Salutare, oameni minunați,
Cred că a venit timpul să vă scriu despre un subiect care, din punctul meu de vedere, e arhiprezent în mintea și în ceea ce cred majoritatea dintre noi.
Adevărul e că avem foarte multe frici atunci când vine vorba de relații. Incredibil de multe. Începând de la fricile că vom rămâne singuri, că ni se va transforma viața într-un anume fel atunci când nu vom mai fi într-o relație, că nu vom ști încotro să o apucăm, că nu vom mai avea parte de anumite avantaje, că vom fi înșelați, părăsiți etc.
Așadar, sunt tot felul de frici ce cumulate, dacă le privim cu atenție, observăm că sunt false.
Uitându-mă la felul în care fricile se formează, la modul în care acum, în prezent, îmi gestionează viața și îmi controlează modalitatea în care mă raportez la momentul actual, conștientizez că totul vine doar din niște proiecții, din felul în care mintea mea își creează propria realitate.
Astfel, e o minciună în tot ceea ce cred eu că aș putea controla într-o relație, că aș putea deține siguranța – propria mea siguranță, când, de fapt, e vorba doar de iluzii.
Ceea ce știu eu în această clipă e că pot controla un singur lucru – și anume faptul că pot să îmi distribui atenția asupra unui singur lucru, într-un singur moment. Ori de câte ori vreau să controlez orice altceva, îmi distribui atenția în a încerca să manipulez, să influențez, să determin. Dar nicidecum nu e vorba de acel control absolut pe care noi îl căutăm, ci e vorba doar de felul în care ne redirecționăm atenția.
Întorcându-mă la locul unde ni se construiesc fricile, trebuie să precizez că ele vin din atașament. După ce atașamentele sunt construite și repetate din nou și din nou, când apare frica, suntem constrânși să ținem dinadins de atașament, de dependența care se formează la un moment dat.
Așadar, suntem prinși într-un cerc vicios, într-o capcană, pe care cred că îl controlez, având impresia că ne controlăm relațiile. Credem că avem o înțelegere cu partenerii noștri și conștientizăm la un moment dat că aceasta poate fi încălcată – pentru că însuși sinele și ceea ce suntem noi are nevoie, deseori, să se răzgândească.
În momentul în care noi credem că putem controla ceva, de fapt credem ceea ce mintea ne spune că ea poate să controleze ceea ce e o iluzie. Până și mintea e strict o iluzie.
De ce cred eu că pot controla relația? De ce avem impresia că putem să avem controlul asupra relațiilor noastre?
Haideți să vedem cauzele și de ce cred eu că toate aceste frici pe care le transpun ca fiind reale, presiunea pe care o pun asupra partenerei sunt false și provin din iluzii. Pentru că, ei bine, cea mai mare siguranță a noastră e aceea că viața este „nesigură”.
De precizat, mai întâi, că nu trăim în prezent. Mai exact, atunci când proiectăm propriile noastre relații, încercăm să ne asigurăm.
Cum?
Prin căsătorie, obținând niște acte care, în momentul în care le obținem, ne conferă un fel de asigurare că vom fi „până când moartea ne va despărți”.
Mai apoi, prin promisiuni pe care le cerem conștient de la cealaltă persoană, iar acelea au rolul de a asigura o frică a ego-ului. Acest ego nu este foarte educat, caută tot timpul să se asigure, să aibă, să dețină, să fie superior, își dorește să aibă ceva ce poate controla. Iar aceste aspecte se manifestă foarte clar în relație.
Așadar, ego-ul acoperă cu povești ce ni le spunem și constatăm, adesea, când vine momentul să punem la îndoială propria poveste pe care ne-o adresăm, că nu este tocmai reală și că am trăit în iluzie.
Primul lucru care ne-a lovit pe cei care am trecut printr-o criză de viață și am ajuns la separare a fost gândul: „Cum am putut să trăiesc atât de multă vreme în minciună?”. Ceea ce presupune că am trăit în iluzie, că ne mințeam pe noi înșine.
Iluzia este, deci, cauza pentru care ajungem să credem că avem un control în relație și să nădăjduim în fricile ce reies din acest control pe care îl avem în relație – de exemplu, frica de a fi înșelat, de a fi singur și așa mai departe.
Cum se manifestă?
Ne dorim să controlăm. Dar nu să controlăm propriul nostru comportament pe care noi considerăm că deja îl controlăm – iar asta e fals, ci partenera/partenerul. De ce? Pentru că ne dorim să ne asigurăm că noi suntem bine, că nu suferim, că nu ajungem să trăim niște frici care nici măcar nu sunt ale noastre, sunt create de ego.
Acest control pe care îl manifestă ego-ul duce la gelozie. Iar bineînțeles că gelozia se manifestă cu cu o lipsă acută a încrederii în cealaltă persoană, drept urmare acuzăm, învinovățim, analizăm gesturi.
Așadar, apare o stare conflictuală ce, uneori, duce mai departe la despărțire, la o situație nepotrivită în relație.
E paradoxal, pentru că ego-ul creează frica, senzația de control, apare după atașament dependența, după pierderea acestei dependențe se nasc fricile de care vă scriam mai devreme. Și, în loc să ne uităm la frici și să le analizăm, să înțelegem dacă sunt sau nu reale, punem și mai multă presiune pe parteneră/partener.
Cu alte cuvinte, toată povestea este construită artificial, real nu există, iar, uneori, se poate întâmpla și în viețile noastre de zi cu zi, pentru că ne îndreptăm energia spre existența acestor lucruri. Inconștient, împingem partenerul/partenera să meargă în acea direcție, astfel încât toate fricile ni se vor îndeplini.
Subconștientul nostru percepe toate aceste frici drept niște intenții, ceea ce înseamnă că eu, în momentul în care cred că partenera/partenerul mă înșală, setez inconștient intenția nepotrivită. Iar dacă va coincide cu ceea ce crede partenerul/partenera, s-ar putea ca intenția să se îndeplinească.
Așadar, pe scurt: lucrurile nepotrivite din Univers atrag alte lucruri nepotrivite!
Noi reușim să atragem oamenii în viețile noastre în funcție de vibrația noastră, și, în aceeași măsură, putem să atragem și lucrurile nepotrivite, în funcție de ceea ce credem.
Ca soluții, e necesar, în primul rând, să ne observăm fricile. Cum se manifestă, cum sunt poziționate și să înțelegem care este cauza lor, de unde apar.
Apoi, în al doilea rând, să ne concentrăm doar pe ceea ce putem controla, adică asupra atenției noastre. Eu sunt atenția. În momentul în care ea pleacă, mă poziționez că plec și eu, așadar pot să o observ încotro se îndreaptă și mă pot raporta la ea, conștientizând că e singurul lucru pe care îl pot controla.
Și, nu în ultimul rând, să acceptăm că nu avem ce să controlăm. Nu avem cum să controlăm o altă persoană, intențiile sale. Nu putem controla absolut nimic. Însă, pot controla atenția mea, propria persoană – și nici măcar asta în totalitate. Ci doar unde îmi este distribuită atenția, încotro se duce.
Iar în momentul în care mă concentrez asupra atenției, pot să o îndrept asupra lucrurilor bune și, de asemenea, o pot aduce în prezent.
Așadar, orice frică am avea într-o relație, nu este reală!
Atașamentul pe care l-am dezvoltat exprimă acea frică, iar, în esență, el nu este real și ne conduce înspre dependență. Atunci când acceptăm că nu putem controla, dăm drumul și se va manifesta doar iubirea și bucuria clipei când cei doi parteneri se conectează!
