Vezi înregistrarea webinarului

Cum funcționează programul?

Există o platformă unde se va primi zi de zi exerciții sub forma unui calendar.

Este o provocare de 49 de zile, în care zi de zi timp de 7 săptămâni vor fi exerciții și teorie de pus imediat în practică și de parcurs.

Dacă teoria toată o veți putea parcurge în 15-20 de minute, exercițiile le veți pune în practică în fiecare zi, pentru că emoțiile, comportamentul este la voi tot timpul.

Și cel mai important, va exista un grup de facebook în care toți cei aflați în această poveste de transformare, de revitalizare a propriei relații, veți avea posibilitatea de a învăța din împărtășirea acelorași probleme comune, ce e de făcut.

Ce presupune întreg materialul/programul?

Materialul presupune ca este nevoie ca o singura persoana sa pună în aplicare exercițiile și informația acestui program.

Scopul acestui program este unul în care efectele în relație se vor vedea imediat, încă din prima saptamana.

De ce? Deoarece se va merge direct la cauza ce a generat în lanț tot acest comportament ce susține cercul vicios, destabilizând-o, și anuland prin exerciții specifice reprosul,victimizarea, Egoul, frica de judecată.

Când începe programul?

Programul începe luni, 29 iunie 2020.

De ce credeți că este bine să ai la casa omului un analist comportamental?

Atunci cand frica de respingere este foarte puternica și prezenta, oamenii nu știu sa spuna „Ajută-mă!”

Atunci când știm să cerem în mod direct partenerului iubire fără a-l manipula în nici un fel ci conectându-ne cu iubire, frica de respingere se anulează, nu mai există.

Există un număr limită de participanți?

Nu există o limitită legată de numărul de participanți ci doar legată de înscriere. Te poți înscrie doar până duminică, după care oprim înscrierile pentru această serie.

De ce partenerul mă critică în relația sexuală?

Atunci când partenera (ul) critică, el/ea cere iubire.

Exercițiile din acest program sunt construite de așa natură încât să cuprindă atât pespectiva laturii feminin, cât și perspectiva laturii masculine, învățând astfel să faci doar lucruri constructive în relație.

Cum facem să întreținem interesul partenerului?

Esența unei relații este să gândim constructiv

Iar  provocările în relație exact asta fac, ne țin vii menținând interesul partenerului/partenerei.

Gelozia partenerului vine din faptul că așa înțelege el/ea să ofere o provocare.

Flirtul susține provocarea atât timp cât nu există rana de trădarea.

De ce partenerul crede că el cunoaște mai bine totul?

Atunci când te poziționezi ca victimă dai voie lucrurilor să se întâmple într-o anumită direcție.

Programul presupune lucrul cu rănile emoționale ale partenerilor, așa cum este rana de trădare, astfel încât masculinitatea și feminitatea să nu mai fie percepute din zona victimă-călău.

Ce se întâmplă într-o relație când există extreme comportamentale?

De obicei noi ne punem bariere în relație, însă oamenii se schimbă când vor cu adevărat să susțină relația.

Într-o relație ești pur și simplu pentru că vrei și nu din alte motive.

Atunci când înțelegi diferența dintre naivitate și încredere, atunci știi ce faci în relație, căci dai totul și înțelegi importanța echilibrului în relație.

Mă poate ajuta programul să mă înțeleg mai bine cu mine?

Da, vom aborda pe larg acest subiect în modulul 6