De ce ne naștem în familia potrivită sau nepotrivită?

Știai că totul este exact așa cum trebuie să fie? Spun asta pentru că viața este magică.

Poate că nu îi vezi magia în acest moment, dar pot să îți povestesc de mine și de oportunitățile nenumărate pe care le-am tot avut în această viață de a mă bucura de viață și a mă celebra și a mă vedea și a mă împlini…

Oportunitățile au tot venit, au tot apărut și în cele din urmă am început să văd viața și să dansez cu ea.

Îți voi povesti bucățele din viața mea și cum toate s-au legat la un moment pentru a face ceea ce fac în acest moment.

Ce fac mai exact?

Studiez comportamentul uman și arăt cum modul în care funcționăm ne oferă capcane și o viață neîmplinită, asta dacă nu ne oferim educație.

În schimb, dacă ne educăm, viața devine magică, iar eu asta fac, arăt celor care vor magia vieții.

Creierul nostru este magic, dar el are rolul de a ne ține în viață și atât, nicidecum de a ne împlini.

De ce insist eu pe împlinire?

Pentru că a te împlini presupune să trăiești raiul aici pe Pământ, să dansezi cu viața și să celebrezi fiecare clipă pe care o ai cadou din partea unui Univers magic.

M-am născut într-o familie în care educația nu era principala prioritate.

Atât mama, cât și tata sunt niște oameni minunați, dar nu au avut oportunitatea de a se împlini în această viață și asta pentru mediul în care au trăit.

Și-au depășit condiția cu mult, dar nu au avut oportunitatea să ajungă la treapta a cincea a lui Maslow, adică la împlinire.

Și spun asta pentru că și ei au avut la rândul lor niște părinți speciali, de exemplu bunicul meu a fost deportat în Siberia și a venit pe jos, supraviețuind cu rădăcinile plantelor si ale copacilor, iar călătoria a durat 18 luni.

Simplu, dacă bunicul meu nu reușea să supraviețuiască, eu nu aveam oportunitatea de a scrie aceste rânduri.

Apoi, părinții mei sunt oameni simpli ce au muncit în fabricile comuniste ale acelor vremuri.

În acei ani pâinea era pe cartelă, iar eu eram însărcinat cu a merge la magazin să cumpăr pâinea și cum nu ne ajungea niciodată, eram nevoit să negociez pentru a reuși cumva să mai primesc pâine în plus.

Încă de la vârstă de 6 ani am învățat să negociez și să insist până îmi ating obiectivul.

De la vârstă de 8 ani am început constant să merg la piață și să negociez cu târgoveții pentru a-mi face bani de buzunar.

Ce lecții superbe am învățat! În urma lor am avut foarte multe beneficii mai târziu.

Apoi, a venit Revoluția și eu eram un puștan de 10 ani, cel mai mic din patru băieți. Frații me erau mai golănași puțin, eu am ales să merg în cealaltă direcție având mici succese în familie.

Știam deja toate capitalele lumii, pătratele perfecte până la 100 și deja înțelegeam antreprenoriatul în formă simplă.

Tata mă programa spre antreprenoriat, pe când mama mă programa spre a-mi exprima potențialul.

Știau în sinea lor că fac ceea ce trebuie.

Dar un copil inteligent pune multe întrebări la care adesea nu primeam răspunsuri și uite așa am învățat să am încredere în ceva ce parcă îmi răspundea din interiorul meu și astfel am descoperit inconștient intuiția.

Mergeam pe dealul din apropiere, mă întindeam pe Pământ și mă uităm la nori cât era ziua de lungă, uneori se întâmpla să adorm, dar înainte de a adormi visam cu ochii deschiși cum o să călătoresc în toată lumea, cum o să fac o lume mai bună și cum o să ajut toți copiii să aibă aceleași oportunități și să își construiască exact viața pe care și-o doresc prin educație.

Asta vreo două veri la rând și câte puțin din toamnă și primăvară.

Apoi am început în paralel cu școala să îl ajut pe tata la afacerea de familie ce se făcea să fie un mic bar.

Eu spuneam că nu m-am născut în familia potrivită pentru a-mi atinge potențialul imens din mine ce îl simțeam cum pulsa și cum urla în mine, dar era doar o nemulțumire că nu era totul ușor și tocmai datorită acestui aspect eu am dezvoltat calități speciale: persuasiunea, amânarea recompensei, negocierea, încrederea în propria persoană, creativitatea, gândirea “Out of the Box”, și așa mai departe.

Să nu uităm că eram programat în direcția aceasta de către părinți, fiecare cu aportul lui.

A urmat o adolescență mai tumultoasă cu multe nemulțumiri, frustrări și așteptări neîmplinite.

Scenariul de viață a început să se manifeste agresiv și, ca de obicei, alunecam într-o extremă sau alta.

Pe lângă toate părțile bune preluate din familie au fost și unele mai puțin bune, dar la fel de utile și binevenite acum, doar că atunci vedeam diferit lucrurile.

Datorită poziției sociale, amândoi părinți aveau complexe de inferioritate plus un scenariu îndreptat spre frica de supraviețuire. Să nu uităm că Bunicul a fost prizioner în Siberia în cel de al doilea război mondial.

Astfel că au făcut și ei greșelile lor și mi-au construit un scenariu de viață “greu”, adică numai bun de depășit.

Mama cu tiparul de victimizare, iar tata cu tiparul sacrificiului.

Mama a avut un tată alcoolic și o mamă bolnăvicioasă, iar tata a avut o mamă preocupată cu a se descurca singură și reușea de minune, avea spirit antreprenorial, iar Bunicul a reușit să supraviețuiască pentru ei, pentru ceilalți.

Amândoi părinți ai lui tata se sacrificau pentru ceilalți. Oameni buni cu suflet mare și toate acțiunile lor erau din perspectiva de a se dedica celorlalți.

Tata se sacrifică și o sprijină pe mama care are un scenariu de victimă, observi cum încep lucrurile să se lege?

Scenariul meu preluat de la ei era să mă sacrific și evident că prima persoană în viața mea a fost o persoană cu același tipar de victimizare.

După câțiva ani buni de somn și iluzie, scenariul s-a manifestat și am ieșit din poveste printr-o criză de viață, adică ieșirea din țiparul primt cadou din partea lui Dumnezeu.

Și uite așa mi-am oferit inconștient oportunitatea de a-mi exprima potențialul ce a stat mai tot timpul acolo, gata, gata să iasă.

Cu ce am rămas din copilăria mea și perioada somnului profund?

Cu o poftă nebună când văd pâine datorită recompensei din copilăria cu pâinea pe cartelă-colțul pâinii. :)))

Cu capacitatea de a amâna recompensa atât cât este nevoie.

Cu capacitatea de a urma un obiectiv până îl ating indiferent de ce se întâmplă pe parcurs.

Cu capacitatea de a accepta că uneori pentru a obține ceea ce vrei este nevoie de muncă și de un efort susținut.

Cu o dorință imensă de a ajuta copiii și de a le oferi oportunitatea de a-și atinge potențialul.

Cu capacitatea de a trece de emoții și a-mi observa comportamentul ca obiect de studiu.

Cu o creativitate debordantă.

Și cu acceptarea că nu dețin adevărul absolut, în concluzie trebuie să caut răspunsul.

Cu capacitatea de a intui.

Cu o poftă nebună de a simți oamenii și de a le înțelege comportamentul.

Și ce am reușit:

Proiectul Tikaboo România.

Am scris cinci cărți.

Am construit un program ce dezvoltă inteligența emoțională.

Jocuri (gameboards) ce dezvoltă inteligența emoțională, spiritul antreprenorial, capacitatea de a ne atinge obieectivele și de a ne însănătoși relația și viața în general.

Și doar ce am început.

Așa că acum te întreb:

Oare piedicile, condiția și ceea ce pare greu, nu apar în viața noastră tocmai pentru a le depăși și a ne atinge potențialul?

“Totul este exact așa cum trebuie să fie!”

Cu drag Florin Alexandru

Pe mine mă găsesti aici.

Sau aici dacă vrei să intri în programul de inteligență emoțională

Iar pe tine te găsesti în inima ta.

Cu drag,

Florin Alexandru

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *