Adevărul pe care femeile și bărbații ar trebui să-l știe despre divorț

Trebuie să schimbăm modul în care comunicăm

Există o tendință, atunci când oamenii vorbesc despre divorț, să încerce imediat să eticheteze cele două persoane implicate – unul ca erou, unul ca ticălos.

Nu este în regulă nici să jucăm rolul victimei și nici să ne simțim mândri că noi am fost cei care am inițiat despărțirea.

Această dorință este atât de puternică încât chiar ne îndreptăm către lucruri de acest gen.

O simplă căutare pe Google vă va arăta câte articole și studii de cercetare sunt pe teme de tipul: „Este mai greu divorțul la bărbați sau la femei?”, „Femeile întotdeauna suferă mai mult după o despărțire” ori „De ce înșală bărbații?”.

Răspunsurile tind să varieze mereu. Articole de psihologie ce susțin ideea că bărbații inițiază mai des decât femeile divorțul și că trăiesc mai fericiți decât ele după despărțire, precum și statistici ce prezintă un procentaj de 56 % al suferinței după divorț la femei, față de 44% procentajul înregistrat de bărbații.

Indiferent de situație, ceea ce este important este faptul că trebuie să fim cât mai realiști și mai imparțiali.

Știm, este vorba despre confuzie, tristețe, mâhnie, dar toată astea vor trece la un moment dat, iar mai târziu îți va părea rău că ai spus sau ai făcut anumite lucruri.

Analizarea subiectului „cine a greșit cel mai mult în căsnicie?” nu are nici un rost, mai ales dacă e vorba despre genuri

Divorțul este greu pentru femei.

Divorțul este greu pentru bărbați.

Divorțul este greu pentru toți.

Acest lucru poate părea ușor exagerat, dar este adevărat. În aproape toate cazurile în care ați putea face o generalizare despre modul în care bărbații și femeile reacționează la divorț, realitatea este că toți suferă. Toată lumea se confruntă cu durere și pierdere.

Există niște comportamente masculine pe care bărbații le manifestă în timpul divorțului? Da.

Bărbații tind să verifice terenul cu mult timp înainte de a pleca efectiv. Din acest motiv, de multe ori, în timpul procedurilor de divorț, bărbații aproape par a fi dispăruți. Ei au trecut prin propriile lor procese de îndrăzneală cu câteva luni înainte ca realitatea înfăptuirii divorțului să fie expusă.

Asta te-ar face să crezi că bărbaților le este mai ușor … până când vei lua în considerare ce se întâmplă atunci când femeia inițiază divorțul, iar soțul ei nu a prevăzut asta.

Dintr-o dată, tot atașamentul său de sex masculin a dispărut și se străduiește să proceseze destrămarea în timp real, fără a avea suficient timp pentru a înțelege totul.

Bărbații și femeile nu au un anumit mod de abordare de a reacționa la divorț.

Și este bine de știut că nu este deloc mai ușor dacă încerci să încredințezi vina circumstanțelor divorțului celui care a provocat această ruptură..

Iată de ce – în majoritatea cazurilor de divorț, cei care știu cu adevărat ce s-a întâmplat în acea căsătorie sunt chiar cei doi parteneri de viață.

Cu excepția situațiilor în care abuzul sau violența au avut loc în mod evident, pur și simplu nu puteți fi siguri ce s-a întâmplat de fapt între soți. El va avea realitatea lui. Ea va avea realitatea ei. Și nu va exista nici o modalitate bună de a cuantifica durerea unuia față de a celuilalt.

Și lucrul cel mai important pe care trebuie să-l realizăm este că NU MAI CONTEAZĂ

Toată lumea rănește pe cineva. Toată lumea trebuie să se vindece.

În urma divorțului, atribuirea vinei este cel mai puțin constructiv lucru pe care îl poate face o persoană. În schimb, trebuie să uite cine a greșit cel mai mult, motivul pentru care se petrece divorțul și să se concentreze pe ceea ce-l mulțumește cu adevărat și pe vindecarea sa.

Deoarece divorțul NU ESTE mai greu la bărbați decât la femei sau invers.

Divorțul este greu. Este un ritual de transformare. Și este ceva pe care fiecare îl îndură în propriile moduri unice, indiferent de sexul partenerilor.

Există mereu o cale de ieșire din impas

Dacă vă luptați cu un divorț sau pur și simplu aveți nevoie de sfaturi utile în acest proces, apelați cu încredere la planul de refacere completă al scriitorului Florin Alexandru.

Acesta prezintă în cartea sa „Magia despărțirii” :

➡ propria sa experiență din perioada divorțului,

➡ diferitele perspective (ale femeii și ale bărbatului),

➡ transformările prin care a trecut

➡ pașii pe care i-a urmat pentru a reuși să facă din divorț cel mai bun eveniment din viața sa.

De ce ați avea nevoie de o asemenea carte care să vă ghideze în drumul vindecării?

Pentru că mereu spunem că „mi-aș fi dorit să-mi fi spus cineva dinainte cât e de greu și ce e de făcut…”

Pentru că adesea ne dorim să învățăm din greșelile celorlalți pentru a cunoaște modul în care putem trece mai ușor peste obstacole și pentru că ne simțim mai motivați și mai susținuți să acceptăm această situație grea din viața noastră.

Este posibil ca dumneavoastră să nu doriți „Magia despărțirii” pentru propria persoană, dar cu siguranță că aveți un prieten/ă care are mare nevoie de această carte.

Niciodată nu e prea târziu pentru vindecare, niciodată nu e prea târziu să ne iubim!

Aflați mai multe de ce „Totul este exact așa cum trebuie să fie” din cartea „Magia despărțirii” a scriitorului Florin Alexandru, pe care o puteți găsi aici:

https://florinalexandru.ro/magia-despartirii/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *