Salutare, oameni buni!
Azi, voi vorbi despre cauzele care duc la imposibilitatea exprimării potențialului pe care-l au copiii noștri.
Ce este potențialul?
Este capacitatea fiecărui individ de a-și exprima calitățile și abilitățile la maxim, de așa natură încât să întreprindă pe parcursul vieții proiecte semnificative atât pentru el ca individ, dar și pentru societate în general.
Toți avem un potențial imens și se află în noi, în fiecare dintre noi.
Simpla verificare a acestei afirmații, uitând-ne în noi, ne confirmă acest simplu adevăr.
Potențialul îl simțim fiecare dintre noi, este în noi și ne naștem cu el.
În plus, aș spune că ne naștem și cu un potențial de abilități. De exemplu, poți spune că ai un potențial mare, nativ, de a învăța o limbă străină sau de a cânta la un instrument muzical.
Asta e clar, toți copiii se nasc cu un potențial imens. Diferența de potențial între un copil care are norocul să se nască într-o familie caldă și primitoare, și un copil care este abandonat la naștere în maternitate, este data de oportunități, de șansele primite ca să-și poată descoperi și valorifica potențialul.
Copilul abandonat pornește în viață cu un handicap major: acela de a fi privat de oportunități. Nu va avea parte de căldura unui cămin și nici de o grija personalizată și centrată doar pe el.
Asta nu se întâmplă doar în cazul copiilor nedoriți.
Se întâmplă și în familii obișnuite, dar fără resurse, familii preocupate mai mult de lupta de supraviețuire. Dacă în aceste familii lupta pentru supraviețuire se îmbină cu abuzul și violența, lucrurile pot deveni chiar dramatice. Acolo, copiii au cel mai mult de suferit: potențialul lor este pur și simplu blocat pentru o vreme sau chiar definitiv.
Voi vorbi atât de copiii din familiile fără posibilități, dar și de cei care fac parte din familii cu dare de mână, cu părinți atenți la copiii lor, dar o atenție cu o direcție greșită.
Care sunt motivele pentru care copiii ajung să nu-și mai poată exprima potențialul?
Copiii care trăiesc în condiții de sărăcie, de violență, de discriminare sau de marginalizare pot avea acces limitat la educație (chiar pot sa abandoneze școala), la sănătate (sunt duși la doctor doar dacă este vreo urgență), la cultură, nu au parte de activități extrașcolare și la alte servicii care le-ar putea sprijini dezvoltarea.
Mediul este extrem de important.
Mediul este cel care oferă oportunitatea copilului de a-și dezvolta anumite calități sau abilități sau din contră, îi retează această oportunitate oferindu-i mai mereu provocări în care copilul se va concentra mai mult pe cum să-și mulțumească părinții sau cum să îi împace când aceștia se ceartă.
Diferențele care apar între oameni se datorează mediului creat de părinții fiecăruia diintre noi acasă.
Atunci când copilul simte că nu își poate exprima acest potențial, adică când nu are oportunitatea să își dezvolte aceste abilități și calități, în mintea copilului apare:
NEDREPTATEA
Copilul începe să se simtă nedreptățit, să-și spună că nu e corect, că nu s-a născut în familia potrivită, că ar fi meritat mai mult.
Apare un soi de conflict interior susținut de un dialog interior de nemulțumire, de frustrare, de nedreptate…
Copilul intră într-un conflict interior între ceea ce își dorește și ceea ce primește, între ceea ce simte și ceea ce ar trebui să simtă, între ceea ce face și ceea ce ar trebui să facă. El nu are resursele necesare pentru a rezolva acest conflict și pentru a-și schimba situația.
Pentru el nu e corect că nu e lăsat să meargă regulat la școală, pentru că trebuie să aibă grijă de frații mai mici. Nu e corect să se ocupe de treburile din gospodarie, în loc să-și facă temele.
Nu i se pare corect să se uite cu poftă la colegii care pleacă în tabere școlare, iar el trebuie sa stea acasă. Și mai grav este atunci când are o abilitate, de exemplu îi place să scrie sau să citească, dar părinții nu-l lasă pentru că li se pare o activitate inutilă. Aceste mici doze de nedreptate se transformă la un moment dat într-o mare nedreptate. Copilul vede nedreptate peste tot și apare cel de-al doilea motiv pentru care începe să-și blocheze singur potențialul.
ÎNDĂRĂTNICIA
În această fază, copilul îl ia pe NU în brațe. Nu mai poți sa te înțelegi cu el, nu mai acceptă compromisuri, devine un copil îndărătnic.
Se simte frustrat și furios că nu are parte de aceleași oportunități și resurse ca alți copii, că nu este respectat, ascultat și înțeles de părinți. El își manifestă aceste sentimente prin refuzul de a coopera, de a respecta regulile. În același timp, copilul se simte vinovat și rușinat că nu îndeplinește așteptările și standardele impuse de părinți, că nu le aduce satisfacție și recunoștință. El își manifestă aceste sentimente prin refuzul de a se implica, de a se strădui sau de a se perfecționa. Abandonează și bruma de preocupări pe care le avea înainte. Se protejează de critică, dezamăgire și pedeapsă prin refuz.
Copilul se simte confuz și speriat că nu știe ce să facă sau cum să se comporte în fața unor situații noi sau dificile, că nu are sprijinul și ghidajul necesar din partea părinților. Treptat, refuză să mai învețe sau să se adapteze la ceva nou, ca să evite schimbarea.
Aceste motive pot duce la apariția unor conflicte între copil și părinți, care pot fi constructive sau distructive, în funcție de modul în care sunt gestionate.
Astfel apare și renunțarea.
RENUNȚAREA
În acest moment, copilul se simte frustrat, furios și neputincios. El își pierde încrederea în sine și stima de sine și se simte inferior, frustrat si invidios. El renunță la visurile și la obiectivele lui, considerându-le imposibile sau nerealiste. Pe moment, își blochează potențialul.
Prioritizează fără să vrea, neapărat, tensiunea emoțională intensă generată de nedreptate și reacționează doar din aceasta.
Această tensiune devine o normalitate și tot ceea ce percepe și interpretează în mintea lui se datorează acestei nedreptăți.
Are direct legătură cu comportamente de genul:
Lumea este nedreaptă!
Ceilalți nu mă iubesc real, doar vor ceva de la mine.
Pentru a fi iubit, trebuie să fac! (sacrificiu)
În viață trebuie să te lupți pentru a reuși!
Teorii ale conspirației închipuite!
Lista poate continua, dar realitate este că orice este perceput în realitatea copilului va fi „contaminat” de nedreptate din păcate.
Emoțiile trăite cel mai adesea de o astfel de persoană sunt preponderent în această zonă: înverșunare, îndârjire, frustrare, nemulțumire, nedreptate, nesiguranță, revoltă, resentiment, vinovăție, regret șamd.
Sunt emoțiile pe care le simțim când suntem în conflict cu o altă persoană, doar că de data aceasta conflictul se desfășoară doar în interiorul nostru.
Trăim mai mereu aceste emoții care devin propria noastră normalitate.
Aceste emoții sunt și cele care generează majoritatea dependențelor din viețile noastre: fumat, mâncat compulsiv, pariuri, jocuri de noroc, alcool, medicamente, dependența de alte persoane…
Continuă tu lista, te rog.
Potențialul însă nu se pierde. Toate aceste cauze legate de imposibilitatea exprimării potențialului duc la amânarea lui, pentru o dată la care se crează oportunități.
La polul opus, în familiile cu oportunități și resurse, apare un alt motiv pentru care copilul nu reușește să-și exprime adevăratul potențial: lipsa prioritizării nevoilor copilului.
Copiii care sunt supuși unor presiuni excesive, unor așteptări nerealiste sau unor reguli rigide din partea părinților, profesorilor sau societății pot simți că nu au control asupra propriei lor vieți și că nu sunt respectați ca indivizi unici și diferiți. Ei pot fi obligați să urmeze un drum care nu le corespunde personalității, intereselor sau valorilor lor. Ei pot fi inhibați să își exprime emoțiile, gândurile sau creativitatea. Cunoști acest tipar: dacă eu n-am ajuns doctor, o să ajungă el, indiferent că-i place sau nu.
Ce se întâmplă atunci când copiii nu își pot exprima potențialul?
Atunci când copiii nu își pot exprima potențialul, ei pot suferi pe plan emoțional, mental și fizic. Ei pot dezvolta anxietate, depresie, stres, furie, frustrare sau alte tulburări psihologice.
Ei pot avea dificultăți în relațiile cu ceilalți, în integrarea socială și în adaptarea la schimbări. Ei pot pierde motivația, curiozitatea și bucuria de a învăța, pot rata oportunități importante pentru viitorul lor profesional și personal.
Se poate pierde potențialul definitiv sau doar se amână exprimarea lui?
Fără voia lor, copiii încep să fie mediocri în tot ceea ce fac.
Iar mediocritatea ne frustrează peste măsură pe mulți dintre noi.
Există cazuri în care copiii care au fost lipsiți de oportunități au reușit să își descopere și să-și exprime potențialul mai târziu în viață. Au întâlnit oameni sau situații care le-au oferit o perspectiva noua și o speranță.
Sunt multe cazurile în care copiii care au renunțat la potențialul lor și nu au reușit să și-l exprime niciodată să devină adulți nefericiți.
Nefericirea lasă urme pe corpul noastru sub forma unor grimase de nemulțumire întipărite pe fețele multora dintre noi, adulții de azi.
Sau un soi de asprime întipărită pe fețele noastre de la același conflict interior.
Este îndeajuns să te uiți la fețele oamenilor și poți vedea emoția principală trăită de aceștia pe parcursul vieții pentru că aceasta se întipărește pe fețele noastre.
Pentru a-i ajuta pe copii să-și exprime potențialul este nevoie de o schimbare de mentalitate și de atitudine din partea tuturor celor implicați.
Dacă vrei să fii un părinte responsabil și vrei să înveți cum să nu-ți blochezi potențialul copilului tău, sau să-ți ghidezi copilul corect în a-și găsi adevăratul potențial, te invit în grupul meu de facebook, în Programe By Florin Alexandru.
Sursă foto: Unsplash
