Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Inferioritatea este o realitate pe care nu vrem să o vedem deseori.

Dar ea există și se naște dintr-un complex de inferioritate pe care cel mai adesea l-am învățat din copilărie.

Este o manifestare subtilă de comportament uneori, iar alteori apare ca un comportament atât de evident, încât ne este rușine de propria noastră reacție în fața altor persoane.

Această spirală subtilă de emoții și gânduri, sentimentul de inferioritate este adânc înrădăcinat în mintea noastră și este caracterizat prin nesiguranță excesivă în relația cu ceilalți.

𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐞𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐦 𝐢𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐚𝐥𝐭𝐨𝐫 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞?

Printre cele mai importante cauze ale instalării sentimentului de inferioritate se găsesc comparația cu ceilalți, lipsa de încredere, gândurile inconștiente și poziționarea pe treapta de inferioritate moștenită, prin imitație, de la părinți.

𝑪𝒐𝒎𝒑𝒂𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒂

O persoana care se simte inferioară va fi mereu retrasă, critică cu sine, se va blama pentru lucruri care nu se întâmplă neapărat din vina sa, se va îndoi de abilitățile și realizările sale și se va compara mereu cu alții.

Fie că e vorba de aspectul fizic, performanțele intelectuale, statut social sau abilități, rezultatul va fi, invariabil, același: se va simți nedemn de atenția celor din jur și se va poziționa pe o treaptă inferioară în relația cu ceilalți.

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐧𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐫𝐚̆𝐦 𝐜𝐮 𝐚𝐥𝐭̦𝐢𝐢?

Avem un radar mai mereu prezent care scanează mediul în care ne aflăm pentru a determina amenințări existente sau dacă mediul este sigur și suntem în control.

Acest mecanism al instinctului de supraviețuire declanșează automat acest gest reflex tocmai prin a compara ceea ce regăsește în mediul în care ne aflăm cu informația pe care o avem deja stocată în subconștientul nostru.

Asta am făcut timp de milioane de ani, iar acest gest reflex a fost extrem de util timp îndelungat și ne-a asigurat supraviețuirea ca specie. Pe deasupra, acest gest reflex a fost și o formă de validare socială a poziției noastre sociale.

Știm cu toții că viață era mai ușoară sau mai grea în funcție de poziția noastră socială.

Așa că evaluarea și validarea socială ne spuneau care era poziția noastră în societatea în care trăiam și, implicit, ne spunea care urma să fie calitatea vieții noastre.

𝐼̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑙𝑢𝑧𝑖𝑒, 𝑐𝑟𝑒𝑖𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑎𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑎𝑢𝑡𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑏𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑝𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆, 𝑖𝑎𝑟 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑚𝑎̆𝑠𝑢𝑟𝑎̆𝑚 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑛 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑐𝑢 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖.

Imaginează-ți creierul ca pe un mini radar neobosit care scanează în permanență ce se întâmplă în jurul tău. Găsește mereu informații noi, le lipește de informațiile stocate deja în mintea ta și, fără vreo intenție, le compară. Dacă, de exemplu, a detectat în jurul tău un om cu o minte strălucită, iar ție în copilărie ți s-a spus că nu prea te duce capul, informația nouă intră în conflict cu informația veche din mintea ta.

Amintirile noastre personale, credințele și experiențe din trecut se intersectează adesea în această comparație, ne denaturează percepția de sine și se naște complexul de inferioritate.

𝑳𝒊𝒑𝒔𝒂 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒓𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆

Dincolo de comparație, ne confruntăm cu lipsa de încredere și autocritica.

𝐶𝑢𝑚 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑒𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑐𝑒𝑝𝑒𝑚 𝑝𝑒 𝑛𝑜𝑖 𝑖̂𝑛𝑠̦𝑖𝑛𝑒 𝑐𝑎 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑒𝑚𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠?

Această relație cu propria persoană este sursa principală a neîncrederii.

Atunci când ne criticăm, când ne acuzăm, când ne certăm pe noi înșine în dialogul interior, nu dăm voie încrederii să fie, căci ceea ce facem este să împuternicim neîncrederea.

Ne acuzăm, ne criticăm și ne blamăm constant menținând un conflict mereu prezent.

Iar acest conflict interior ne influențează toate deciziile noastre și modul în care interacționăm cu ceilalți.

Este ca atunci când eram copii, când totul părea mare, chiar uriaș.

Așa pare și în mintea celui care are mai mereu un conflict interior, orice ton mai impunător pare unul răstit, orice reacție de nemulțumire a altei persoane pare un atac la propria persoană, orice ironie pare o jignire.

Gândurile noastre negative despre sine pot fi alimentate de experiențe trecute sau de comentariile negative ale celorlalți, iar aceste gânduri pot fi amplificate prin repetiție și ruminație. Acest dialog intern negativ poate duce la o scădere a încrederii în sine și la o creștere a autocriticii.

Totul este mult exagerat de propria interpretare datorită acestui conflict interior.

𝐍𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐦 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞

Pot gândurile să ne influențeze comportamentul și să ne transforme în niște persoane nesigure?

𝐶𝑢 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆.

Gândurile noastre sunt de două feluri:

𝐶𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡𝑒 pe care ni le dorim și de care ne folosim ori de câte ori e nevoie.

𝐶𝑒𝑙𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡𝑒 care apar în urma unor asocieri de informații cu ceea ce se întâmplă în prezent.

Gândurile inconștiente urmează un model repetat de foarte multe ori în care așezăm informația interpretată din prezent în forma pe care am mai trăit-o în trecut și generăm același tip de reacție.

Aceste gânduri se nasc din interpretarea subiectivă generată de mecanismele noastre de apărare.

De exemplu, dacă cineva este ironic la adresa noastră, devenim și noi ironici sau ușor agresivi pentru a nu fi luați de „proștii clasei”.

Problema apare atunci când dăm crezare tuturor gândurilor, atât celor conștiente, pe care ni le dorim, dar mai ales celor inconstiente, majoritare, dar care se nasc din ceea ce simțim.

Senzațiile și informațiile din subconștientul nostru pot fi activate prin asociere cu ceea ce se întâmplă în prezent. Acestea pot genera gânduri care, de cele mai multe ori, au rolul de a ne proteja, de a ne face vigilenți și de a ne ghida comportamentul.

Gandurile noastre pot fi influențate de credințele și valorile noastre, precum și de experiențele trecute, și ne pot ajuta să luăm decizii și să acționăm în mod corespunzător. Ele pot influența dramatic percepția noastră asupra realității și pot dicta reacțiile noastre la evenimente.

𝐂𝐮𝐦 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆𝐦 𝐝𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐥𝐞 𝐨𝐛𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚̆𝐦 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥𝐞𝐳𝐞?

În primul rând ar trebui să învățăm să le recunoaștem.

𝑪𝒐𝒎𝒑𝒍𝒆𝒙𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒆𝒓𝒊𝒐𝒓𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒎𝒐𝒔̦𝒕𝒆𝒏𝒊𝒕 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒊𝒎𝒊𝒕𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕̦𝒊

În formarea complexului de inferioritate, un rol important îl pot avea părinții.

𝑃𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑐𝑢 𝑐𝑒𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑗𝑢𝑟 afectează serios percepția de sine a copiilor și raportarea lor la alții.

Dacă ți-ai văzut tatăl sau mama adoptând o atitudine de inferioritate, chiar slugarnică atunci când se nimereau în preajma cuiva cu mai mulți bani sau cu o funcție mai importantă, este posibil să fi moștenit acea atitudine.

𝐶𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑖̂𝑛𝑣𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑜𝑏𝑠𝑒𝑟𝑣𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑖𝑚𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑎𝑑𝑜𝑝𝑡𝑎̆ 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑙𝑒𝑙𝑒, 𝑖𝑎𝑟 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑣𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑜𝑟 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡.

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *