Mi-am propus să vă scriu astăzi despre frica de eșec, fiindcă îmi doresc să o fac să dispară.
Așadar, ce este frica de eșec? Care e povestea ei? Ce se ascunde în spatele ei? De ce ne determină să nu trăim, să lipsim din propria noastră viață?
Vreau să vă port prin răspunsurile acestor întrebări, întrucât îmi doresc să ajungem la cauză și să aflăm ce e cu ea, care e povestea ei, de ce ne determină să fugim de viață, de frumusețea ei, de magia pe care ea ne-o desenează înăuntrul și în afara noastră.
De ce apare frica de eșec?
În prima fază, cel mai important mod de a prelua frica de eșec este acela din cauza căruia noi am fost programați astfel. Pe scurt, am preluat-o în mod direct de la părinții noștri. Bineînțeles că și ei au avut-o și ne-au dat-o nouă, iar noi am primit-o în mod inconștient.
Astfel, am fost programați prin intermediul cuvintelor. De ce prin cuvinte? Pentru că ni le putem aminti ușor, le putem memora cu repeziciune, le identificăm cu ușurință. De exemplu, ni s-a tot zis: „Ai grijă pe unde mergi!”, „Ai grijă ce faci!”, „Ai grijă cum te comporți!” și așa mai departe.
Aceste enunțuri binecunoscute – fiindcă nu-i așa, le știm cu toții prea bine – ascund în spate frica de a trăi. Frica de a trăi este extrem de strâns legată de frica de eșec.
Apoi, am fost programați prin cuvinte de felul: „Trebuie să faci asta!”, „Trebuie să-ți găsești un loc de muncă!”, „Trebuie să te căsătorești!”, „Trebuie să te comporți astfel în societate!”. O grămada de „trebuie” care îți condiționează comportamentul, astfel încât, dacă nu făceai cum ți se spunea că trebuie, nu era deloc bine.
Atunci când „trebuie”, nu îți mai dai voie să înveți.
Însă, atunci când înlături acel „trebuie” și nu ți-l mai repeți în minte ca pe un refren pe care l-ai învățat încă de când erai mic, te poziționezi în învățare. Așadar, îți dai voie să greșești.
În schimb, atunci când asculți și crezi în tot acel „trebuie”, nu-ți îngădui să greșești, cu toate că o vei face, pentru că e uman, e absolut firesc să greșești.
Mai știți proverbul „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”, des repetat și auzit în societatea noastră? Cu alte cuvinte, în funcție de comportamentul nostru în grupul social în momentul în care ne „însoțeam” cu ceilalți, în funcție de prietenii pe care îi aveam, ne reflectam în propria noastră oglindă. Trebuia să fim mereu atenți cum ne construiam aceste relații, care nu erau cele mai bune mereu, iar fiecare părinte din grupul nostru de adolescenți își programa copilul cam în același fel.
Nu doar că am fost programați prin genul acesta de cuvinte încă de când eram mici, ci ni s-a impus să trăim în acel fel pentru că „trebuie”.
Încercați, de exemplu, să vă învățați propriii părinți să nu mai folosească acest „trebuie” când comunică. O să vedeți că se întâmplă ceva interesant: nu vor mai ști să mai spună multe lucruri. De ce? La ei totul a trebuit. Au trăit într-o epocă comunistă în care li s-au impus o sumedenie de lucruri. Lucrurile impuse, pe atunci, nu se puteau face pur și simplu, ci trebuiau făcute.
Din punctul meu de vedere, acest „trebuie” e un cuvânt care manipulează, care ne poziționează într-o zonă în care nu avem voie să greșim, astfel se naște frica de eșec.
De asemenea, în ceea ce privește programarea emoțională, părinții noștri au trăit în nesiguranță, în nemulțumirea ce provenea din modul în care trăiau și din felul în care mintea noastră naște așteptări false.
Am mai scris despre asta, despre felul în care creăm niște așteptări false, în urma lor apare dezamăgirea – atunci când observăm că nu se împlinește ceea ce ne doream, dezamăgirea generează nemulțumire, iar nemulțumirea naște frica de a trăi.
De exemplu, ați observat că știrile negative au cel mai mare impact – la fel și întâmplările negative? De ce oare?
Pentru că mintea noastră, stând în niște emoții mai puțin înalte, într-o vibrație de nemulțumire, ne determină pe noi să rezonăm cu niște evenimente care generează această frică de a trăi. Iar noi am fost, astfel, programați emoțional cu această frică de a trăi.
Programați emoțional însemnând faptul că ai noștri părinți au avut aceste trăiri și au rămas captivi atât de mult acestei emoții, au rezonat adesea cu lucrurile nepotrivite care se întâmplau în societate, învățându-ne și pe noi să trăim nemulțumirea.
Bineînțeles că nici ei și nici noi nu am conștientizat-o, ci pur și simplu am preluat-o ca fiind o stare normală a lucrurilor.
De asemenea, am fost programați inclusiv energetic. Adică energia acestei nemulțumiri a generat nesiguranță, care, după cum spuneam mai devreme, vine mână în mână cu atracția spre evenimentele mai puțin plăcute.
Iar această nesiguranță provine în mod direct din frica de a trăi. Atunci când ți-e frică să trăiești, atragi inconștient anumite evenimente mai puțin plăcute, le dezvolți însemnătatea, iar atunci apare drama, respectiv dramatizarea care este arhiprezentă în societatea românească.
Așadar, se naște și nesiguranța care este efectul fricii de a trăi, căci ea ne determină să fim nevoiți să facem anumite lucruri, purtându-l cu noi mereu pe „trebuie”. Nu ne dăm voie să greșim, să învățăm, ci trebuie să mergem pe aceeași linie pe care, oricât am încerca, nu reușim să o păstrăm. Deci inevitabil apare frica de eșec.
Dacă privim mai în detaliu și să aprofundăm toată această poveste, realizăm că acolo, în spate, se află numeroase lucruri care au construit-o. De asemenea, este o obișnuință pe care am trăit-o încă din copilărie și pe care am învățat-o de la părinții noștri.
Acum o vedem că există, fugim de ea, pentru că atunci când ne e frică de eșec, ne e frică și să trăim.
Cum se manifestă?
Ei bine, nu ne permite să ieșim din zona de confort. Ne ține acolo captivi. Nu ne dă voie să avem o relație cu frica.
Totodată, avem o sumedenie de proiecții pe care nu le putem controla, proiecții care generează niște scenarii puțin mai negative. Trăind în nesiguranță, aceste proiecții apar mult mai ușor, iar scenariile creează anxietatea.
O anxietate pe care nu avem cum să o controlăm dacă nu știm să ne controlăm proiecțiile.
Am observat adesea persoane care trăiesc în anxietate și am înțeles că ele nu-și controlează proiecțiile, nu le opresc atunci când apar, le lasă să se manifeste. Și atunci normal că le este întreținută perpetuu anxietatea.
O persoană anxioasă, pe lângă faptul că trăiește anxietatea așa cum o trăiește, se și alimentează cu ea, iar în spate există și o recompensă nevăzută. O recompensă nevăzută pe care nicio persoană anxioasă nu o va vedea. De obicei, acea persoană stă atât de mult în starea de anxietate, încât nu reușește nicicum să iasă din ea.
Însă, anulând anxietatea, anulezi, în aceeași măsură, frica de a trăi – cu tot istoricul ei, ce a fost construită cu migală timp de ani de zile și e foarte greu să o rostogolim, să o refacem, să ne repoziționăm și să ieșim din ea.
Dincolo de orice, proiecțiile, cele care pleacă din minte, cele care se nasc din nimic, închipuirile, creează în noi senzații de neliniște, care întrețin în noi frica de a trăi, anxietatea.
De exemplu, acele proiecții în care ne întrebăm ce mă fac dacă mă despart de parteneră și rămân singur. Ori, ce ne facem dacă ai noștri copii suferă de nu știu care boală sau dacă ei rămân corigenți la școală.
Dar acest fel de proiecții întrețin anxietatea. Și, oricât de mică pare frica de eșec, ea ascunde incredibil de multe lucruri acolo, în spate, atâtea cărămizi care au fost așezate de-a lungul vremii și au creat genialitatea minții noastre.
Așadar, putem să înlăturăm frica aceasta de eșec, frica de a trăi implicit, să învățăm să trăim în prezent și în armonie și să punem mintea să trăiască în armonie zi de zi, clipă de clipă.
Oare nu despre asta e vorba? Despre, la urma urmei, a ne determina mintea să funcționeze așa cum vrem noi? Despre a lua o anumită problemă și a o transforma în ceea ce reprezintă un mod de a ne bucura de viață?
Dar, de fapt, e nevoie de un proces. Dacă procesul s-a construit în ani de zile – minuțios, cărămidă cu cărămidă, dusă mai departe, alimentată zi de zi cu proiecții și anxietate, noi de ce nu am învăța să trăim în prezent, să ne dezvoltăm inteligența emoțională, acceptându-ne și iubindu-ne pe noi?
Dacă fiecare ar face asta și ne-am conecta la propria persoană, adică am învăța să trăim în prezent, cu toții am reuși să integrăm armonia în viața noastră. Eu cred în tine! Și nu cred doar în tine, ci și în mine, în fiecare dintre noi, știu ce e în spate și înțeleg foarte clar ce presupune întregul nostru comportament.
Așadar, haideți să învățăm să trăim în armonie, să ne înlăturăm frica de eșec și frica de a trăi. Fiți, iubiți, bucurați-vă, conectați-vă cu voi înșivă și cu viața magică pe care o avem!
