Emoții pozitive versus emoții negative

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Salutare oameni minunați, îmi doresc tare mult să vă scriu astăzi despre emoțiile negative și despre cele pozitive. În general, emoțiile sunt etichetate, sunt înțelese, așezate și percepute dintr-o perspectivă care le poate oferi o formă. Din punctul meu de vedere, emoțiile nu sunt nici pozitive și nici negative, ci ele sunt strict un efect.

Cu toate că emoțiile construiesc motivația intrinsecă, în același timp emoțiile sunt un efect. Când înțelegem clar comportamentul uman, înțelegem de fapt un cerc în care se produc din nou și din nou aceleași emoții, același comportament construit și dus mai departe de către emoțiile noastre. 

Pe de o parte, avem o parte conștientă în creierul nostru, cea de 5%, și 95% subconștient. În subconștient avem foarte multe programe, cum ar fi cel al mersului, cel al echilibrului, cel de a înota, de a merge cu bicicleta și așa mai departe. Dar mai sunt și alte programe! Programe care s-au construit în funcție de experiența noastră de viață, care ne țin pe noi în zona de confort.

Ce presupune asta?

Ei bine, creierului îi place foarte mult să facă lucrurile pe care le-a mai îndeplinit la un moment dat, lui nu îi plac absolut deloc lucrurile noi, fiindcă le consideră periculoase.

Și atunci, ce face creierul? Repetă aceleași lucruri din nou și din nou. Îi face plăcere să ne țină într-o zonă de confort, care adesea este mult prea limitată. 

Dar ce mai găsim în subconștient în afara programelor?

Convingeri. De exemplu, „Eu sunt deștept!” e tot o convingere, ca și „Eu sunt inteligent!”, „Eu sunt creștin” etc. În momentul în care spui „eu sunt…”, ajungi la o convingere.

Apoi, mai sunt și condiționările. Condiționările spun așa: „Nu pot să zbor cu avionul pentru că mi-e frică de înălțime”, „Nu pot să scriu o carte”, „Nu pot să fac un live pe Facebook”, „Nu pot să mănânc o mâncare ce conține anșoa”. Astfel, regăsim niște condiționări care ne impun niște limite.

Așadar, există aceste limitări. Condiționările creează limitările. Dar mai sunt și limitări de tipul „Eu n-o să reușesc niciodată să fac…” – un fel de încadrare a omului în niște repere ușor de înțeles.

Nu în ultimul rând, există blocajele mentale în care spunem ceva de felul acesta: „Eu cred că lumea asta n-o să se însănătoșească niciodată”. De ce afirmi asta? Pentru că vezi felul în care este lumea, modul în care sunt oamenii, capacitatea lor.

Sau există blocajele emoționale – ne este foarte frică de succes, spre exemplu sau frica de a reuși – pentru că în spatele nostru e o voce interioară care ne dictează în mod constant că nu o să putem reuși niciodată să obținem ceea ce ne dorim, nu merităm să avem o viață împlinită. Existând aceste condiționări, ne sunt create blocajele emoționale.

Iar de la toate acestea, încep să se contureze emoții inconștiente. De ce inconștiente? Pentru că acelea conștiente vin din partea conștientă a minții noastre. Orice intenție inconștientă se construiește pe baza unor programe.

Dansul emoțiilor

 Emoția conștientă generează o emoție, emoția generează un gând, gândul generează o emoție, apare un dans emoție – gând, și tot așa până când decidem, în urma unor proiecții, că vom declanșa o acțiune. Când repetăm acțiunea, se formează un obicei, iar obiceiurile repetate creează programele care se scriu în subconștient. Cercul se reia astfel. 

Avem o bucată de parte conștientă prin care putem rescrie toată povestea de mai sus. Putem să ne concentrăm pe gânduri, astfel încât să limităm acțiunile. Dar dacă ne îndreptăm atenția înspre acțiuni, mintea noastră este capabilă să facă doar un singur lucru. Însă, atât timp cât suntem concentrați asupra gândului, reușim să limităm acțiunile, dar, dacă n-o mai facem, apar din nou intențiile inconștiente care rulează programele din spate.

E clar că nu e deloc bine să ne concentrăm pe acțiuni! De exemplu, unele persoane își îndreaptă atenția spre emoții. Dar, atunci când ne concentrăm pe emoții, dacă înțelegem cum funcționează ele, mai apoi putem ajunge foarte ușor la intenții și apoi la programe.

 Însă e destul de dificil să ne concentrăm pe emoții dacă nu știm să ne deprindem cu ele. Toate emoțiile funcționează pe tipare emoționale, ceea ce înseamnă că, în momentul în care înțelegi cum funcționează un tipar emoțional, ți-e ușor să te duci spre acel tipar, anulându-l. Când anulezi tiparul emoțional, anulezi întreg cercul, îl închizi.

O soluție extrem de bună în această poveste este să anulezi intențiile subconștiente prin cele conștiente, în felul acesta cele subconștiente dispar. Astfel, se manifestă doar cele conștiente.

Spunându-vă că emoțiile sunt strict un efect, mai are sens să le atribuim noțiunile de pozitiv sau de negativ? De ce am sta să ne uităm la emoții, de ce am încerca să le poziționăm într-un fel sau într-altul, etichetându-le? Noi facem acest lucru pentru a fugi de emoții! Atunci când simte frică, reacția naturală a corpului e cea de a fugi, de a se ascunde, de a ascunde frica, de a micșora. Dar nu știe că noi avem nevoie cum și în ce fel să dansăm cu fricile! 

Fiindcă, dacă am ști cum să dansăm cu ele, am cunoaște și cum să ne poziționăm față de acestea și față de corpul nostru emoțional, față de ceea ce suntem noi. 

Cu alte cuvinte, atât timp cât punem astfel de etichete – emoții negative sau pozitive, scopul nostru nu este cel de a ne înțelege fricile și emoțiile, ci de a eticheta, a judeca, fugind de emoții. Ceea ce consider că e greșit. Emoțiile sunt doar strict un efect, ele nu sunt bune sau rele, iar acest lucru e un adevăr incontestabil. 

Emoțiile, asfel, sunt un efect al modului în care noi le-am permis să se manifeste. De exemplu, dacă simțim frică față de ceva care ne amenință viața, să zicem că suntem la marginea unei prăpăstii, acea frică este foarte bună!

De ce?

Pentru că ne ține în viață. Dacă simțim invidie față de o persoană care este mai bună decât noi, acel sentiment nu este deloc constructiv, pentru că s-a construit dintr-o intenție care a spus: „Știi, eu nu sunt îndeajuns de bun”. Și atunci văd persoana care reușește, motiv pentru care se trezește invidia înăuntrul nostru și nu mai este o emoție bună – dar asta nu înseamnă că este rea! Ceea ce vreau să transmit e că invidia este strict un efect al fricilor din spate, la fel cum sunt și răutatea, agresivitatea, furia etc. 

Ce aș face eu?

M-aș uita mai bine și mai atent la emoții, m-aș raporta altfel la ele și, nu în ultimul rând, mi-aș dezvolta inteligența emoțională, pentru că este necesară. Priviți atent emoțiile, nu le mai etichetați, ci încercați să le cunoașteți și să înțelegeți ce e dincolo de acestea! 

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×