Ce este rana de abandon și cum o putem vindeca?

Picture of Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Rana de abandon este specială pentru că pune în termeni de acțiune rana de respingere. Adică se manifestă fizic, te abandonez, adică plec și pe deasupra nu doar că plec, ci te las singur(ă). Exact acesta este modul în care se manifestă.

Ce este caracteristic acestei răni emoționale?

Persoanele cu această rană predominantă nu se simt îndeajuns de iubiți, de apreciați, de „îngrijiți” și tot timpul caută apropierea, validarea, suportul, iubirea. De obicei sunt frații mari, cei ce au avut senzația că mama i-a părăsit când a venit fratele mai mic. Cea mai mare teamă a acestor persoane este tocmai singurătatea.

Iar partenerul de viață va profita de această slăbiciune. Masca abandonului este masca dependentului și asta se va exprima în toate cele trei etape ale vieții: copilăria, perioada de maturitate și la bătrânețe atunci când părintele devine dependent de copil.

O rană tare bine ascunsă pentru că sunt persoane joviale ce întreabă și cer sfaturi adesea validând comportamentele celorlați asingurându-și astfel cadrul potrivit de dependență.

Rana este alimentată de câte ori abandonăm un proiect drag sau atunci când renunțăm la ceva drag plângându-ne de milă. Corpul fizic este flasc și puțin adus, ochii mari și triști inspirând milă.

Dezvoltarea inteligenței emoționale face ca și această rană să o vindece.

Când va dispărea rana de abandon?

Atunci când vă veți bucura de singurătate și când îi înțelegeți bucuria și cadoul imens din spatele singurătății. Rana de abandon este una dintre cele mai frecvente cauze în procesul de separare și se întâmplă pentru că o ignorăm și nu ne înfruntăm fricile sau pentru că partenerul/partenera profită de slăbiciunea dependentului.

Pentru a nu ne abandona și a-l face pe copil să vorbească și să nu sufere de această rană, am construit jocul EQ Game, un joc ce ne face să vorbim despre ceea ce simțim și să ne facă să conștientizăm stările, emoțiile și trăirile noastre.

Jocul îl găsești aici.

Pe tine te găsești în inima ta.
Iar tot acolo vei regăsi Universul tot.
Ah, să nu uit: ești un om minunat.

Cu drag Florin Alexandru

Picture of Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *