Aş vrea să vorbesc puţin despre capcana în care am picat astăzi. Eram înverşunat şi nu înţelegeam pur şi simplu de ce simt înverșunare.
Este ca atunci când ţii cu dinţii de ceva şi nu îi dai drumul, vrând ca ceva anume să se întâmple. Cauţi inclusiv motive pentru ca mintea să îţi producă drama respectivă sau să creeze doar acele aspecte pe care tu vrei să le vezi.
Ceea ce simţeam era combinat: întâi era înverşunarea, apoi simţeam iritarea, apoi intram într-o stare de agitaţie, apoi simţeam neeaceptare, apoi din nou iritare, chiar şi invidie am simţit.
Erau emoţii care veneau în valuri, iar eu NU îmi adresam întrebările potrivite.
De fapt eu mă gândeam doar la situaţie şi nu îmi adresam întrebări şi astfel eu însumi mă ţineam în capcană.
Am realizat că făceam un lucru pe care îl făceam şi în trecut, intrasem pe un vechi tipar. Am înţeles că nu îmi puneam întrebările bune şi atunci am început să ma joc cu întrebările.
Am început să îmi pun întrebare după întrebare.
Astfel că la un moment dat mi-am pus o întrebare ce m-a reașezat față de această înverșunare:
Ce anume am eu de acceptat de așa natură încât să am din nou starea mea de armonie?
Am început dintr-o dată să mă relaxez pentru că am conștientizat ce anume nu accept.
Iar simplul fapt că am înțeles ce am de acceptat m-a liniștit pentru că știam ce aveam de făcut pe mai departe.
Tot ceea ce simţeam a dispărut.
Am realizat că eu nu acceptam ce aveam de acceptat și astfel întrețineam cumva starea nepotrivită.
Am acceptat, şi imediat ce am acceptat au dispărut emoţiile, a apărut din nou starea mea de calm, detaşare şi relaxare.
Dar am fost în capcana asta pentru că nu am făcut exerciţiul şi pur şi simplu am intrat pe un scenariu emoţional vechi al meu, pentru că scenariul meu vechi era clar de învins.
Era un scenariu în care aveam complexe de inferioritate, mă frustram, mă sacrificam pentru alţii, ajungeam într-un punct în care din cauza frustrării stricam totul, mă certam cu cei din jur şi mă îndepărtam de ei doar ca să mă motivez din nou şi să mă întorc lângă ei ca să o iau de la capăt.
Un tipar mai mic al meu, derivat din cel de care tocmai v-am povestit, era că eram foarte înverşunat – şi aveam câte un conflict cu câte cineva: ba cu vecina de bloc, ba cu preşedintele de scară, ba cu guvernul şi tot aşa. Bineânţeles că acel conflict era în mine.
Am reuşit să scap de acest tipar. El însă apare de fiecare dată când laşi anumite emoţii să se manifeste şi uiţi să le consumi, să vorbeşti despre ele şi să le scoţi afară.
Emoţiile acestea declanşează tiparul, iar dacă tu nu eşti în starea de observare în acel moment, intri imediat pe tiparul vechi pentru că sinapsele din creier sunt încă acolo.
Simplul fapt că astăzi am făcut exerciţiul cu întrebările mi-a confirmat că am ieşit din tiparul respectiv, doar că el apare din nou când nu sunt în starea de prezenţă.
Acum, la mine starea de prezenţă este o stare naturală, însă mi-a luat ceva până să ajung aici.
Astăzi însă, fiind în conflict, am ieşit din aceasta stare naturală de prezenţă. Este aşa de puternic scenariul, încât dacă nu ai instrumente cu care să te joci şi nu te cunoşti pe tine, cazi în capcană și rămâi atârnat în tot felul de conflicte.
Este foarte important ca oricât de evoluaţi şi inteligenţi suntem sau ne credem, să ne facem această evaluare, pentru că în prezent nu avem laudele din trecut sau realizările din viitor – în prezent suntem doar noi simpli și onești.
Atunci când simţi înversunarea ar trebuie să ne punem întrebări cât mai clare și mai specifice:
Ce anume nu accept eu la mine acum?
Cu ce sunt eu acum în conflict?
Ce anume nu acceptă minte mea la modul în care se desfăşoară viaţa mea?
Este foarte simplu: atâta vreme cât viaţa se desfăşoară, mintea este cea care se împotriveşte, iar în momentul în care tu eşti tot una cu viaţa, nu îi dai voie minţii să se împotrivească şi nu mai cazi în capcană.
Exerciţiul este să îţi pui întrebările referitoare la ce anume nu accepţi la acest flux natural al vieţii. Şi atunci pur şi simplu corpul îţi spune ce anume nu accepţi!
Înverşunarea este legată de acceptare.
Este emoția opusă acceptării dacă vrei și câtă vreme acceptăm, nu îi dăm voie înverșunării să existe.
—
Am lansat programul de inteligență emoțională ce oferă exact instrumentul necesar pentru a ne construi viața dorită și în care vei găsi soluția și la un astfel de tipar comportamental.
Este un program ce ne ajută să ne exprimăm potențialul imens din noi și ca un efect direct vom reuși să le oferim și copiilor acest potențial ca model de urmat.
Dacă în trecut comportamentul nostru era un mister, prin intermediul acestui program te ghidez pas cu pas și îți arăt acei determinanți ascunși ce ne construiesc comportamentul.
Programul îl găsești aici.
Suntem minunați exact așa cum suntem.
Cu drag,
Florin Alexandru
