Tiparul Prețioasei – Cum se construiește un scenariu de viață

Picture of Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Astăzi o să vorbesc despre un tipar comportamental adesea întâlnit în societatea românească, și anume prețiosul/prețioasa.

Un tipar mult prea întâlnit în prezent și asta datorită unei generații trecute cu un scenariu de sacrificiu.

Cauza:

Din păcate, aceste scenarii se joacă între ele, adică un scenariu de sacrificu construiește un scenariu de prețios/prețioasă și un scenariu de prețios/prețioasă construiește un scenariu de sacrificiu.

O persoană ce se sacrifică pentru ceilalți se va sacrifica în mod special pentru copil.

Ce presupune asta mai exact?

Va face cam tot ce presupune pentru propriul copil și nu îi va da voie acestuia să învețe mai nimic pentru a nu fi nevoit copilul să facă absolut nimic.

Și aici vorbesc de lucrurile simple și de cele complicate în aceași măsură.
Practic copilul nu are ocazia să învețe mai nimic pentru că altcineva va face tot timpul în locul ei/lui cam tot ceea ce ar putea învăța.

Astfel apare scenariul de prinț/prințesă.

Ce este caracteristic acestui tipar comportamental?

Se cred centrul Universului și își doresc să fie tot timpul în centrul atenției și sunt în stare de orice pentru atenția celorlalți.

Se vor sprijini pe ceilalți mai tot timpul, începând de la lucrurile simple cum sunt banii necesari unui trai mulțumitor până la cele ce țin de viață și de asumare.

Practic acest scenariu nu își asumă absolut nimic niciodată pentru că a rămas cu obiceiul din copilărie în care altcineva își asuma în locul lor.

Cu toate acestea, are așteptări ca ceilalți să își asume în locul lor.

Habar nu au ce sunt și cine sunt pentru că nu reușesc să ajungă la ei datorită numeroaselor scheme ce le fac mai tot timpul în mintea lor tocmai pentru a nu trebui să își asume.

Acest tipar se sperie de asumare pentru că ceilalți observă fuga și mizează pe aceasta și cere ca persoana în cauză să își asume urmărind diferite situații în care pun presiune.

Astfel că persoanele cu acest tipar le este frică, o frică ce se va accentua cu trecerea timpului.

Efectul este că vor învăța să manipuleze și astfel să fugă de asumare și îi va determina pe ceilalți să își asume în locul lor.

Și devin foarte buni la asta.

Dar frica rămâne și se exprimă adesea influențând viața prețiosului/prețioasei pentru că totul se reduce la acest joc de-a manipularea.

Un joc ce este dus la extremă de câte ori apare o provocare pe măsură.
Așa că pe prețioasă o regăsim lângă un bărbat puternic și pe prețios lângă o femeie puternică.

Evident că partenerul prețiosului/prețioasei va avea un scenariu de sacrificiu.

Acest tipar consumă repede relația pentru că tot timpul va dori mai mult și mai mult, iar când cealaltă persoană nu va mai oferi, va căuta în altă parte să își satisfacă nevoile.

Îi place să aibă cele mai scumpe haine, cele mai scumpe concedii, cea mai scumpă mașină și este mai mereu în trend cu tot ce apare nou.

Sunt capabili de foarte multe operații estetice și de orice îi face să se simtă speciali și mai buni ca ceilalți, de fapt în spate vorsă se simtă superiori pentru că așa au învățat că sunt încă din copilărie.

Veșnic nemulțumiți, prețioșii au o atitudine ce în timp li se întipărește pe față sub forma unei încruntări specifice de nemulțumire.

Nemulțumirea este emoția trăită frecvent pentru că inconștient prin intermediul acestei emoții va atrage scenariul de sacrificiu pentru că aceștia sunt pregătiți pentru a satisface nevoile nemulțumiților.

Practic așa au ajuns să aibă acest scenariu, datorită nemulțumirii părintelui sau părinților.

Prin această nemulțumire atrage acest scenariu și tot prin această nemulțumire exprimă faptul că este centrul Universului și doar pentru ei a fost creată această lume.

Sunt persoane egoiste ce nu le pasă de ceilalți, le pasă doar dacă dă bine la imagine sau dacă pot să se promoveze că fac acte de caritate.

Manipulare excesivă cu o gândire în scheme ce se materializează printr-o căutare continuă a victimelor ce să le facă pe plac sau să le satisfacă poftele indiferent de natura acestora.

Obsedați de control și fricoși în același timp, prețiosul/prețioasa va pune la propriu stăpânire ori de cât ori are ocazia și este în căutarea punctelor slabe ale celorlalți fără să își dea seama de cele mai multe ori, dar dorința de a controla totul în jur îi face să caute tot timpul slăbiciuni pentru a manipula.

Atunci când au ocazia reproșează și acesta este modul cel mai frecvent în care încearcă să manipuleze, prin reproș inducând vină și rușine.

Cum influențează acest scenariu prețiosul/prețioasa?

Nu va avea oportunitatea să se cunoască.
Va trăi pentru mândrie și pentru o dorință puternică de a se poziționa în superioritate față de ceilalți.

Persoana ce o va manipula cel mai adesea este chiar ea însăși pentru că se va implica în toate schemele și nici măcar nu își va da seama că se manipulează.

O persoană ipohondră ce nu știe să trăiască și se va folosi de orice oportunitate pentru a manipula și adesea o va face victimizându-se de anumite boli ce sunt imaginare uneori.

Evident că se și programează să aibă probleme de sănătate, iar aceste probleme nu vor întârzia să apară.

Datorită emoțiilor cu vibrație foarte joasă cum este nemulțumirea, invidia, rușinea, vina, frica, anxietatea, șamd, sistemul imunitar nu o va ajuta și i va da “dreptated” de câte ori are nevoie de o “boală” pentru a se poziționa în centrul atenției.

Extreme ale acestui comportament:

Boală cronică, crize severe de viață ce se tot repetă, insingurare și blocaje emoționale ce generează atacuri de panică.

Solutia:
Ieșirea din acest scenariu este una tare anevoioasă și culmea este singurul scenariu ce are nevoie de ceilalți să le deschidă “ușa”.

Ce presupune asta mai exact?
Să li se arate primii pași, modul în care i se manifestă comportamentul pentru că nu își văd comportamentul și nu și-l înțeleg.

Să li se expună schema și să li se spună și de ce o fac, dar o acceptă doar de la autoritate, adică de la persoana ce o percep ca autoritate, fie că e vorba de un terapeut, un părinte sau partenerul/partenera care a demonstrat că are o oarecare experiență sau expertiză.

Să practice starea de prezent acolo unde niciun scenariu de viață nu se mai manifestă, să trăiască conștienți de capcanele minții și să își împingă limitele puțin câte puțin.

Recomand să construiască o relație cu frica și să o observe cum se manifestă ori de câte ori are ocazia.

Observarea comportamentului și dezvoltarea inteligenței emoționale în situația dată este o necesitate, nicidecum un moft.

Pozitionarea față de acest tipar:

Cel mai indicat este să scoatem în evidență schemele de manipulare și să le arătăm ce fac, pe deasupra să le spunem că înțelegem de ce fac ceea ce fac și că suntem acolo pentru ei dacă vor să își înfrunte fricile.

Să nu uităm că ei fac ceea ce fac datorită fricii de a nu își asuma mai nimic.

Un alt tipar comportamental ce nu trăiește pentru împlinire, dar menționez că orice persoană poate să iasă din scenariu la un moment dat dacă alocă suficient timp și implicare.

Zilele acestea voi lansa programul de inteligență emoțională în care ofer tuturor instrumentele necesare pentru a-și construi viața dorită și în care vei găsi povești de genul celor de mai sus.

Este un program ce ne ajută să ne exprimăm potențialul imens din noi și ca un efect direct vom reuși să le oferim și copiilor acest potențial ca model de urmat.

Dacă în trecut comportamentul nostru era un mister, prin intermediul acestui program te ghidez pas cu pas și îți arăt acei determinanți ascunși ce ne construiesc comportamentul.

Aici găsești programul Geniu.

Suntem minunați exact așa cum suntem.

Cu drag,
Florin Alexandru

Picture of Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *