De ce a dispărut bunul simț?

Îmi e tare drag Bucureștiul cu tot ceea ce are să ne ofere și mă bucur de el ori de câte ori am ocazia.

Mă bucur de Calea Victoriei, de Herăstrău când alerg prin el, de evenimentele superbe ce sunt parcă toate în București.

Dar nu pot să ignor extrema cealaltă, lipsa bunului simț ce o regăsim peste tot, în trafic, la cozi prin magazine, pe străzi, în mijloacele de transport sau în parcuri.

Este un efect lipsă aceasta a bunului simț și cauza este la vedere, doar că ne este greu să facem legătura între educație și aceste efecte arhiprezente.

Suntem toți deranjați de oameni cărora nu le pasă de ceilalți, de cei ce aruncă gunoaie pe stradă, de agresivitatea din trafic, de oameni ce se bagă în tine pe stradă, de șoferi inconștienți sau de cei ce ne cer șpagă pentru diverse servicii.

De ce se întâmplă toate acestea fără ca noi să reacționăm?

Pentru că așa am fost educați, adică să acceptăm comportamente nepotrivite fără a reacționa în vreun fel.

Și ce e cel mai grav este că inconștient educăm și noi în aceași direcție.

Ce presupune asta mai exact?

Lipsa de atenție din partea părinților a generat în mare parte această lipsă de bun simț, ca ulterior școala, ce a comparat tot timpul și a pus etichete sub forma notelor pe capacitatea noastră a generat această lipsă de bun simț.

Haide să vedem cum s-a întâmplat mai exact.

1. Încep cu un exercițiu, dacă mergi la mama ta acum ca adult și ea te ignoră în timp ce vrei să îi spui ceva, cum te-ai simți?

Nu te-ai simți prea bine, evident. Dar faptul că te ignoră, te va face să insiști până ți se va acorda atenție pentru a spune ce ai de spus.

Încearcă și vezi cum o vei face, ce simți și de ce ai nevoie de această atenție?

Pe care o traducem prin validare.

Tu nu ai neapărat ceva de spus, dar cauți să ți se valideze comportamentul și să primești acceptul mamei tale că ceea ce faci este corect.

Asta pentru că din copilărie ai căutat această validare pe care mintea ta o caută și acum ca adult inconștient.

Sau conștient dacă ai înțeles cum funcționează comportamentul tău.

Ei, acum gândește-te că ești copil și ai nevoie de validare, iar mama ta nu te vede, adică te ignoră.

Vei găsi soluția pentru această validare fie că vei țipa, vei urla, te va durea ceva plângându-te de vreo durere sau o vei trage de mânecă la propriu.

Orice pentru a primi atenție și pentru a-ți valida comportamentul.

Observi că gesturile tale escaladează până primești ceea ce vrei?

Dacă la început reacția ta era una simplă în care tonul creștea pe măsură ce nu erai văzut, în cele din urmă o trăgeai pe mama ta de mânecă pentru atenția ei.

Acum hai să ne întoarcem în prezent. Claxonul de exemplu cel mai adesea este folosit pentru a semnala ceva de genul: hei, nu sunt de acord cu comportamentul tău și sunt aici, mă vezi?

Sau aruncatul pe jos este ceva de genul, nu contează că arunc pe jos, oricum nu mă vede nimeni.

Când sunt văzuți acești oameni, sunt surprinși și imediat dupa uimire, caută să scape, să fugă ca niște copii prinși că au făcut ceva rău.

Micile răutăți din trafic sunt efecte ale nemulțumirii și  frustrărilor din copilărie și acum ajunși la “maturitate”, acești copii mari au ocazia să penalizeze orice greșeală întâlnită în trafic printr-un claxon sau prin intimidare.

2. Comparația cu ceilalți ne determină să ne stresăm adesea fără sens și să ne grăbim fără să fie necesară această grabă.

În spate se ascunde frica de a nu fi îndeajuns de bun.

Ne grăbim pentru a face și a demonstra că sunteam îndeajuns de buni fără să conștientizăm că această grabă este doar o iluzie a minții.

Școala a pus calificative pe noi și noi ne-am identificat cu acestea și pentru a fi îndeajuns de buni presupunea să luăm doar 10 pe linie ceea ce foarte puțini dintre noi au reușit.

Astfel că am rămas cu această competitivitate și cu un automatism în a demonstra ce suntem și ce putem.

Noi ne grăbim zi de zi să facem cât mai mult și mai mult fără să conștientizăm că tot timpul vrem mai mult și mai mult și astfel să nu ne bucurăm niciodată, ci să fim nemulțumiți mai tot timpul pentru că vrem mai mult și mai mult tot timpul.

Pe deasupra vrem și validare și când spunem ce am făcut să mai primim și un “Bravo” din partea partenerei/partenerului sau chiar a mamei sau a tatălui!

Așa că ne grăbim când conducem, ne băgăm în fața altora, nu colaborăm în trafic, nu colaborăm la locul de muncă, chiar încercăm să sabotăm reușitele altora, șamd.

Cum se vede din exterior?

Ca lipsă a bunului simț pentru că ceea ce fac eu îi determină pe ceilalți să reacționeze și să observe lipsa bunului simț.

Evident că reacția lor este asemănătoare, iar interpretarea mea este aproape identică, ca lipsită de bun simț.

Practic noi vedem la ceilalți ce ne supără la noi și astfel că toți vedem lipsa bunului simț doar la ceilalți, nu îl observăm atunci când îl practicăm noi!

3. Promovarea nesimțirii în detrimentul bunului simț.

Din păcate asta se întâmplă în media.

Sub pretextul că un post de televiziune ar trebui să supraviețuiască când de fapt este vorba de profit sau că oamenii ar trebui informați, aceștia construiesc orice spectacol de divertisment indiferent de repercursiuni, indiferent de efecte, ci doar să aibă audiență.

Audiență ce se traduce prin profit, evident că asta nu presupune că toți se orientează doar spre profit, mai există și emisiuni ce livrează foarte multă valoare celorlalți, dar din păcate cele mai multe livrează iluzie.

Persoane ce par mult mai mult, certuri pentru valori false cum sunt banii în detrimentul oamenilor, agresivitate și gălăgie la propriu, oameni vulgari, certuri ale așa ziselor vedete, șamd.

Cu ce se asemănă tot acest “circ”?

Cu o copilărie în care gălăgia o făceam noi pentru validarea propriului comportament.

Bunul simț este doar un efect al acestei nevoi de validare.

De ce părinții nu ne satisfăceau aceste nevoi?

Pentru că nici lor nu le erau satisfăcute aceste nevoi comportamentale.

Lor le-a fost anulată personalitatea mult mai rapid și direct, prin bătaie, prin țipete când nu erau “cuminți”, prin abuz emoțional, prin etichete, prin rușine și vină, șamd.

Pe deasupra ei au învățat să le fie frică de părinți, adică de autoritate.

Observi că ne-au învățat și pe noi să ne fie frică de autoritate?

Micile atenții sunt un efect al acestei educații bazate pe frica de autoritate indiferent ce reprezintă aceasta.

Politicieni, prezentatori TV, vedete, doctori, avocați, actori sau pur și simplu acele persoane ce se erijează în această autoritate.

O frică de autoritate ce a fost impusă și datorită comunismului, o politică agresivă și plină de nedreptăți.

Reacția lor față de această autoritate a fost atât cât li s-a permis și era exprimată prin mici reacții fără o confruntare directă. Efectul?

Pas cu pas cât li se permintea cu un tupeu ce reprezintă opusul bunului simț.

Evident că acest tupeu a fost promovat în detrimentul bunului simț.

Astfel că bunul simț a dispărut aproape în totalitate lăsând locul acestui tupeu să se exprime.

Evident că o societate ce își caută reperele nu se poate exprima unitar atunci când e nevoie dacă nu învățăm să ne ascultăm.

Dar oare asta îi învățăm pe copii?

Spre ce îi îndrumăm?

Ne e frică că dacă nu au acest tupeu, nu se vor descurca, dar tupeul este doar un efect al ignoranței, pe când bunul simț este un efect al recunoștinței, iubirii, smereniei, bucuriei și entuziasmul față de viață.

Bunul simț este o calitate minunată ce îl apropie pe om de propria persoană, îi pasă de ceea ce e în jurul lui, îl determină să asculte și sa accepte alte păreri.

Pe când tupeul îl face insensibil, nepăsător, ignorant, manipulator și dornic de scurtături.

Evident că prima victimă este tocmai tupeistul în sine, dar datorită atenției spre a obține avantaje mai mereu nu reușește să se vadă, să se înțeleagă.

Mintea funcționează doar în scheme și prima persoană așezată în aceste scheme este tocmai tupeistul în cauză.

De ce este necesar bunul simț?

Pentru că ne oferă oportunitate de a ne conecta cu noi și de a ieși din capcana fricii de a nu fi îndeajuns de bun sau a concurenței cu ceilalți.

Un tupeist întotdeauna va concura cu cineva și când va termina cu un concurent, va începe să concureze cu altcineva și tot așa într-o grabă continua fără a-și înțelege graba și comportamentul.

Observi efectele?

Zilele acestea voi lansa programul de inteligență emoțională în care ofer tuturor instrumentele necesare pentru a-și construi viața dorită și în care vei găsi povești de genul celor de mai sus.

Este un program ce ne ajută să ne exprimăm potențialul imens din noi și ca un efect direct vom reuși să le oferim și copiilor acest potențial ca model de urmat.

Dacă în trecut comportamentul nostru era un mister, prin intermediul acestui program te ghidez pas cu pas și îți arăt acei determinanți ascunși ce ne construiesc comportamentul.

Intră aici și te voi anunța zilele următoare când voi lansa acest program.

Suntem minunați exact așa cum suntem.

Cu drag,
Florin Alexandru

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *