Dependența emoțională este o stare, o formă de atașament nesănătos, în care cineva se simte incapabil să trăiască fără afecțiunea, atenția sau sprijinul altcuiva.
Ating, din nou, din nou un subiect delicat: dependența emoțională în cuplu
Nu știu câți dintre voi ați experimentat relații în care ați început să simțiți la un moment dat că vi s-a redus gradul de libertate sau ați început să aveți acea senzație de sufocare, de îngrădire în cuplu, dar pot să vă asigur că este o senzație extrem de neplăcută.
Semnele dependenței emoționale
Sînt acele relații denumite ironic de cunoscuți timbrul și scrisoarea sau guma de mestecat lipită de talpa pantofului, când nu te mai simți partener egal, ci mai mult o plasă de siguranță.
Începi să simți că timpul tău nu mai este al tău, că ești responsabil în totalitate de trăirile pe care le are celălalt. Dacă dependența pe plan fizic o mai duci cum o mai duci, atunci când se strecoară și acea dependență emoțională, lucrurile încep să o ia cu adevărat razna.
Partenera mea era dependentă emoțional de mine. Au fost câteva semne care mă alertau că ceva nu este în regulă dar, la început, când totul este roz, nu le-am prea băgat în seamă.
Abia mai târziu, când am simțit că nu mai pot să merg nicăieri fără să fiu întrebat și controlat, când nu mai puteam să fac lucrurile pe care le făceam înainte s-o cunosc, am început să am mari semne de întrebare.
Nu doar ca nu mai puteam să fac eu nimic singur, dar se și supăra când nu făceam ce voia ea. Iar ea, nu prea voia să facă nimic fără mine.
Trebuia să fiu mereu lângă ea, să o însoțesc peste tot, să-i aprob orice decizie. Dacă nu făceam asta, se supăra și se închidea în ea. Renunțase la hobby-urile ei, la mare parte din prietenii ei, nu mai avea, nicio activitate care să o împlinească. Totul se învârtea în jurul meu. Ea voia să fim mereu împreună, lipiți unul de altul.
Când nu s-a mai putut și am confruntat-o cu problema, nu a reacționat foarte bine.
În primul rând nu a recunoscut că ar fi așa cum spun eu. Mai apoi a devenit furioasă și a devenit ofensivă. Când a văzut că nu merge, a început să plângă, să mă acuze că nu o iubesc, că vreau să o părăsesc, că sunt un egoist.
A încercat să mă manipuleze cu lacrimi și reproșuri. Nu a vrut să asculte nimic din ce îi spuneam. Nu a vrut să accepte că nu e onestă cu ea, cu relația, și că are nevoie de ajutor. A refuzat orice soluție pe care i-o propuneam. A fost o scenă foarte grea și dureroasă dar deznodământul se prefigura clar: ne-am despărțit.
Nu am mai putut continua așa. Am realizat că nu eu trebuie să o schimb eu pe ea, ci ea trebuie să își dorească asta.
Am realizat că nu pot să îi ofer eu tot ce are nevoie, ci ea trebuie să își găsească resursele interioare pentru a se iubi și a se respecta.
Încerc tot timpul să mă întreb ce este în sufletul și mintea oamenilor când fac anumite lucruri, mai ales lucruri care le dăunează, devin toxice pentru ei. Și mă întreb mai ales de ce nu caută soluții sau, dacă li se oferă, de ce nu le primesc cu inima deschisă. Oamenii aceștia rămân o enigmă pentru mine.
Cauzele dependenței emoționale
Revenind la Iulia, fosta mea parteneră, ce se întâmpla cu ea? Ce era în sufletul ei?
Retrospectiv privind, ea suferea de o lipsă cronică de încredere în sine. Nu se simțea iubită, valoroasă, frumoasă. Credea că dacă mă are pe mine, atunci totul va fi bine. Din păcate, lucrurile nu funcționează așa.
Ea proiecta asupra mea toate nevoile ei nesatisfăcute, toate dorințele ei neîmplinite, toate fricile ei neexprimate. Ea avea nevoie de control asupra mea, pentru că altfel se simțea pierdută în haosul emoțiilor ei. Nu era onestă față de sine, nu recunoștea că are o problemă, ci se ascundea după mine.
În plus, această lipsă de încredere în sine și în propria valoare, lipsa de onestitate față de sine și de ceilalți, erau dublate de o intensitate a emoțiilor pe care nu a mai fost capabilă să o gestioneze.
În consecință, a început să fugă de emoțiile negative, să caute doar emoții pozitive care erau legate doar de mine. Fugea de procesul în sine de recunoaștere, acceptare și exprimare a lor.
Practic, în sufletul ei era un haos emoțional, un vârtej al emoțiilor, iar ea se afla chiar în ochiul furtunii, incapabilă să reacționeze pozitiv.
Cauzele dependenței emoționale
Cred că au fost mai mulți factori care au contribuit la dependenta ei emoțională.
Probabil copilăria dificilă, în care nu a primit suficientă afecțiune și atenție din partea părinților și a apărut frica de singurătate și abandon.
Posibil și experiențele traumatice în relații anterioare, care i-au lăsat răni adânci și nevindecate. Poate a fost influențată și de modele culturale sau sociale care promovează ideea că femeia trebuie să fie mereu la îndemâna și devotată bărbatului.
6 Soluții pentru dependența emoțională
Care sunt soluțiile pentru problema dependenței emoționale?
Nu exista o soluție universală, dar cred că există câțiva pași care pot ajuta:
- Conștientizarea problemei și recunoașterea nevoii de schimbare
- Căutarea unui sprijin profesional, care să ofere terapie, consiliere sau coaching
- Dezvoltarea încrederii în sine și a stimei de sine, prin lucrul cu gândurile, emoțiile și comportamentele negative
- Învățarea unor tehnici de gestionare a emoțiilor, care să permită reglarea și echilibrarea lor
- Găsirea de hobby-uri, pasiuni sau interese personale, care să ofere satisfacție și împlinire
- Practicarea unui stil de viață echilibrat, care să includă odihna, mișcare, alimentație și relaxare.
Dacă vă întrebați ce mai face Iulia…
Acum, ea este bine. A aplicat exact soluțiile pe care, atunci când eram împreună i le propusesem și le refuzase cu vehemență.
S-a confruntat cu emoțiile neplăcute, a învățat tot procesul de studiere a lor și a ieșit din haosul emoțional. Iar eu nu pot decât să mă bucur pentru ea.
