.
Povestea este scrisă din inimă de către Alexandra Horăscu într-o manieră unică și specială, ușor de înțeles și de parcurs de orice copil.