Diferența dintre atașament, dependență și iubire

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Despre atașamente am mai vorbit și mi se pare esențial să le înțelegem.

Suntem construiți genetic în a ne atașa de absolut tot ce ne satisface una dintre cele 6 nevoi umane.

Emoțional avem neuroni oglindă și astfel reacționăm adesea la emoțiile celorlalți când acestea apar, astfel că avem capacitatea de a empatiza, adică de a ne pune în papucii altora.

Apoi, energetic suntem atrași de oameni cu vibrație asemănătoare, o vibrație despre care am mai explicat că se exprimă energetic în funcție de emoțiile principale trăite în viața de zi cu zi.

Mental suntem atrași de oameni ce nutresc aceleași preferințe conceptuale.

Astfel că suntem atașați de oameni prin intermediul modului în care suntem construiți, dar ce este după atașament?

Atașamentele par nevinovate la prima vedere și la bază par că ne ajută la nevoia de a ne integra și a aparține anumitor grupuri sociale și spun asta pentru că mare parte din noi percepem atașamentul natural, normal.

Dar oare e natural?

Eh, atașamentul în forma simplă doar pare nevinovat, problema este că atașamentul este doar o etapă spre dependență în majoritatea cazurilor pentru că ne atașăm de cineva ce ne ajută să ne satisfacem nevoile emoționale, mentale și energetice după cum spuneam.

De exemplu, ne atașăm de cineva ce ne oferă iubire și conectare sau de cineva ce ne oferă siguranță, sau ne oferă diversitate sau de cineva ce ne face să ne simțim importanți.

Sau ne atașăm de cineva ce ne ajută să creștem sau de cineva pe care îl ajutăm și asta ne oferă o stare de împlinire.

Dar dincolo de forma simplă, ne atașăm pentru că avem nevoi nesatisfăcute pe care nu știm cum să ni le satisfacem noi înșine.

Practic căutăm în ceilalți ceea ce se află deja în noi și la care putem ajunge oricând, dar nu avem nici cea mai vagă idee cum să o facem și astfel devenim agresivi când persoana ce ne satisfăcea aceste nevoi iese din viața noastră.

Dar în esență noi suntem supărați că pierdem tocmai satisfacerea acestor nevoi, nu suntem supărați tocmai pe persoana în cauză, ci suntem supărați că noi „nu ne vom descurca”,
adică „cine o să mă împlinească pe mine?” sau „cine o să mă facă să mă simt complet?”

Asta pentru că trăim în iluzie și pentru că tot timpul manipulăm pentru a ne satisface aceste nevoi fără să ne dăm seama că ele sunt deja în noi și doar o perspectivă diferită a lucrurilor ne vor face să devenim conștienți de capacitatea imensă aflată la îndemâna fiecăruia dintre noi.

În schimb cerem zi de zi satisfacerea acestor nevoi de la ceilalți și in mare parte de la partenerul de viață și uneori asta se întâmplă fără niciun efort, alteori partenerul înțelege jocul și profită, astfel apare manipularea în cuplu.

Evident că toate aceste nevoi se satisfac la schimb cu altceva dacă avem ce oferi sau ceea ce oferim noi echilibrează ceea ce cerem în schimb.

Ne atașăm de niște goluri imaginare din noi proiectate așa de către o minte incapabilă să își înțeleagă emoțiile!

Dacă am reuși să ne conectăm cu noi și să căutăm cu adevărat în noi, vom vedea că a  ne satisface aceste nevoi presupune doar o schimbarea a modului în care am învățat să gândim.

Cum să nu ne mai atașăm?

Simplu, prin a ne înfrunta fricile, adică să acceptăm că nu suntem perfecți, cu suntem vulnerabili și că habar nu avem cum să ne iubim pe noi înșine.

Pentru că atunci când învățăm să ne iubim pe noi înșine, învățăm să nu ne mai atașăm, transcedem atașamentul pentru că nu mai este necesar să ne satisfacem aceste nevoi.

Nu ne-a învățat nimeni și probabil că o să dureze un an sau mai mult să învățăm cum să ne iubim, dar dacă vom reuși, vom începe să trăim și să ieșim din iluzie.

Vom experiementa iubirea autentică cu  partenerul nostru și vom putea să ne îndrăgostim din nou și din nou de același om.

Pentru că omul cu care suntem în relație, vrea și ea/el să se reîndrăgostească de noi din nou și din nou.

E fain să tot simți fluturași, e fain să ai un prieten în persoana iubitei tale/iubitului tău, e fain să dansezi de fiecare dată diferit și e fain să te conectezi cu ea/el din nou și din nou ca și când este pentru prima dată.

Și asta ne face dezvoltarea inteligenței emoționale plus că toată călătoria asta are mult mai mult farmec acum că na, tocmai începe viața din nou…
…și din nou…
…și din nou…
Și tot așa.

La nivel de conștiință colectivă avem de învățat această lecție de a învăța și a ne da voie să ne iubim pe noi înșine.

Și din acest motiv am construit tot felul de instrumente ce ne dezvoltă inteligența emoțională, adică calitatea ce ne învață cum să ne iubim pe noi înșine.

Unul dintre acestea este pentru cupluri și îi spune: „Mă mai iubești?”, iar în joc am construit un set de reguli simple și eficiente tocmai pentru a învăța cum să respectăm feminitatea și masculinitatea în relație.

Să nu uit, acest joc va lucra în subconștient multă vreme după ce vă veți juca.

Jocul îl  găsești aici.

Pe mine mă găsești aici.

Iar pe tine te găsești în inima ta.

Ah, să nu uit: ești un om minunat.

Cu  drag,

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×