De ce ajungem să nu mai știm ce e bine și ce e rău?

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Salutare, oameni minunați, vă scriu astăzi despre motivul pentru care ajungem să nu mai facem diferența dintre ceea ce e bine și ceea ce e rău și despre ce anume ne determină să ajungem în punctul acesta. 

Din punctul meu de vedere, această confuzie apare la foarte multe persoane. Ele nu mai știu încotro să o ia, spre ce anume să se ghideze, ajung într-un punct în care se simt prinși într-o mică capcană, de unde nu știu cum să iasă.

De fapt, această capcană poate duce la o extremă, iar această extremă să îi determine să fie confuzi. Așadar, nu vor ști ce să aleagă. 

Conform unui sondaj pe care l-am făcut în urmă cu ceva timp, o mare parte din persoane au răspuns spunând că ei nu mai știu ce e bine și ce e rău. 

În toată povestea aceasta, primul lucru pe care vreau să vi-l scriu e faptul că noi ne pierdem în normalitate. Dacă repetăm adesea aceleași lucruri zi de zi, într-o relație de exemplu, ajungem într-un punct în care nu mai știm ce anume este corect și cât este corect, pentru că se derulează de atât de mult timp relația și tranzacția între cele două persoane, încât nu mai facem nicio diferență între ceea ce e corect, între ceea ce vine din integritate și între ceea ce presupune un echilibru în relație.

Se deteriorează, astfel, percepția a ceea ce presupune integritatea. Iar asta pentru că percepem ca fiind normalitate modul în care se derulează relațiile. Așa se ajunge la relații toxice, dezechilibrate, într-un punct în care persoanele inconștient se poziționează în inferioritate sau se victimizează. Ori, se află într-o ipostază în care se întreabă „Cum și de ce am ajuns aici?”. 

Așadar, normalitatea te prinde, te înghite și nici măcar nu conștientizezi când ajungi în punctul în care lucrurile o iau razna. Deseori, persoanele care nu mai înțeleg direcția exactă, nu mai sunt conectați cu ei înșiși.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că au uitat cum și în ce fel să-și lase intuiția să se exprime. 

Când nu mai ești conectat cu tine însuți, nu știi pe ce direcție să apuci, habar nu ai ce alegere să faci. Vezi lucrurile doar în două culori, nu mai percepi nuanțele și te pierzi și în cele două opțiuni, care s-ar putea să fie și cele mai nepotrivite. Îți produc frică și, astfel, se naște confuzia.

Ce înseamnă că nu mai suntem conectați cu noi?

De exemplu, foarte multe femei, pentru a reuși într-o lume în care într-adevăr este exprimat misoginismul, și-au dezvoltat gândirea rațională. Pentru a fi văzute, au copiat mult din gesturile bărbaților, astfel încât s-au deconectat de la natura lor primară, elementară. 

Bărbații, în schimb, au fost uneori prea dădăciți sau și-au pierdut sensul de bărbați.

De ce?

Pentru că nu a mai fost nevoie să-și exprime masculinitatea mai tot timpul. Astfel, s-au deconectat de la masculinitate și nu au mai înțeles care e drumul pe care trebuie să îl urmeze.

Aceste lucruri se întâmplă de ceva vreme, de câțiva ani buni. 

Dar, câteodată, apar niște crize de viață (cum, de altfel, e și perioada pe care o trăim), care ne așază înspre ceea ce e important și cu adevărat relevant, ne pune față în față cu autenticul și cu realitatea. În orice se întâmplă clipă de clipă există lucruri bune. Contează doar felul în care eu mă poziționez față de propria realitate. 

Nu are cum să existe ceva rău dacă eu mă poziționez dintr-o perspectivă în care iubesc viața și simt recunoștință față de ea. Bineînțeles, însă, că există situații în care acceptăm unele lucruri peste măsură și normalitatea înghite modul în care percepem integritatea și felul în care ne poziționăm în integritate față de noi înșine. 

Când se întâmplă aceste lucruri, e clar că acceptăm mult prea mult. Și atunci trebuie schimbată situația, așadar e normal să repoziționăm lucrurile.

Părerea mea, astfel, e că a ne conecta cu noi înșine e esența pe care cu toții o avem în noi. Dar cum să ne conectăm cu noi? În primul și în primul rând, să nu ne mai credem mintea. E soluția simplă, pentru că, dacă de fiecare dată când ne uităm la noi înșine observăm foarte clar că mintea noastră nu ne susține și nu e tot timpul cu noi, în acel moment înțelegem că mintea ne sabotează. 

Cum facem asta?

Seara, când ne punem în pat, ne uităm la ce a făcut mintea și ce ne-a adus în atenția noastră peste zi, astfel încât să ne ajute sau nu. Și o să vedem că uneori ne aduce numai probleme, frici din trecut, nu ne dă voie să trăim o viață liniștită, motiv pentru care regretăm, fiindcă ne scoate din prezent și ne duce în trecut. Regretul pe care îl vom resimți va produce vină, rușine, iar asta nu ne face să ne simțim bucuroși. Atunci apare răul în viața noastră.

Așadar, aș spune că nu ar trebui să ne ascultăm mintea. Totuși, ar trebui să ne ascultăm inima, intuiția, tot ceea ce suntem dincolo de minte.

În momentul în care ne conectăm cu noi înșine, vom coborî în inimă, vom sta acolo și ne vom muta atenția în zona pieptului. Vor dispărea gândurile și vocea aceea care ne anihilează deseori liniștea și ne întristează, vom fi dincolo de gălăgia lumii, respirația va fi conștientă și vom reuși să ne conectăm cu noi.

Când vom avea ceva de ales, dacă vom reuși să stăm în inimă, vom observa că apare o inteligență pe care o avem deja, iar alegerile se vor face din intuiție și nu va mai fi nevoie de mintea care să ne spună „fă așa, nu face așa!”.

Lucrurile se vor întâmpla natural, iar eu cred că e important asta, e necesar să lăsăm inteligența intuiției să răspundă, să fie, să se manifeste, iar noi să ne conectăm cu inima noastră. Astfel, nu vom mai fi în punctul în care să ne întrebăm ce e bine și ce e rău. 

Noi avem deja drumul, dar nu e vorba de karma, nu în sensul în care viața ne e deja scrisă, ci mă refer la faptul că toți avem ceva de făcut în viața aceasta, iar acel ceva așteaptă să fie văzut, înțeles și practicat. Pentru a-l vedea, e nevoie să fim atenți la modul în care suntem atunci când facem anumite activități. De obicei, atunci când îți întâlnești pasiunea, constați că dispare timpul și te pierzi de realitate. Vei fi total contopit în activitatea pe care o faci. 

Așadar, să știm ceea ce e bine și ceea ce e rău ține strict de conectarea cu noi înșine! Dacă noi continuăm în același ritm pe care l-am ales până acum – adică femeile prea raționale și bărbații să uite de masculinitatea lor, e normal să fim în punctul în care ne simțim rătăciți, pentru că mintea nu are scopul să ne împlinească, ci strict să supraviețuiască. 

Mintea nu e preocupată de împlinire, ci inima o face dacă o lăsăm să fie. La fel cum vă mai scriam și despre armonie. E vorba despre conectarea la noi înșine, despre dorința de a ne cunoaște și a ne lăsa să fim.

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×