De ce sunt copiii dezordonați?

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Dacă stăm bine să ne gândim la felul în care suntem și la ceea ce suntem, începem să percepem mai bine că al nostru comportament este ușor descifrabil, fiindcă în spatele oricărui lucru, în spatele oricărei bucăți din comportamentul nostru există o cauză clară. O cauză care, de cele mai multe ori, pornește din copilărie.

Iar astăzi vreau să vă vorbesc despre dezordine, despre felul în care un om ajunge dezordonat și care e povestea din spatele dezordinii.

În momentul în care ea apare ne deranjează, pentru că suntem conștienți că nu putem să ne organizăm viața, reiterăm un comportament dezordonat și când vine vorba de locul de muncă, și acasă, și în mai multe împrejurări de pe parcursul vieții. Iar ordinea ne ajută să construim o parte pozitivă, să ne controlăm, să ne fie cât se poate de simplu.

Care credeți că e cauza directă a faptului că suntem dezordonați?

Ei bine, lenea. 

Care sunt cauzele care îi determină pe copii să fie dezordonați?

Încă de la vârsta de 6-8 ani, copiii încep să-și dorească să se implice în diferite activități. În momentul în care ei preiau inițiativa și își doresc să ajute, în spatele lor apare un părinte care face totul în locul copilului. Și-atunci, în copil se naște starea și respectiv gândul care îl determină să creadă că nu are sens să mai facă ceva, oricum are cine să îndeplinească sarcinile în locul lui, părintele e mereu disponibil să rezolve sarcina copilului. 

În perioada în care copilul era în preadolescență și/sau adolescență și era absolut natural să fie lăsat să stea pentru că toată energia lui era consumată în procesul creșterii, a început să fie criticat și nu încurajat. Au început să fie etichetați, numiți „leneși”, li s-a reproșat că nu fac niciodată nimic, iar fiindcă li s-au tot repetat aceste lucruri, s-a născut un program comportamental prin care chiar au devenit astfel cum au fost etichetați – leneși, instalându-se în subconștientul lor.

Apoi, mediul e o altă cauză.

Cred că ați observat că un mod destul de nepotrivit prin care adolescenții își doresc să fie speciali e tocmai faptul că de multe ori se autodeclară ca fiind leneși.

În momentul în care sunt întrebați de către un prieten/o prietenă: „Ce faci azi?”, ei răspund adeseori: „Uite, ce să fac, lenevesc și eu”. Așadar, copilul, dacă a ajuns să fie dezordonat, în mare măsură și mediul îi întărește acest program comportamental. 

Dar cum se manifestă?

În primul rând, prin dezordine: își lasă hainele, cărțile, lucrurile prin casă, nu strâng după ei. În al doilea rând, sunt dezorganizați. Nu sunt dezorganizați doar în ceea ce privește lucrurile lor, ci și în relațiile cu ceilalți, în viața de zi cu zi, deci pe toate planurile. Apoi, nu au inițiativă, iar în acest mod nu își dezvoltă încrederea în propria persoană și nici personalitatea. 

Consideră că „lasă că e bine și-așa” sau „lasă că merge” sunt niște imnuri ale existenței pe care le repetă în mod constant, trăind conform lor, iar aici e vorba tocmai despre jumătățile de măsură pe care alegem să le primim și să trăim cu ele, ne complacem. În felul acesta, realizăm că orice facem e cu jumătăte de măsură, în spatele nostru fiind frica de a nu pierde, de a nu eșua sau credem că dacă oferim totul, sunt șanse destul de mari ca o persoană să ne desconsidere. 

Părerea mea este că lenea nu e nicidecum reală! Ea se naște în proiecții.

Vă e cunoscută amânarea de tipul „acum trebuie să fac ceva”, la care vine răspunsul „pot să fac și mai târziu, am timp!”? Eu mă gândesc la ceea ce am de făcut, se naște proiecția, dar la scurt timp apare și gândul care îmi spune că îmi e lene. Dacă ne anulăm aceste proiecții, cu siguranță îndepărtăm și lenea.

De câte ori ne e lene, și asta e valabil și pentru copii, e indicat să nu mai stăm nici măcar o clipă, să nu mai lăsăm nici măcar o secundă lenea să ne copleșească.

Gândirea se transformă în termeni de acțiune, așadar imediat trebuie să ne ridicăm și să începem să facem ceea ce avem de îndeplinit, fără să ne mai gândim la faptul că ne este lene. Iar în ceea ce privește copiii, această gândire în termeni de acțiune o putem transforma într-o joacă, într-un fel de competiție care să îi determine să risipească ideea de lene și să treacă la acțiune.

Iar nu în ultimul rând, atunci când începem să ne întrebăm ce simțim, să căutăm mai bine în adâncul nostru, vom înțelege că dezordinea nu ne ajută în niciun fel, ba dimpotrivă, iar în felul acesta vom începe să lucrăm la inteligența noastră emoțională, la construirea încrederii în sine, care se realizează doar prin mici victorii, deci, implicit, prin acțiune.

Atunci când ne dezvoltăm inteligența emoțională, înțelegem destul de clar că ne dorim să eliminăm obiceiurile negative din viețile noastre și să le facem loc celor frumoase, constructive, care să scoate binele și armonia dinăuntrul nostru. 

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×