Cum ar fi dacă ai putea face din despărțire cel mai bun eveniment din viața ta?
(+ 9 lei taxa livrare în aria de acoperire FAN Courier)
Privești despărțirea ca pe un sfârșit, dar te-ai gândit să o privești ca pe un… nou început?
Despărțirea.
De fiecare dată când mă gândeam la așa ceva, prin minte îmi treceau scenarii și cuvinte nemiloase, pline de tristețe și durere, în care suferința îmi domnea peste suflet.
Acesta este filtrul prin care am fost îndemnat să privesc această etapă dintr-o relație.
Am fost influențat de către părinți, prieteni, media, societate să privesc despărțirea ca pe pură durere și ca pe o tragedie, mai mult decât ar fi defapt.
Eram conștient că oferisem timp, sentimente, și chiar o bună parte din sufletul și viața mea în acea relație.
Iubeam necondiționat. Aş fi oferit și făcut totul ca să o mai poți ține alături de mine, dar alegerea era făcută şi nimic nu o mai putea convinge să rămână.
Însă îmi imaginez o despărțire cu totul altfel… ca o despărțire prin care să pot trece cu capul sus.
O despărțire în care să știu că am iubit enorm, dar să nu reacționez sfâșietor.
Asta nu pentru că nu am iubit îndeajuns, ci pentru că îi accept decizia celei cu care am împărtășit iubirea necondiționată.
O despărțire care, deși m-ar prinde nepregătit, m-ar lăsa cu capul pe umeri, sigur de drumul meu și puternic.
Poți face Din Despărțire cel Mai bun Moment Din Viața Ta și să te reconstruiești încă din prima zi prin „Magia Despărțirii”.
Scapă de frica de separare, cea mai mare frică trăită de noi toți.
Comandă Magia Despărțirii
50lei
(+ 9 lei taxa livrare în aria
de acoperire FAN Courier)
În „Magia DESPĂRȚIRII” vei găsi soluții clare, simple și eficiente de a transforma despărțirea într-o oportunitate de a-ți schimba viața pe toate cele 4 planuri
fizic
Cu toții ne dorim să avem un corp sănătos și atrăgător și suntem conștienți că având grijă de corpul nostru, vom influența în bine toate domeniile vieții noastre.
Tocmai de aceea în aceasta carte povestesc cum am reușit să fac tranziția de la omul depresiv care eram odată, la un om fericit, ce are grijă de corpul lui și care face sport în mod regulat și are mari beneficii din asta.
Mental
Te-ai întrebat vreodată de ce oameni foarte deștepți întâmpină fel și fel de probleme la care nu reușesc să găsească o rezolvare?
Și eu mă consider un om inteligent, dar cu toate astea am făcut multe prostii de-a lungul vieții.
Cum am „reușit”? Simplu!
Am lăsat ego-ul să-mi conducă mentalul, capcană în care cad foarte mulți oameni și din care te voi învăța să ieși și/sau să te ferești.
emoțional
Școala și societatea în general NU ne învață ce este fericirea, iubirea sau cum să ne dezvoltăm inteligența emoțională.
Iar studiile arată clar: emoțiile noastre și modul în care ne raportăm la ele determină calitatea vieții și relațiilor noastre.
Acesta este motivul pentru care mare parte din carte explică emoțiile și modul în care ne putem raporta cu succes la ele.
Spiritual
Religiile, regimul comunism sau diverse organizații au făcut ca în ultimii 20 - 30 de ani majoritatea oamenilor să privească ideea de spiritualitate ca pe ceva controversat.
În realitate cu toții avem un corp spiritual și până nu vom reuși să-i înțelegem nevoile și modul de funcționare, vom întâmpina diverse probleme.
Voi povesti în detaliu despre acest lucruri în cartea „Magia Despărțirii”.
CEI CARE AU CUNOSCUT
,,Magia Despărțirii"
Cine Va Găsi O Sursă De inspirație
În Această Carte
Cei care au trecut recent printr-o despărțire
Dacă încă suferi, nu știi cum să te regăsești și în ce direcție să te îndrepți, povestea lui Florin s-ar putea să-ți aducă acel gram de inspirație de care ai nevoie.
Cei care sunt în plin proces de despărțire
Citind printre rândurile acestei cărți vei afla că durerea din timpul acestui proces de despărțire (care poate dura uneori chiar și ani) și amânarea inevitabilului, e partea cea mai grea. Vei afla cum să diminuezi această durere și să-ți croiești după o viață superbă.
Prietenii și familia celor aflați în această situație
E greu să treci prin așa ceva, dar e greu și să-i privești pe alții cum se chinuie.
Uneori, atunci când nu mai știi cum poți ajuta, o carte poate fi cea mai bună soluție.
Ce VEI ÎNVĂȚA DIN ,,MAGIA DESPĂRȚIRII"
Ce spun cei care au citit cartea
Nu am trecut printr-un divorț oficial, dar am trecut prin despărțiri dureroase.
Despărțiri de iubiți, prieteni, persoane dragi, lucruri, situații etc. Pe astea le numesc divorțuri metaforice.
Atunci când venea momentul despărțirii mă uitam doar la efect cu: înverșunare, învinovățire (a mea și a celuilalt) și cu tot pachetul de emoții neplăcute, chinuitoare chiar. Mă scufundam în melancolie, durere, plângere de milă.
Credeam că nu e corect ce mi se întâmplă, dar nici nu voiam să privesc adevărul mai departe, adică să mă duc la cauză.
În Magia Despărțirii, Florin Alexandru explică și vorbește despre tot procesul și imaginea de ansamblu (de ce ți-ai ales respectivul partener, de ce faci aceleași greșeli din nou și din nou, de ce manipulezi și ești manipulat/ă, toată povestea).
Dar ce mi se pare mie mai valoros e că îți schimbă perspectiva permanent astfel încât până și cel mai căpos om se prinde: ,, mă, eu sunt responsabil/ă pentru ceea ce mi se întâmplă˙˙. Eu i-am spus cărții asteia ,,Manual pentru despărțire".
De ce i-am zis manual? Pentru că am stat cu pixul în mână, conștiincioasă, ca la școală și am notat tot ce am crezut că-mi folosește (și nu a fost puțin).
Cartea te bombardează cu soluții și-ți demontează minciunile, așa că la final nu ai de ales și tre să-ți pui osul la construirea propriei vieți. O viață faină așa cum meriți. E ca si cum uiți totul și înveți să mergi din nou.
Soluțiile/exercițiile sunt aici date mură în gură, multe și convingătoare. Și totuși necesită curaj și asumare din parte fiecăruia. Acțiune, acțiune. Ce să faci în loc să-ți plângi de milă, cum să lucrezi la cele patru corpuri (asta iar mi-a plăcut mult) și totul e concret cu exerciții și soluții.
Aproape că mi-am zis: acum chiar ți-ar fi rușine să zici: vaai ce mă fac eu, oare cum voi reuși să trec peste…?
Silvia Paval
Scapă de frica de separare, cea mai mare frică trăită de noi toți.
Comandă Magia Despărțirii
50lei
(+ 9 lei taxa livrare în aria
de acoperire FAN Courier)
Satisfăcut sau banii inapoi
Ai 30 de zile să citești cartea și să te convingi că soluțiile propuse funcționează.
Dacă simți ca nu e potrivită pentru tine, ne scrii și îți returnăm banii fără nicio întrebare. Ne asumăm noi toate riscurile!
Despre autor:
Florin Alexandru
Scriitor, creator, gânditor, cercetător și Om, dar, mai ales, Om.
Sunt îndrăgostit de viață și de genialitate.
Cred cu toată ființa mea că fiecare din noi poate să își atingă potențialul acum și aici, pe acest Pământ magic. Viața are un imens cadou în care avem șansa să experimentăm iubirea.
M-am descoperit la 35 de ani și de atunci am trăit o viață plină de împliniri și cu bucuria simplă a copilăriei.
Din acel moment am scris câteva cărți, dintre care aș aminti de „Copilul tău este un geniu!” scrisă împreună cu Prof. Florian Colceag.
De asemenea , am creat jocuri și jucării precum „EQ Game - Alfabetul inteligenței emoționale”.
Disclaimer: Rezultatele pot varia de la persoană la persoană și nu sunt garantate
Copyright 2020 © tikaboo.ro