De ce ne autosabotăm noi ca părinți și cum putem evita ca ai noștri copii să preia acest tipar?

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Mi-am propus să vă scriu astăzi despre un lucru pe care îl facem noi, oamenii, și anume autosabotarea. Atunci când ne autosabotăm, ajungem într-un punct în care nu ținem cu propriile persoane, ci cu ceilalți, într-un mod inconștient. 

Dacă suntem părinți și avem problema asta, o vom da inconștient, într-o oarecare măsură și prin niște complexe, mai departe către propriii noștri copii. Ce e cu adevărat important e să înțelegem cum se manifestă această rană emoțională.

Care sunt cauzele autosabotării?

În esență autosabotarea trebuie vindecată, tratată. În primul rând, efectul autosabotării se transpune prin intermediul rănii de umilire. Aici vă voi da câteva exemple concrete: unii copii râd de alt copil, un copil se învinovățește singur, poziționându-se în inferioritate, în jurul său stârnind hazul – iar aici mă refer la întreg grupul care este amuzat, nu doar de o persoană-două. 

În al doilea rând, ne întâlnim cu diverse situații în care adulții adoptă o atitudine ironică față de copii. Ironia adulților e prezentă în viața de zi cu zi în diferite medii, dar este destul de întâlnită și la școală, adoptată de către unii profesori. Ei devin ironici când copiii nu își fac temele, când ies la tablă, când nu se conformează așa-ziselor cutume sociale (de exemplu, când se joacă pe afară și lovesc un geam cu mingea, iar vecina iese de îndată la fereastră și începe să-i vorbească copilului astfel: „Nesimțitule! Ești prost crescut!”). Sau, de exemplu, copil fiind, prins într-o lume plină de voioșie, de visuri și fluturi imaginari pe care ți-i desenezi deasupra, jucându-te imaginar cu ei, nu saluți persoanele mai în vârstă, iar un bătrân observă și începe să te certe pentru comportamentul tău.

Practic, acestea sunt modurile în care rana de umilire ia naștere. Iar un alt lucru pe care țin neapărat să-l specific, care ni s-a întâmplat nouă, dar care are continuitate și-n prezent, e faptul că unii copii, chiar majoritatea, nu sunt tratați de la egal la egal.

Anumiți părinți vorbesc cu alți adulți de parcă propriii lor copii nu sunt acolo, ignorându-i și determinându-i să se simtă minusculi și fără importanță.

Așadar, e necesar să nu facem toate aceste lucruri, pentru că astfel apare cauza pentru care autosabotarea se manifestă ca autosabotare, inclusiv în viețile copiilor și ale adulților.

Cum se manifestă autosabotarea, adulți fiind?

Ei bine, nu reacționăm la un comportament abuziv. Nu percepem faptul că avem în jur persoane care se comportă abuziv cu noi. Nu reacționăm la jignirile adresate de către o persoană. Dorim să ajutăm pe toată lumea, purtăm tiparul salvatorului înăuntrul nostru, dar în același timp plătim un preț mare, foarte mare din punctul meu de vedere, cel în care uităm de noi, de sine.

Țelul nostru e să salvăm întreaga umanitate pentru că simțim în adâncul nostru că asta e menirea, însă de fapt nu facem decât să ne îndepărtăm de noi înșine.

De asemenea, când ne abținem să spunem cuiva un lucru rău, când ascundem în mințile noastre ceva ce ne deranjează și nu scoatem la lumină adevărul, doar pentru că nu putem să o facem, ceva ne încurcă și ne determină să nu fim sinceri nici cu noi înșine, nici cu cei din jur.

Manifestarea autosabotării la adulți e mult mai clară și mai dificilă.

În schimb, când vine vorba de copii, acolo încă se poate lucra și situația poate fi diferită, astfel încât ei să nu crească și să devină niște adulți care să se autosaboteze. 

V-ați întrebat vreodată cum se manifestă modul în care rana de umilire se instalează treptat înăuntrul nostru?

În primul rând, prin autosabotare. Astfel, copiii se autosabotează de unii singuri, refuză să-și mai facă temele, încearcă să te enerveze și să te supere. În al doilea rând, se simt mereu vinovați, se învinovățesc și refuză să colaboreze cu cei din jurul lor, practic din acel punct ia naștere conflictul. 

Dacă observăm toate aceste lucruri la copiii noștri, avem diferite metode prin care putem să le înlăturăm și să îi ajutăm. Fiindcă, cu cât sunt mai cruzi, mai inocenți, mai mici, sunt mai ușor de schimbat. 

Așadar, ce soluții vă pot oferi?

Nu sunt deloc complicate. Dar merită să avem răbdare, să sădim înăuntrul nostru timp și înțelegere față de ei. Astfel, trebuie să începem prin a-i încuraja.

Apoi, trebuie să avem încredere în ei și, de asemenea, să le demonstrăm încrederea, să-i determinăm să o simtă.

Ar trebui apoi să nu-i mai învinovățim, să vorbim despre ceea ce simt ei, despre gândurile lor, despre cum și ce simt atunci când îi copleșesc anumite gânduri (de exemplu, am putea să le zicem „Spune-mi, te rog, ce simți când te gândești la asta”). Iar atunci când ei încep să explice, când își manifestă gândurile și prind contur prin cuvinte, tu, ca părinte, te inițiezi în povestea lui și înțelegi felul în care el, prin intermediul gândurilor, se poziționează în inferioritate. 

E necesar și sănătos să fim alături de ei, să-i întrebăm de ce consideră că sunt mai puțini buni decât alții, explicându-le că și ei au două mâini, două picioare, că sunt la fel ca toți ceilalți din jurul lor și că nu poate fi nimeni mai bun, fiindcă toți se situează la același nivel.

Apoi, e indicat să-i întrebăm dacă sunt conștienți de potențialul imens pe care îl au înăuntrul lor, dacă simt că vor putea să ducă la îndeplinire orice vis pe care și-l desenează înăuntrul lor, repetându-le că nu există „nu pot!”, fiind doar o condiționare. 

Încrederea în sine se construiește treptat

Ce aș mai menționa e faptul că încrederea în ei se construiește treptat, prin intermediul unor victorii mici și dese de care vă scriam și altă dată.

Dacă vorbim despre ceea ce simt ei, putem merge mai departe observând acel tipar emoțional pe care ei îl au, dar asta presupune faptul că noi, ca părinți, suntem nevoiți să ne înțelegem propriul nostru tipar emoțional. Iar dacă îl înțelegem, avem în același timp și uneltele necesare pentru a-l schimba, pentru că suntem capabili să facem asta, schimbându-le în același timp și tiparul copiilor noștri. 

E foarte important, deci, să ne poziționăm de la egal la egal față de ei, să avem încredere în ei și să le-o demonstrăm, iar pas cu pas să le oferim micile victorii.

Rana de umilire e o rană emoțională grea, se camuflează, se ascunde de noi, e o rană „a masochistului” (așa a numit-o Lise Bourbeau în cartea „Cele 5 răni emoționale”) și naște probleme din punct de vedere al sexualității, al greutății, al relațiilor interumane, al relațiilor de cuplu, de asemenea și în ceea ce privește modul în care individul se poziționează într-un colectiv de oameni, în mai puține cuvinte, toate ariile vieții sunt afectate. De aceea e atât de important să realizăm cum și în ce mod ne afectează. 

Și cu siguranță acum avem și vreme ca să ne uităm adânc înăuntrul nostru, acolo unde poate dor rănile cel mai tare, să le observăm, să le înțelegem și-apoi să ni le tratăm, cu răbdare și iubire, desigur.

Pentru a înțelege această complexitate a comportamentului uman am construit programul Geniu, un program în care ne dezvoltăm inteligența emoțională.

Calitatea ce ne oferă viața cadou.

Programul Geniu îl găsești aici:
https://florinalexandru.ro/geniu

Iar pe mine mă găsești și aici:
https://m.me/FlorinAlexandru.om

Iar pe tine te găsești în inima ta.

Armonia, las-o să fie.

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×