Când facem eforturi să renunțăm la frică, o împuternicim de fapt! De ce oare?

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Salutare oameni frumoși, vreau să vă scriu astăzi despre frică și despre felul în care, de câte ori încercăm să o combatem, o împuternicim de fapt. Acesta e un detaliu pe care eu l-am observat și am realizat astfel că asta se întâmplă în momentul în care ne dorim să o anulăm, iar modul în care încercăm să o facem e agresiv. Încercăm să combatem frica cu forța, cu ambiție, încercăm să îi spunem minții: „Oprește-te! E cazul să nu-ți mai fie frică!”. Dar ce se întâmplă atunci? O împuternicim. 

În esență, ar trebui să nu luptăm cu frica. De fiecare dată când am făcut acest lucru, am simțit felul în care îi ofer energie fricii, felul în care o împuternicesc, evident că fac asta inconștient. M-am întrebat de ce oare frica nu dispare în momentul în care îi zic să plece, am înțeles, așa că am schimbat atitudinea: am realizat că, în momentul în care apare, ar trebui să merg spre ea, dar nu să o anulez, ci să o înțeleg!

Ce presupune asta?

Îmi era frică să ies din zona de confort, dar apărea deseori posibilitatea să o fac, așa că am învățat să trec dincolo de toate impedimentele care puteau să fie prezente și să mă raportez altfel la frică, adică să mă împrietenesc cu ea. M-am gândit de multe ori că oricând se poate întâmpla ceva neprevăzut, care să ne scoată din zona de confort, dar ceea ce mi se pare important să precizez e faptul că, înainte să reușesc pe deplin să părăsesc zona de confort, am făcut-o puțin câte puțin inițial. 

A ieși din zona de confort e cumva o condiție a ceea ce vreau eu să fiu.

Nu am cum să reușesc și să îmi îndeplini visul de a livra educație în toată lumea, așa cum îmi doresc eu să fac, dacă nu mă expun zi de zi în orice mod posibil. Așa că, dacă există posibilitatea de a ieși din zona de confort, eu sunt primul care o fac. Asta pentru că am învățat cum și în ce fel să o fac. 

Așadar, m-am apropiat tot timpul de frică, am privit-o, nu am vrut să o stârpesc, ci m-am apropiat încercând să o înțeleg, să pricep care e povestea fricii, de unde vine, ce e în spatele ei. 

În primă fază, m-am dus și am stat în frică, adică am procedat fix invers față de ceea ce instinctiv corpul nostru face: fuge, o ia la goană. Am stat în frică, am acceptat-o, mi-am zis că totul e în regulă și, stând în ea și acceptând-o, am înțeles că acolo, în spate, e o lecție importantă.

 Frica adesea e corelată cu ceva din copilărie, cu niște cuvinte adresate de către unul dintre părinți, niște idei pe care să zicem că vecinii le aveau și vorbeau ca și cum ar fi normalitate etc. Acceptând frica, nu faci decât să înveți ceva despre propriul comportament.

Apoi, să vă zic un mic secret: dacă dorești să îți construiești comportamentul așa cum vrei tu, condiția de bază nu e doar să fii iubire, ci să înveți să dansezi cu frica. Ea nu dispare atât timp cât o negi și o alungi, ci doar când o accepți, când stai în ea și o trăiești, ea dispare. E ca furia – când ești furios, consumi foarte multe emoții, se eliberează corpul emoțional. 

La fel e și cu frica: când fugi de ea, o împuternicești, există, crește. Când o accepți, când ești conștient că ea există, frica dispare. Relația pe care trebuie să o construim nu e cea cu iubirea, pentru că suntem iubire, ci cea cu frica – felul în care ne raportăm la ea, modul în care o privim.

Cu frica nu este o luptă, ea are un rol, cea de a ne ține în viață și se generează când corpul nostru emoțional crede că noi suntem în pericol, că viața ne este pusă în pericol. Frica ne este generată inconștient, iar noi avem nevoie să știm cum să ne raportăm la ea și cum să îi dăm voie să fie, să o acceptăm, să stăm în ea și s-o înțelegem. 

Am avut foarte multă nevoie de frică. Și acum avem nevoie de ea. Dar mintea noastră nu e obișnuită cu pericolele din zilele de azi, așa că face ceea ce știe mai bine – generează frica. Așadar, nu e vorba de luptă! E doar un dans cu frica, nevoia de a o înțelege, de a o iubi și de a o îmbrățișa! 

 

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×