Azi vreau să-ți vorbesc despre nevoia de control. E incredibilă această nevoie a noastră, a oamenilor, de a descoperi ce e în preajma noastră, și ce mă bucură mai tare e faptul că mulți dintre noi învață să afle și ce se află în interiorul lor, nu numai în exterior.
Aș vrea să îți adresez o întrebare:
Când te-ai simțit ultima dată controlat sau când ai încercat să controlezi pe cineva ultima dată?
Pentru că nevoia de control e una dintre nevoile cele mai întâlnite și măcar o dată în viață fiecare dintre noi a experimentat cum e să fii controlat sau să controlezi, la rândul tău.
Nu ți s-a întâmplat vreodată să încerci să controlezi o situație, eliminând ceea ce ți se părea nepotrivit, adăugând ceea ce considerai că e bine, planificând totul și pe parcurs să apară ceva neprevăzut, iar tu să îți pierzi cumpătul din cauza asta?
Ei bine, atunci s-a manifestat nevoia ta de control. Ai vrut să controlezi lucrurile și situația astfel încât totul sa iasă cât mai bine și în favoarea ta. Doar că a intervenit ceva ce nu te așteptai și nu mai dețineai controlul asupra acțiunilor tale.
De obicei, mulți adulți sunt obișnuiți să fie controlați încă din copilărie, în general de către părinți.
Având sădită în ei nevoia de a-i controla pe cei din jur (rude, colegi de muncă, prieteni, chiar propriii copii) și a controla diferite situații, ei nu vor face decât să perpetueze comportamentul cu care au fost obișnuiți în copilărie și care, deși poate l-au considerat toxic, ei nu realizează că duc mai departe ceea ce au văzut și au trăit acasă.
Iar de multe ori, în copilărie, nici măcar nu conștientizeaza că părinții exercită control asupra lor, pentru că au încredere în ei, pentru că simt cum le oferă controlul necesar supraviețuirii și sunt obișnuiți ca orice ar face, părinții sa fie entitățile superioare care au dreptate în tot ceea ce spun, pentru că ei înșiși le-au tot repetat asta.
Și ajung, astfel, să caute în adulții pe care îi vor întâlni ulterior, fie că sunt prieteni sau parteneri de viață, tiparele cu care au fost obișnuiți încă de mici pentru că astfel se simt în control, ori pentru că îi pot determina pe ei, involuntar, să îi controleze, având inoculat înăuntrul lor că acesta e tiparul după care funcționează, ori să înceapă, treptat, să îi controleze ei.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că e posibil ca, încă de mici, părinții să le fi repetat că viața este grea, că apar multe pericole și că însăși lumea în care trăim e un pericol mare. Și astfel au declanșat înăuntrul lor nevoia de a fi stăpâni pe propria viață și pe oamenii din jur, ca să evite ceea ce li se poate întâmpla rău.
Sau e probabil ca părinții să-și fi crescut copiii într-un mod dur, deloc empatic, susținând că doar fiind puternic vei putea supraviețui, așadar copilul va încerca să dețină controlul pentru că va crede că lipsa acestuia înseamnă slăbiciune.
În relațiile de cuplu, mai ales, controlul apare și din nesiguranță. Poate că sunt niște adulți nesiguri pe sine și pe ceea ce pot să facă, așadar se simt confortabil doar atunci când preiau controlul asupra unei situații, considerând că nu trebuie să aibă încredere în partener, deci trebuie să se asigure mereu sau pur și simplu simt că dacă nu vor controla ce se întâmplă, lucrurile vor merge prost pentru amândoi.
Însăși preocuparea pentru control demonstrează lipsa de încredere în propria ființă, în capacitățile personale și în viață.
Sau poate că le este frică de abandon, nu își doresc să fie părăsiți și cred că dacă sunt stăpâni pe situație și pe partener, nu se va întâmpla nimic rău.
Problema e că oricât ne-am dori asta, oricât am visa, oricât am spera, nimeni nu deține controlul. E doar o iluzie în care credem orbește pentru că ea ne oferă putere și încredere în noi.
Nimeni nu va putea controla niciodată cât va fi alături de el partenerul/partenera, oricâte asigurări ai primi din partea lui/ei și nimeni nu își va putea controla niciodată viața astfel încât toate lucrurile să meargă bine.
Doar că poți renunța în a deveni anxios atunci când lucrurile scapă de sub control.
Cum?
Limpezindu-ți mintea și inima. Pentru că în interiorul tău nu e bine dacă simți mereu nevoia să controlezi sau îi impulsionezi pe alții să te controleze.
Dar poate fi bine și tu însuți poți fi bine dacă înțelegi că nevoia de control este doar o iluzie.
Îndepărtează-te de tot ce e toxic.
Pentru că, cu cât renunți mai repede la nevoia de control, cu atât vei avea mai mult timp și energie pentru tine, vei putea să te concentrezi pe propria persoană și pe trăirile ei, și nu te vei consuma gândindu-ne cum să exerciți controlul.
Fă bine și liniște înăuntrul tău, petrece timp cu tine, răspunde-ți la întrebările care te macină, referitoare la nevoia de control și realizează că viața și lumea pot fi minunate și fără a le controla și fără a încerca să fii stăpân pe tot ce ți se întâmplă.
Armonia, las-o să fie.
Eu cred în tine.
Cu drag,
Florin Alexandru
