Astăzi vorbesc despre frica de singurătate, care este arhiprezentă în societatea românească.
Care este cauza fricii de singurătate?
Cauza este evidentă, deşi nu pare. Cu toate acestea mulți o să întrebe:
Cum adică “bau-bau” şi frica de întuneric să nască o astfel de frică?
Nouă ne este frică de singurătate din cauza faptului că părinţii noştri, atunci când noi eram copii, nu aveau grijă de emoţiile noastre. Nu erau atenţi la aceste emoţii, iar modul în care ei ofereau această educaţie era mai lipsit de empatie.
Ei învăţaseră că viaţa este grea şi dacă alintau prea mult copilul credeau că devine prea răsfăţat şi asta nu era bine pentru că dacă este prea răsfăţat, copilul nu se învaţă cu “greutăţile vieţii”.
La acel moment, evident că aceaste lucruri reprezentau realitatea, însă în prezent lucrurile nu mai stau deloc aşa.
Frica, în copilărie, este o emoţie absolut normală, pentru că ea ne trasează limitele în care să ne mişcăm în zona de confort.
Cum se formează aceste limite?
…pentru că mintea noastră rulează un singur mare program, şi anume cel de supravieţuire. Şi atunci frica este un lucru absolut natural.
Noi oricum experimentăm frici precum frica de moarte, frica de întuneric, frica de îndepărtare de părinţi, frica de nevalidare, frica de a nu fi îndeajuns de bun.
Toate aceste frici sunt experimentate şi reexperimentate, iar noi suntem în faza clară în care ar trebui să întelegem că acel “bau-bau” chiar ne-a construit această frică şi în mod special fetelor.
Fetelor le era permis mai des să işi manifeste emoţiile şi astfel aveau nevoie mai des de validarea externă. Neprimirea validării ducea la această frică. Astfel a aparut frica de singurătate.
La asta au contribuit şi nişte bunici mai autoritari, care voiau să ne manipuleze să facem ce vor ei și ne speriau cu tot felul de povești cum că dacă nu suntem cuminți vine cel urât și ne ia sau ne speriau cu acest Bau – Bau și tot așa..
Când fricile ni se creionează, le oferim Egoului şi minţii ocazia să fie în prim plan pentru că atunci când ne plângem de milă, ne acordăm nouă atenţie, dar nu nouă ca indivizi, căci noi nu avem nevoie de dramă în viaţa noastră, ci minţii noastre, adică propriului nostru Ego.
Altfel nu ne acordăm atenție.
Ai observat că ne uităm la noi doar atunci când avem probleme, altfel orientarea noastră este în exterior pentru a obține diverse plăceri și pentru a ne îndeplini dorințele, nicidecum să lucrăm cu noi atunci câînd nu este nevoie.
Ne acordăm atenție atunci când nu avem ce face, doar atunci.
Cum se manifesta frica de singuratate?
Se manifestă foarte clar, în mod special la femei.
Se manifestă în mod direct în relaţie. Persoanele cărora le este frică de singurătate înteleg că modul în care pot să scape de această frică este să fie mereu cu cineva. Acel cineva nu este tocmai un partener cu toate că așa pare inițial.
Joacă rolul unei persoane care are grijă de toate și care susţine energia relației.
Este un schimb acolo, cei doi se manipulează reciproc. Femeile au această nevoie de protecţie, pentru că femeile văd masculinitatea ca şi protecţie, iar acea masculinitate vede în femei o sursă de plăcere.
În momentul în care în relaţie unul dintre parteneri nu mai primeşte ceea ce caută, fuge în altă relaţie şi tot aşa.
Astfel apare goana după asigurarea acestui suport.
Frica de singurătate se manifestă şi la bărbaţi, numai că ei nu îşi dau voie să o simtă și mai mult de atât, nu îi dau voie acestei frici să se vadă în exterior.
O ascund inclusiv de ei înșiși.
Astfel că şi ei fug spre alte partenere cu toate că încă nu au ieșit din relația în care se află, o fac pentru a se asigura că nu rămân singuri.
O parte din “plecatul cu altcineva” ţine de frica de singurătate, deşi bărbaţii nu vor să recunoască asta.
Dar ce se întamplă când ești singur?
Când esti singur, vrei nu vrei, nu mai poţi fugi de mintea ta şi atunci observi că frica este atât de prezentă în mintea ta.
Nu mai poţi fugi de faptul că la un moment dat, recunoşti că iţi spui minciuni, că nu eşti onest cu tine. Nu mai poţi să stai în iluzie şi la un moment dat te întorci spre tine şi vezi lucrurile aşa cum sunt.
Cu alte cuvinte în singurătate începi să te cunoști.
Forma în care se manifestă frică de singurătate
Frică de singurătate creioneaza tiparul comportamental al fricosului şi dezvoltă o anxietate faţă de viață în general.
Această anxietate îţi trasează o zonă de confort “îngustă”, care nu te lasă să te bucuri şi să traiesti.
Ca exemplu, în familiile monoparentale apare ataşamentul anxios, care construieşte foarte clar drama din timpul divorţului.
Daca aceste persoane acceptă realitatea, sigur că acel ataşament anxios dispare, dar ele sunt aşa dependente de conceptul de protecţie şi de a nu fi singure că ajung să nu mai suporte singurătatea și să își transforme viața într-o dramă.
Dar în esență, criza asta de viaţă există doar ca să ne regleze emoţional, să ieşim din iluzie.
Este clar că lucrurile sunt “dereglat” și au nevoie să se reaşează, iar asta se întâmplă atunci când ne repoziţionăm faţă de emoţiile noastre.
Acceptarea realităţii corespunde cu ieșirea din dramă.
Noi nu suntem dependenţi de dramă, ci mintea noastra, pentru că dacă nu am avea drama, nu am avea ocazia să ne vedem şi să ne plângem de milă.
Cu alte cuvinte, asta e marea recompensă a Ego-ului:
“Uite ce viata năpăstuită am!”
“Uite ce mi se întâmplă!”
…şi atunci ne plângem de milă şi ajungem să ne vedem.
Altfel, nu prea ne vedem, pentru că practica noastră este în exterior, să observăm comportamentul celorlalţi, să judecăm, să punem etichetă și așa mai departe.
Să fii singur uneori este foarte bine, pentru că dacă tu doar stai cu frica de singurătate, nu ai nicio idee despre cum e să te descurci singur.
Cu cât e mai grea situaţia, cu atât noi dezvoltăm nişte calităţi mai sofisticate, cu care putem, la propriu, să facem minuni.
Dacă suntem focusaţi pe noi, ne dezvoltăm rezilienţa şi ne atingem potenţialul, nu ne mai oprim până când asta nu devine o practică de zi cu zi, pentru că întelegem ce putem să facem şi apoi, nu ne mai putem opri.
Legat de toată povestea cu frica de singurătate, afirm că frica este un bun instrument spre devenire, căci în spatele fiecărei frici este o mare lecţie.
E important să învăţăm cum să ne poziţionăm faţă de această frică, să înţelegem că uneori e important să stam în această frică.
De aceea, recomand inteligenţa emoţională, pentru că prima abilitate, aceea despre care vorbesc acum – de a ne observa emoţiile – presupune doar să ne observăm emoţiile, nimic mai mult. Doar observând emoţiile, facem un lucru extraordinar, şi anume ieşim din ele.
Când nu ieşi dintr-o relaţie, rămâi pentru că îţi e frică de singurătate, nu ai nicio idee ce este dincolo. Nevoia de siguranţă este pe treapta a doua a piramidei lui Maslow, iar noi nu mai vedem ce este pe treapta a patra, a cincea, care ţin de nevoia de împlinire. Şi uităm că de fapt noi prin relaţie căutăm de fapt împlinire şi bucurie.
Ne oprim la nevoia de siguranţă, pe care o vedem prima dată. Şi astfel, fugind de frica de singurătate, fugim din relaţie în relaţie. Şi nu ne împlinim în nicio relaţie. Ne dăm seama că facem ceva greşit, dar nu ştim ce.
Dependenţa de alte persoane e la baza unui ataşament toxic, iar în el nu poate fi vorba de iubire necondiţionată, ci de un schimb între parteneri.
Paradoxul e ca noi nu învăţăm ce presupune integritatea în relaţie şi apoi ne întrebăm de ce nu suntem fericiţi.
Neplantând ceea ce trebuie, nu avem cum să recoltăm bucurie, armonie sau să avem o relaţie fericită.
Şi cum ar putea fi altfel dacă noi ne ascundem de emoţii?
Dacă fugim de emoții?
Este absolut normal atunci când nu muncim cu emoțiile noastre și nu știm ce se ascunde în spatele acestora.
Ai observat persoanale care nu ştiu să primeasca complimente?
Nu ştiu pentru că au complexe de inferioritate. Nu sunt învăţate cu complimentele, ceea ce înseamnă că în familie nu au primit prea multe complimente şi nu ştiu cum să se pozioţioneze faţă de ele.
Practic nu știu să se bucure atunci când primesc și asta duce mai departe la a trăi în emoții negative ce sunt acoperite de plăceri și dorințe.
Înțelegi de ce așa de multe persoane fac o confuzie între fericire și plăceri?
Cu toate acestea singurătatea are şi ceva înălţător în ea pentru ca atunci când suntem singuri avem timp să facem lucrurile care contează, adică acea practică ce ne face eficienți, ne putem uita la ce se ascunde în aceste emoții și astfel să ne dezvoltăm inteligența emoțională.
În acelaşi timp, nu este foarte bine să stai mult timp singur, căci atunci îţi va fi greu să te readaptezi într-o relaţie. Pentru fiecare, perioada optimă de singurătate este diferită, este atât cât îi este fiecaruia bine.
Dacă suntem conectați la noi înșine vom ști când să “ieșim” din această singurătate.
De ce să fi tu cu tine însuţi?
În primul rând ajungi să te accepţi pe tine însuţi exact aşa cum eşti şi astfel începi să ai o relatie cu tine. Acceptarea este pasul major spre a ajunge să te iubeşti tu pe tine.
Şi iubirea pe care ţi-o acorzi se vede, iar oamenii care vor veni spre tine îţi vor da această iubire, întrucât tu ajungi să iradiezi acea iubire şi atunci apar relaţiile împlinite.
Ai o stare de împlinire mai degrabă, nefiind vorba despre satisfacţie, pentru că satisfacţia vine din dorinţă – când ai dorinţa împlinită, ai satisfacţie.
Libertatea o poți trăi într-o relaţie dacă ești prezent și dacă înțelegi când să dai și când să te oprești din a da și asta ține de inteligență emoțională de asemenea.
Când nu mai poţi face asta, relaţia se pierde. Atunci e bine să observi şi să laşi lucrurile să se întample, nu să faci pe salvatorul.
Rog să înțelegi acest context și doar acesta.
Poţi dărui şi celeilalte persoane când te poziţionezi din întegritate faţă de ea, astfel încât să nu fie forţate lucrurile, căci eforturile depuse sunt orientate spre satisfacerea unei dorinţe, nu a unei nevoi.
Când avem nevoie de ceva, căci nevoia pleaca din toate corpurile noastre, lucrurile vin pur şi simplu la noi. Pe de altă parte, dorinţa pleacă doar din minte, aşa că noi suntem aliniaţi doar pe nevoi, care se manifestă integral şi nu şi pe dorinţe.
Nevoia presupune normalitate, pe cand dorinţa presupune placere care este percepută de minte tot ca o împlinire – asta ţine doar de poziţionarea ta faţă de acel lucru.
În războiul acela rece bărbat-femeie, cand bărbaţii vorbesc despre femei din perspectiva plăcerii iar femeile despre bărbaţi din perspectiva protecţiei, există în ambele concepte o formă subtilă de perversiune a Ego-ului.
Ea nu ne ajută nici pe unii, nici pe alţii şi nu ne va da voie să ajungem la maturitate emoţională.
Secretul unei vieţi împlinite stă tocmai în emoţii, în a trece, a le întelege şi a le aşeza.
—
Am lansat programul de inteligență emoțională ce oferă exact instrumentul necesar pentru a ne construi viața dorită și în care vei găsi soluția și la un astfel de tipar comportamental.
Este un program ce ne ajută să ne exprimăm potențialul imens din noi și ca un efect direct vom reuși să le oferim și copiilor acest potențial ca model de urmat.
Dacă în trecut comportamentul nostru era un mister, prin intermediul acestui program te ghidez pas cu pas și îți arăt acei determinanți ascunși ce ne construiesc comportamentul.
Programul îl găsești aici.
Suntem minunați exact așa cum suntem.
Cu drag,
Florin Alexandru