Care este legătura dintre reprimarea emoțiilor a copiilor și frica de eșec?

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Mulți dintre copii își reprimă emoțiile și mi-ar plăcea ca astăzi să vorbesc mai în detaliu despre acest aspect. Pentru că reprimarea emoției înseamnă și frica de eșec. Cu toate că am nega asta și ne-am întreba ce legătură are reprimarea emoției cu frica de eșec.

Evident, există o cauză în urma alegerii de a ne reprima emoțiile, iar acest lucru îl facem de multe ori din copilărie. Așadar, haideți să vedem cum ne reprimăm noi, ca părinți, emoțiile, cum își reprimă copiii noștri emoțiile și cum reacționează ei când fac acest lucru.

Cum ne reprimăm emoțiile și de ce facem asta?

Pe scurt, a ne reprima emoțiile înseamnă a nu ni le exprima, a nu le lăsa să fie, să se manifeste. Frustrările și emoțiile nepotrivite sunt trăite, dar cumva acoperite de o pânză imaginară care să nască în noi iluzii, comportându-ne de parcă nu le vedem. Adică, le ignorăm. 

Haideți să vedem acum cauzele pentru care atunci când am fost copii ne-am reprimat emoțiile și de ce copiii noștri fac același lucru!

Aș vorbi mai întâi despre critică.

Indiferent că este vorba de părinți, bunici, vecini – adulții, în general, atunci când critică un copil, o fac pentru că au scopul de a redirecționa comportamentul acestuia, dorindu-și să-l corecteze, să-l îndrume spre o anumită cale. 

Mă raportez acum la noi, la copiii care am fost, fiindcă ai noștri părinți au ales calea cea mai simplă pentru ei, cea de a ne redirecționa spre calea cea bună, de a ne corecta: critica.

Așadar, noi ne-am reprimat și ne reprimăm emoțiile din cauza criticii, iar în mod similar se întâmplă și cu ai noștri copii.

Iar când apare această critică, copilul alege să fugă de un conflict care se poate naște din critică. El începe să dezvolte o frică față de conflict, față de critică în general, prefăcându-se că nu vede. Iar deși este în prezent, emoțiile lui se înmulțesc și le reprimă. 

Evident, asta nu se întâmplă în jur de 4-6 ani, ci după, când memoria emoțională începe să se formeze din ce în ce mai mult, iar straturile de emoții neexprimate încep să-și găsească culcuș înăuntrul lui, să se așeze. 

Atunci când criticăm, tonul nostru este mai agresiv, iar copilul simte pericolul, devine conștient de situație și se conformează. În el s-au născut fricile și stările de anxietate deja.

Cred că ați observat că atunci când ridicăm vocea la copil, el reacționează, se sperie și chiar îndeplinește ceea ce l-am condiționat să facă, toate aceste lucruri petrecându-se din frică.

Pentru ego-ul părintelui, este o victorie ușoară, însă pentru copil e o frică care crește, care se accentuează, dezvoltându-i-se o anxietate continuă. Cam acesta este un tipar emoțional al unui copil care are o anxietate dezvoltată.

Subiectele tabu în viața copiilor

Un alt motiv pentru care emoțiile sunt reprimate nu este altul decât subiectele tabu. În multe familii – și aici mă refer la copiii de peste 10 ani – nu se vorbește despre sexualitate.

Alegerea părinților e de a evita subiectul. Iar acesta e un subiect tabu. Iar copiii ajung să simtă vină când vine vorba de acest subiect tabu sau când se petrece ceva legat de el, fiindcă îl consideră interzis, le este sădită impresia că nu este voie să se întâmple, că nu trebuie să vorbească despre asta. Iar din cauza acestor aspecte, copiii învață, din nou, să-și reprime emoțiile.

Apoi, cum v-am mai zis și cu alte ocazii, copiii simt când noi nu îi poziționăm de la egal la egal. În momentul în care înăuntrul lor crește acest gând, ei au impresia că nu se pot exprima liber, că nu pot fi autentici, nu se pot înfățișa așa cum sunt de fapt. 

Cum se manifestă, deci, reprimarea emoțiilor?

Ei bine, dacă în repetate rânduri este exprimată critica, apare teama de eșec. Ea este cauza principală pentru faptul că unii copii aleg să nu încerce să facă anumite lucruri. Fiindcă atunci când nu încerci, nu-ți dezvolți încrederea în propria persoană, încrederea fiind un proces care se desfășoară pe o durată destul de mare. Așadar, din cauza fricii de eșec, un copil se poate poziționa în inferioritate. În momentul în care alege să facă asta, se nasc și complexele de inferioritate, manifestându-se prin timiditate și nu doar atât.

Lipsa de încredere duce la dorința copilului de a fi cât mai transparent, ba chiar inexistent în cadrul unui grup, nu-și dorește să-i fie percepută și simțită prezența și își dorește să se ascundă, fiindcă îi este frică de faptul că alți copii vor râde de el. În felul acesta, încearcă să nu deranjeze. Atunci când este acceptat de grup, vorbim aici de adolescenți, pentru a fi poziționat de la egal la egal va deveni obedient, va asculta de ceilalți, nu-și va dori să deranjeze, să devină conform cerințele grupului în care activează, deci să fie acceptat. Fiindcă frica lui sau a ei e de a nu fi acceptat(ă). 

Apoi, putem vorbi și de lipsa inițiativei. Ea poate fi tradusă prin „băiatul mamei”, prin fetița răsfățată, prin omul care nu-și dorește să facă mai mult, să-și depășească limitele și preferă să rămână într-un spațiu pe care îl consideră confortabil, fiind un simplu angajat, cu toate că ar putea să facă mult mai mult. De asemenea, în relațiile cu ceilalți se poziționează drept victimă. 

Cam astfel stau lucrurile în ceea ce privește reprimarea emoțiilor la copii.

Fiindcă, așa cum spuneam, din cauza criticii continue apare frica de eșec, frica de a încerca, de a duce la îndeplinire o sarcină. Obiceiul de a rămâne captivi înăuntrul fricii de eșec și de a o accepta în viețile noastre naște diverse programe comportamentale ce nu ne permit să ne exprimăm. 

Aș vrea să vă prezint și un studiu, realizat de Simone van den Hurk Department of Developmental Psychology Tilburg University 2018, iar concluzia legată de frica de eșec e că aceasta determină persoanele să devină extrem de defensive și preocupate de opinia altora, fiind conștiente de eșecurile lor, și nu de reușite. Asta înseamnă, de fapt, că vor pune pe primul plan greșeala, eșecul, nereușita, în defavoarea lucrurilor bune. Va vedea mai mereu jumătatea goală a paharului, și nu pe cea plină.

Care sunt soluțiile, totuși?

Pentru că întotdeauna există și soluții atunci când vorbim de probleme. Important e să le vedem și să practicăm învățarea continuă.

Nu există greșeală, ci doar încercare!

Iar noi, ca părinți, ar trebui să încercăm să nu mai vedem greșeala, să nu o mai prioritizăm, ci să îmbrățișăm partea pozitivă. Iar mie un lucru minunat mi se pare ca seara, la poveste sau pur și simplu la cină, să încercăm să observăm ce lucruri minunate s-au întâmplat astăzi, de-a lungul zilei, ce motive avem să fim bucuroși și recunoscători. E un exercițiu simplu, dar care practicat cu regularitate, dă rezultate foarte bune.

Așadar, revenind la soluții, prima dintre ele ar fi poziționarea de la egal la egal. E normal și necesar să-l implicăm pe copil în altfel de decizii – de exemplu, ce ține de casă, să-l determinăm să se simtă important și egal față de noi, părinții lui. Apoi, să ne exprimăm emoțiile fără să judecăm, fără să-l judecăm pe copil. Dacă noi, ca părinți, vom face asta și nu ne vom judeca între noi, și copilul ne va prelua exemplul. 

De asemenea, să transformăm greșeala în încercare și, nu în ultimul rând, să ne dezvoltăm inteligența emoțională.

Problema e născută din punct de vedere emoțional, se manifestă în acest mod, iar soluția presupune aplicarea inteligenței emoționale. Un părinte inteligent emoțional va transmite copilului inteligență emoțională. Iar prin programul Geniu se ajunge în mod direct la inteligența emoțională, fiindcă acest lucru se petrece în cadrul celor șapte săptămâni din program și asta se încearcă să se livreze.

Da, este foarte important să ne consumăm emoțiile, să nu ni le reprimăm. Fiindcă emoțiile reprimate nasc trăiri de felul furiei, stări contradictorii. De aceea noi, ca adulți, e necesar să învățăm cum să trăim emoțiile, cum să le percepem și cum să le consumăm.

Nu e complicat, dar trebuie să conștientizăm aceste lucruri, iar calea spre împlinire e de fapt conștientizarea emoțiilor care se apropie și se depărtează de noi în mod constant, vin și pleacă, iar noi nu suntem emoțiile noastre.

Așadar, dezvoltarea inteligenței emoționale e cheia. 

 

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×