Salutare, oameni buni!
Azi voi vorbi despre minciună.
De ce mințim? Suntem o specie de mincinoși?
Minciuna este o problemă veche de când lumea, care afectează toate aspectele vieții noastre: de la relațiile personale, la cele profesionale, de la viața socială, la cea politică. Nu e casă în care să nu auzi cel puțin o dată pe zi: nu-i frumos să minți/ m-ai mințit, lasă că știu eu/ mincinos patologic ce ești, iar exemplele pot continua.
Nu am găsit o statistică cine și cât minte, dar un lucru este clar: spre deosebire de celelalte forme de comunicare, minciuna tronează pe podium.
Suntem o specie de mincinoși? Probabil că nu. Deși, n-aș băga mâna în foc.
Toți am mințit măcar o dată în viața noastră, fie că a fost vorba de o minciună nevinovată sau de una gravă.
De câte feluri e minciuna?
Potrivit unor studii, există cel puțin șase tipuri de minciună:
Minciuni instrumentale – Am uitat să-ți aduc cartea pe care mi-ai împrumutat-o, dar o să ți-o dau mâine, promit. (Minciună spusă pentru că evit să recunosc faptul că nu am citit cartea și că nu o am la mine.)
– Minciuni spuse pentru a evita o anumită pedeapsă – Nu am spart eu geamul, a fost fratele meu. (Minciună spusă pentru a scăpa de mustrarea părinților sau de o posibilă sancțiune.)
– Minciuni spuse pentru autoprotecție – pe care le spunem pentru a evita să intrăm într-un conflict sau să ne facem de râs, pentru a ne apăra reputația sau imaginea de sine. Nu am putut să vin la întâlnire pentru că am avut o urgență la serviciu. (Minciună spusă pentru că nu pot să-i spun că nu mă atrage și că am alte opțiuni, mai bune)
– Minciuni spuse pentru a crea impresii false – pe care le spunem pentru a ne lăuda, a ne mări meritele sau a ne ascunde defectele, pentru a impresiona sau a seduce pe cineva. Am absolvit Harvard cu magna cum laude și am lucrat pentru Google și NASA. (Minciună spusă pentru a impresiona sau a seduce pe cineva.)
– Minciuni spuse pentru a-i apăra pe ceilalți – Îți stă foarte bine rochia asta, ești foarte frumoasă. (Minciună spusă pentru a-i proteja sentimentele. Arată rău în rochia aia, dar, poate, e singura pe care o are).
– Minciuni justificate – Nu pot să vin la petrecerea ta, sunt bolnav. (Minciună spusă când considerăm că avem un motiv valid sau moral pentru a nu spune adevărul, cum ar fi o situație de urgență în familie, o cauză nobilă sau o circumstanță excepțională).
Există și minciuni patologice, care sunt spuse fără niciun motiv aparent sau cu o frecvență excesivă, și care indică adesea o tulburare gravă.
De ce mințim?
Ce ne determină să ascundem sau să falsificam adevărul?
Există multe motive, cele trei fac parte dintr-un top 10.
1. Nu vrem să simțim vinovăție. Vinovăția este o emoție foarte joasă și am face aproape orice să o ocolim. Fugim instinctual de ea. Vinovăția dă semnalul că am greșit și că trebuie să reparăm situația. Dar, uneori, vinovăția este atât de puternică și de dureroasă, încât preferăm să o negăm sau să o ascundem. Așa că mințim pentru a evita confruntarea cu propria noastră conștiință sau cu reproșurile celorlalți.
De exemplu, dacă am mințit un prieten că nu pot ieși cu el la o cafea pentru că am mult de lucru, dar de fapt am preferat să stau acasă și să mă uit la un serial, mă pot simți vinovat pentru că l-am dezamăgit sau l-am făcut să se simtă nesemnificativ.
2. Fugim de responsabilitate. Este din ce în ce mai complicat azi, când apar responsabilități noi peste noapte. Responsabilitatea implică și riscuri, provocări și eforturi. De aceea, uneori, ne este frică să ne asumăm responsabilitatea pentru anumite situații sau decizii, pentru că nu ne simțim capabili să le facem față sau pentru că nu vrem să suportăm consecințele. Așa că mințim, pentru a scăpa de presiunea sau de judecata celorlalți.
De exemplu, dacă mi-am mințit șeful că am terminat un proiect la timp, dar de fapt l-am amânat din cauza lipsei de motivație sau de organizare, mă pot simți anxios sau rușinat pentru că nu mi-am îndeplinit sarcina.
3. Minciuna, calea cea mai ușoară. Uneori, mințim pur și simplu pentru că este mai comod și mai rapid decât să spunem adevărul. Creierul nostru este programat să fie cât mai eficient cu putință.
Poate că nu avem chef să explicăm motivele noastre pentru o anumită acțiune sau alegere, poate că vrem să evităm un conflict sau o discuție lungă, poate că vrem să impresionăm pe cineva sau să obținem un avantaj. Așa că mințim, pentru a ne scurta drumul spre ceea ce dorim sau pentru a evita ceea ce nu dorim. Cel mai adesea găsim acest tip de minciună la copii.
Ca să închei minciuna cu un adevăr:), aș spune că există minciuni albe (cele nevinovate) și minciuni negre (grave, cu consecințe nefaste), în funcție de ce se urmărește prin minciună.
În una dintre cele doua categorii intră și minciunile prin omisiune și comisiune (în plus față de minciuna prin omisiune se strecoară și o informație falsă).
Cea mai gravă formă o reprezintă minciuna patologică.
Persoanele care suferă de această afecțiune mint aproape despre orice, chiar și despre lucruri banale sau neimportante, și nu-și pot controla impulsul de a minți.
Minciunile lor sunt adesea exagerate, fantastice sau contradictorii, și pot fi ușor demascate de ceilalți. Știți bancurile cu pescari, nu? 🙂
Cum recunoști un mincinos?
Ca expert în analiza credibilității, aș putea să recunosc destul de repede un profil înclinat spre minciună.
Există mai multe indicii care ne pot ajuta să detectăm minciuna, atât la nivel verbal, cât și la nivel nonverbal.
La nivel verbal, putem observa dacă persoana care vorbește ezită, se contrazice, dă detalii prea multe sau prea puține, schimbă subiectul sau evită să răspundă direct la întrebările noastre.
La nivel nonverbal, putem analiza expresia feței, expresiile și microexpresiile, contactul vizual, gesturile, postura sau tonul vocii.
De obicei, un mincinos are o expresie facială rigidă sau forțată, evită să ne privească în ochi sau clipește des, își acoperă gura sau nasul cu mâna, își încrucișează brațele sau picioarele sau își modifică frecvența respirației.
Dacă ești mințit des, sau dacă simți că apelezi la minciună mai mult decât e cazul, te aștept în grupul de facebook Programe by Florin Alexandru.
