Om frumos, astăzi îți voi vorbi despre o nevoie pe care, din păcate, mulți dintre noi o neglijăm și nu ținem cont de existența ei, deși ea este înăuntrul nostru, ne aparține și deseori își cere vehement drepturile.
Așadar, vreau să îți povestesc despre nevoia de validare în cuplu.
Cred că nu numai că ai auzit de ea, dar ai și trăit-o manifestându-se sub diferite forme. Vezi tu, lumea în care trăim e atât de minunată încât ne pune față în față cu diferite nevoi, ne oferă diferite resurse și noi avem obligația să învățăm să ne satisfacem nevoile, iar mai presus de asta să le înțelegem.
De cele mai multe ori observăm cum ea trebuie să valideze masculinitatea din el, iar el – feminitatea din ea.
Dar oare de ce avem nevoie de acest lucru?
Ce ne determină să ne validăm feminitatea și masculinitatea, deopotrivă?
Ei bine, răspunsul e destul de simplu. Pentru că prin validare reușim nu numai să ne definim natura proprie, fie că suntem femei sau bărbați, dar procedăm conform înțelegerii nescrise și tacite dintre noi și astfel, fiecare membru al cuplului, își definește felul în care este dispus să se implice în relație.
Poate că pare o nevoie nesemnificativă și tindem să o evităm. Dar nu este și în urma ei pot apărea diferite provocări, mai ales crize de viață. Pur și simplu ajung în punctul în care comportamentul meu nu mai e de bărbat, ci în spatele meu se află un copil răsfățat, care caută iubire, apreciere, căruia posibil să nu îi fi fost îndeplinite anumite nevoi, mai precis nevoia de iubire, nevoia de validare.
Prin comportamentul meu nu fac decât să încerc să îi atrag atenția partenerei, să îi arăt că am nevoie de ea, am nevoie sa vadă, să îmi înțeleagă nevoile și să îmi valideze comportamentul.
Deci avem nevoie unii de alții.
Avem nevoie sa trăim împreună, să conviețuim împreună, sa ne definim unul în raport cu celălalt. De aceea, emoția de a fi cu ea, de a o valida, însăși trăirea emoției provine din inteligența emoțională și ele mă duc înspre feminitatea ei activând-o.
Poate că în relații anterioare habar nu aveam de validare. Poate că atunci nu am fost validați și nu am validat la rândul nostru, sau poate că am făcut-o într-o mică măsură, ori pur și simplu am validat prin manipulare.
De ce prin manipulare?
Pentru că, deseori, masculinitatea și feminitatea sunt înțelese greșit, nu dintr-o perspectivă în care ne lăsăm să fim, ne permitem să trăim și să simțim, ci dintr-un punct de vedere complet eronat. Credem că masculinitatea e brutală, ea se poate manifesta impulsiv și chiar agresiv uneori, când de fapt masculinitatea presupune direcție.
Așa că feminitatea dinăuntrul ei se lasă îndrăgostită de faptul că el este conștient și știe încotro își dorește să apuce și cum vrea să își țină pârghiile propriei sorți în mâini.
Ce învăța femeia din asta?
Să își atingă idealurile și să lupte pentru obținerea lor.
E normal ca femeia să nu aibă întotdeauna o direcție precisă asupra vieții sau să nu știe exact cum să își atingă idealurile, învățând aceste lucruri de la masculinitate. Ea în general e responsabilă de emoții, de poziționarea emoțiilor, de detaliile mici pe care bărbații nu le văd deseori, adăugând astfel un plus de culoare și de frumusețe relației, ca dintr-un tablou în care domină albul și negru dar atunci când se adaugă și puțină culoare, totul devine mai plăcut și mai demn de privit.
Iar feminitatea și masculinitatea pot fi unul și același dacă cei doi își dau voie, își permit să întrupeze într-aceeași formă.
Revenind la celelalte relații, uneori n-am înțeles rolurile din cadrul relației, nici pe al meu, ca bărbat, nici pe al partenerei. Important e ca în tot procesul în care vă întoarceți în spate, la celelalte relații, încercând să înțelegeți nevoia de validare, să eliminați ego-ul pentru că în lipsa lui veți înțelege mult mai bine și mai intens lucrurile.
Nu vi s-a întâmplat, în trecut, să vă validați prin mașina pe care o aveți, prin apartamentul deținut, hainele din perspectiva faptului că ne reprezintă și sugerează statutul nostru social?
De fapt, ce ne dorim prin acest statut social?
Să fim văzuți?
Să fim validați și respectați?
Pentru că dacă statutul social pornește din mândrie și el este de fapt o proiecție nu a ceea ce sunt, ci a ceea ce am, el ajunge de fapt să ne reprezinte și este un obstacol care se așază în fața naturii adevărate a propriei firi.
Iar natura propriei firi nu este decât masculinitatea pe care pot să mi-o validez în relație și pot, de asemenea, să mi-o asum. Dar nicidecum în concurență cu ceilalți.
Pentru că, uneori, ajungem într-un punct al relației în care apar anumite frustrări și nemulțumiri, simțim nevoia de diversitate, el având nevoie de un alt tip de femeie, ea – de un alt gen de bărbat. Și dacă aceste probleme nu sunt discutate și refulate, într-un mod indirect ajungi în concurență cu alți bărbați, raportându-te la ceea ce vezi, făcând diverse comparații și toate acestea provenind din teama de a nu fi suficient de bun.
Nu avem nevoie nici de concurența cu alți bărbați, nici de cea cu alte femei.
Avem nevoie de concurența cu noi înșine. Trebuie să privim înspre ceea ce suntem, cum suntem, ce am reprezentat în trecut, cum ne dorim să fim în viitor și să ne apropiem de sinele nostru, singurul cu care merită și ar trebui să fim în concurență.
Așadar, continui să evoluez raportându-mă constant la ce am fost, la felul în care am fost, la cum sunt și cum vreau să devin. Dar într-un mod consecvent. Pentru că atunci când sunt în concurență cu mine, e nevoie să fiu și consecvent.
E nevoie să îmi ofer timp, răbdare și iubire și să port grija nevoilor mele.
Dacă eu, ca bărbat, ajung să îmi validez propriul comportament, atunci pot fi cea mai bună varianta a mea și nu mai am nevoie de validarea partenerei.
Dar dacă ea face asta și eu fac asta pentru ea, dacă ne validam reciproc, e un aspect care ne face să fim mai prezenți în relație, să dăruim mai mult, mai intens, să fim mai implicați mai ales emoțional.
Important în tot procesul acesta este, deci, să mă validez eu pe mine, să devin eu omul care îmi doresc să fiu, să iubesc ceea ce sunt, iar atunci cand și partenera recunoaște cum sunt și îmi spune că sunt un om fain, un om bun, e o dovadă incontestabilă a faptului că suntem amândoi într-o relație trainică, sănătoasă, frumoasă.
Și ce poate fi mai minunat pentru tine, om frumos, decât să ajungi să îți cunoști nevoile și să intri în competiția cu tine care te va determina să devii și mai frumos, și mai bun, și mai înțelept, doar oferindu-ți șansa de a te valida și a crește?
Armonia, las-o să fie.
Eu cred în tine.
Cu drag,
Florin Alexandru
