De ce devenim depedenți emoțional?

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Îți voi povesti astăzi, om frumos, despre dependența emoțională, un subiect pe care alegem de foarte multe ori să îl ignorăm, să ne prefacem că e invizibil, pentru că suntem atât de obișnuiți să nu ținem cont de emoțiile noastre, de ceea ce simțim, de felul în care simțim.

Despre dependența emoțională sunt atâtea lucruri de spus, dar trebuie să știți, în primul și în primul rând, că este mai încăpățânată decât ați crede, decât v-ați imagina.

În momentul în care încercăm să renunțăm la ea, când nu ne mai alimentăm cu dopamină, apare durerea. Durerea care se transformă inevitabil în durere fizică. Atunci când ne confruntăm cu această situație, ne este din ce în ce mai clar că habar nu avem cum să-i frângem pornirea, cum să-i dăm drumul și să o eliminăm din noi, în felul acesta sporind puterea dependenței emoționale. 

Vă voi prezenta un exercițiu puțin mai diferit în rândurile care urmează, dar, mai întâi de toate, cred că și voi sunteți curioși să aflați de ce și cum se formează această dependență emoțională.

Ce înseamnă dependența emoțională?

Ei bine, în clipa în care nu ne oferim acea dependență, atunci când nu o deținem sau nu suntem înconjurați de ea, începem să simțim lipsa, golul interior și pornim în căutarea ei. Ne dorim cu ardoare să ne satisfacem dependența emoțională într-o formă sau într-alta, motiv pentru care, deseori, nu ne gândim la nevoile celorlalți, la ceea ce presupun acestea și la împlinirea lor, ci strict la nevoia noastră. 

Se presupune că, odată satisfăcută dependența emoțională, nevoia pe care o simțim adânc în noi s-ar liniști și nu ar mai cere să o aprindem și să-i menținem flacăra, asemenea unei lumânări, ci s-ar stinge. Dar nu e deloc așa, ci dimpotrivă, o luăm de la capăt din nou și din nou căutând satisfacerea nevoii.

Cam asta semnifică dependența, în linii mari: aceeași nevoie repetată în mod constant. De aceea e atât de important să căutăm în interiorul nostru și să înțelegem ce se întâmplă.

Pentru a da un exemplu concret din viața cotidiană, mi-aș îndrepta atenția către cei care au fumat vreodată, fiindcă, atunci când fumăm, inconștient, ne conectăm la dependența fizică. 

De exemplu, să avem mereu țigări la noi, să ne aprindem din când în când o țigară, să ne asigurăm și să ne reasigurăm că nu am uitat țigările acasă oriunde am merge și că mai avem suficiente în pachet și uităm de fapt să ne îndreptăm atenția înspre dependența emoțională.

Urmare a faptului că fumăm este relaxarea. Atunci când fumam, intrăm într-o stare de pauză, adică mă relaxam în acele momente în care mă opream din sarcina pe care o făceam și fumam.

Dependența emoțională este nu alta decât dependența de relaxare.

În momentul în care mă lăsam învăluit de această dependență, fără să știu cu exactitate în ce consta, mă limitam doar la țigară în sine și nu înțelegeam de ce nu pot renunța la ele. 

Evident, acest lucru se întâmplă frecvent fumătorilor pentru că ei nu înțeleg că în spatele nevoii de a fuma este, de fapt, nevoia de a ne satisface relaxarea, nevoia de a fi relaxați.

În clipa în care renunțăm la această relaxare, conștientizăm că nu mai avem ce să facem. 

Cum apare dependența emoțională în cuplu?

La început, așa cum vă spuneam și cu alte ocazii, apare îndrăgostirea, se nasc fluturașii aceia diafani, ne simțim deplini, suntem satisfăcuți sexual și totul e minunat. Apoi, când dispare îndrăgostirea, apare atașamentul.

 Încep să percep lucrurile ca fiind sigure, partenera mea îmi validează comportamentul, iar eu mă simt bine atunci când ea face asta. Deci, eu mă simt comod atunci când ea îmi validează comportamentul, îmi oferă o stare de siguranță când știu că e lângă mine sau când, de exemplu, merg cu ea de mână. Și inversul e la fel de valabil, evident – ca femeie, mă simt protejată când merg cu el pe stradă. 

Situațiile de mai sus sunt legate tot de dependența emoțională. De aceea, de foarte multe ori, ajungem în punctul unui divorț, unei despărțiri, unei crize existențiale în care dependența emoțională lipsește, fiindcă, atunci când eram în relație, am reușit să ne satisfacem dependența și dintr-odată nu o mai avem, se pierde. Se nasc astfel anumite frici – frica de singurătate, frica de respingere.

În momentul în care noi suntem dependenți, ne este foarte greu să renunțăm, ba chiar facem eforturi în sensul acesta și de cele mai multe ori nu vrem să o facem, pentru că asta ne făcea să ne simțim întregi, deplini, fără să realizăm că de fapt s-a născut o dependență emoțională față de cealaltă persoană.

În momentul conștientizării acestui fapt, se întâmplă să ajungem în momentul unei crize de viață, unei despărțiri și înțelegem că acea dependență nu mai există și că nu mai poate fi satisfăcută.

De ce nu mai acceptăm despărțirea?

De ce nu vrem să ne confruntăm cu ea, să o lăsăm să fie, să facem parte din tot acel proces? Din cauza dependenței emoționale. 

De ce nu acceptăm diferite situații de viață? De ce suntem încăpățânați? De ce pornim un lung șir de războaie cu viața și nu acceptăm ce ni se întâmplă? Tot din cauza dependenței emoționale.

Dar oare se vede când devenim dependenți emoțional? 

Nu. Și asta doar pentru că nu știm să ne identificăm emoțiile și nici să ni le acceptăm. 

Avem nevoie să conștientizăm existența acestei dependențe emoționale care este prezentă din plin în viețile noastre, a tuturor celor care avem atașamente, pe care le toți avem.

Da, toți avem atașamente, iar un atașament ascunde foarte bine în spatele lui o dependență.

Haideți să vedem și felul în care se formează, să înțelegem și modul în care dependența se naște!

Mai întâi de toate, apare o acțiune. Acea acțiune mie îmi creează o dependență emoțională.

De exemplu, nevoia de afecțiune, nevoia de iubire sau nevoia de validare comportamentală, în care partenera mea îmi spune că apreciază felul în care o îmbrățișez, îi creează o stare de confort, de siguranță.

Acest lucru mă determină să o iau din nou și din nou în brațe. Și invers la fel, în cazul ei. În felul acesta se declanșează acțiunea, apoi, repetând-o, se naște obiceiul de a face din nou și din nou același lucru. Reluând același obicei, apare programul comportamental care se transformă într-o dependență emoțională.

Aș vrea acum să facem un exercițiu despre care v-am vorbit și mai sus, pe care îl ofer, astfel, ca soluție pentru dependența emoțională.

Așadar, haideți să ne gândim la o situație pe care nu o putem accepta. De exemplu, simțim că nu putem ierta ceva. În acel moment, conștientizăm că emoțiile care sunt îndreptate spre persoana pe care nu o putem ierta pot fi: invidie, supărare, tristețe, îndârjire etc. În momentul în care le observăm, înțelegem că e ceva acolo, în interiorul nostru, care se încarcă, o tensiune interioară. Acum priviți această tensiune, nu vă mai gândiți la emoțiile respective, ci concentrați-vă doar asupra ei. 

În clipa în care priviți tensiunea respectivă înțelegeți că, doar uitându-vă la ea, puteți să o diminuați. Chiar dacă noi ne uităm la emoție și percepem tensiunea ca fiind parte din emoție, putem să debarasăm emoția de tensiune și, dacă reușiți să observați asta, puteți conștientiza că vă puteți concentra doar pe tensiune. Fiind complet concentrați asupra ei, puteți să o diminuați, să o faceți să scadă.

Asta presupune că, în momentul în care sunteți capabili să faceți asta, puteți, de asemenea, să ieșiți din emoție și concentrarea să fie doar asupra tensiunii respective. Observați?

Consider că e un exercițiu simplu, dar care ne demonstrează că emoțiile au în spatele lor anumite tensiuni acumulate pe care le putem elimina, putem despărți tensiunea de emoție, concentrându-ne strict asupra ei. În momentul acela, se naște acceptarea, ea nu mai pare atât de complicată și atât de greu de înțeles, ci va face parte din noi și din simțirile noastre. 

Puteți să împărtășiți acest exercițiu și cu alți oameni care se confruntă cu neacceptarea, cu emoțiile greu de stăpânit și chiar și voi, la rândul vostru, îl puteți relua ori de câte ori simțiți nevoia să o faceți.

Tensiunea chiar se poate diminua și nu mai e nevoie de niciun fel de iertare, fiindcă, dacă observăm procesul, conștientizăm că iertarea nu e altceva decât un instrument al ego-ului.

Nu, nu avem de ce să iertăm fiindcă tot ceea ce e în jurul nostru e minunat și însăși viața pe care o trăim e o minune, chiar dacă cineva ne-a greșit.

Dacă privim cu atenție și cu blândețe înspre evenimentul care ne-a rănit, înțelegem că noi l-am creat, fiindcă avem la îndemână toate instrumentele necesare care ne fac creatorii propriei vieți.

Așadar, dependența emoțională e greu de văzut, greu de observat, greu de perceput, dar ea ne învăluie și nu ne dă voie să înțelegem că ne putem satisface nevoile în altă formă. Atâta vreme cât învățăm să o confruntăm și să diminuăm tensiunea, cu siguranță vom reuși să renunțăm la ea, iar exercițiul prezentat mai sus sunt convins că vă va fi de real folos! 

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×