Am spus în alte articole că emoțiile noastre sunt „de ce-ul” nostru, motivul pentru care facem ceea ce facem, apoi sunt gândurile noastre cele ce gândesc strategia, adică „cum” să facem și este corpul fizic, cel „ce” face.
Prima parte, „de ce-ul” nostru este alcătuit din emoții ce și ele sunt simple sau complexe, iar cele complexe sunt compuse din stări și trăiri.
Noi avem tot timpul un cumul de emoții ce dacă au aceași intensitate sunt stări și dacă au intensitate diferită sunt trăiri. Iar în spatele la toate acestea apar tiparele emoționale bazate pe experiențe anterioare.
Cu alte cuvinte există o memorie emoțională, iar aceasta apare pentru prima dată în viața noastră preluată direct din corpul emoțional al mamei noastre și ulterior din corpul emoțional al tatălui nostru. Ca mai apoi să le avem pe ale noastre, dar baza acestor tipare emoționale este preluată din familie după cum spuneam.
Toate aceste tipare de care am spus în rândurile anterioare sunt preluate inconștient tinând cont de vârstă și de faptul că nu știm cum și în ce fel să lucrăm cu emoțiile.
Emoțiile apar în plan conștient în momentul în care ajung la o intensitate mare, de ce se întâmplă asta?
Doar atunci reușim să le observăm pentru că intensitatea lor este atât de puternică încât ne pierdem în emoții, iar comportamentul nostru se manifestă și el în consecință, adică la extremă. Dar secretul este să le observăm când nu au o intensitate puternică, atunci când sunt subtile pentru că tiparele emoționale în astfel de emoții se ascund.
Uite un exercițiu:
Oprește-te pentru câteva secunde timp de cinci minute și gândește-te la ultima oră.
Ce gânduri ai avut?
Ce emoții ai simțit?
Ce intensitate aveau?
Încearcă să le legi și să te conectezi la ele și să le simți din nou indifernt cum sunt, doar trăiește-le.
Apoi fă doua coloane și sub gânduri trece gândurile și sub emoții trece ce emoții ai avut.
Fă asta de trei ori câte cinci minute până mîine și observă.
Nu te supăra dacă nu reușești sau dacă nu observi tot, ci dă-ți voie să te joci și să te bucuri de câte ori observi emoția. La final te rog să faci ceva pentru tine, o plăcere vinovată, alege tu și sărbătorește momentul.
Nu ți se pare că viața merită celebrată?
Hai să dansăm cu ea.
Toate instrumentele și tot ceea ce scriu duc spre armonie, o armonie ce o ai deja în tine, eu doar îți arăt cum să o lași să fie.
Suntem magici și minunați născuți din iubire cu iubire.
Pe mine mă găsești și aici cu un articol superb despre acceptare și iubirea de sine.
Cu drag,
Florin Alexandru
