Salutare, oameni frumoși! Vă voi scrie acum despre frica de succes, pe care și eu am simțit-o, iar, în momentul în care m-am gândit la ea, a sosit cu o sumedenie de amintiri care au venit și m-au copleșit.
Multă vreme am avut această frică de succes. De exemplu, în momentul în care am deschis o cafenea, cu toate că am făcut cumpărăturile pentru a umple rafturile, după ce am scos băuturile, am ținut cutia în care erau depozitate acestea pentru că m-am gândit că, dacă nu va merge cafeneaua, voi pune siglele la loc și nu voi pierde foarte mulți bani.
Dar asta era o frică foarte, foarte mare: dacă voi avea succes, ce voi face cu el?
Apoi, a fost o etapă destul de cruntă, cea în care am lansat platforma Tikaboo. Înainte de a fi povestea cu jocuri, cărți și așa mai departe, noi am făcut ceva ce mi se părea foarte interesant: o platformă în care părinții să petreacă timp de calitate cu copiii, să confecționeze jucării din ceea ce aveau pe acasă, urmărind conceptul do it yourself. Nu a mers acest lucru, iar mie mi-a fost foarte frică când am lansat-o.
Următoarea spaimă resimțită a fost atunci când am lansat jocul EQ Game. Eram într-o situație financiară la limită, a venit lansarea acestui joc care s-a dovedit de succes. A fost atunci o muncă tare interesantă, mă urcam pe bicicletă și colindam tot Bucureștiul ca să livrez jocurile.
Frica mea de atunci a fost destul de puternică, dar cea mai mare pe care am resimțit-o, atac de panică în toată regula, a fost atunci când am lansat cartea „Copilul tău este un geniu”. Țin minte foarte bine că i-am dat drumul în jur de ora 14 după-amiaza, nu îmi venea să cred cum merg vânzările, îmi era atât de frică, nu puteam sta în picioare, pur și simplu urmăream cum fiecare carte pleca spre cititori. După acea zi, mi s-a mai întâmplat să-mi fie frică, dar nu a mai fost la fel de cruntă, ci a devenit gestionată, înțeleasă, ba chiar mă împrieteneam cu ea, discutam cu ea.
Nu am realizat cum a apărut această teamă de succes, ea se ascunde la vedere, e foarte bine camuflată și e în tot felul de gesturi.
Vă zic un secret: cu toate că am avut și frica de respingere, și cea de abandon, cu adevărat lupta cea mai grea am dus-o cu frica de succes! De ce? Pentru că era tot timpul acolo, se ascundea le vedere, ea reușea să ma saboteze – construiam un mod în care pur și simplu ajungeam în punctul în care nu mai puteam lansa din cauza unei mici probleme, amânam momentul, gestionam greșit resursele, tot timpul se întâmpla ceva.
Dar haideți să ne întoarcem la cauze!
Cauza, evident, pleacă din copilărie, acolo unde părinții mei aveau complexe de inferioritate și, inconștient, m-au programat spre a mă poziționa în perspectiva de învins. Ce presupune asta? Mai toată viața eram programat doar să încerc, să mă limitez la asta, la scuze lamentabile pentru a nu reuși, de fapt.
Un lucru bun care mi s-a întâmplat în perioada tinereții e că tatăl meu avea un bar, iar eu îl ajutam în acea perioadă, mă duceam după marfă și învățam antreprenoriatul, pregătindu-mă pentru a deveni un antreprenor. Nu știam atunci ce presupune, dar a fost foarte fain și folositor.
Însă, ceea ce habar nu aveam era că frica de succes reprezenta nimic altceva decât complexele de inferioritate ale părinților mei. Cum s-au instalat ele? Prin faptul că mi s-a repetat că ar trebui să-mi fie rușine dacă nu mă comport într-un anume fel. Modul în care mă educau era prin a-mi stimula rușinea și vinovăția. Îmi spuneau deseori: „ție nu îți este rușine să faci una ca asta?”.
Orice voiam să fac, îmi tot venea în minte întrebarea lor. Așadar, am început să preiau scenariul de învins și a apărut frica de succes. Ea s-a manifestat tot timpul și nu înțelegeam ce e cu ea și de unde e apărut.
Și acum pot să spun că am emoții când lansăm ceva nou, dar, în spatele acestei frici de succes e de fapt aceeași poveste: complexele de inferioritate care se ascund foarte bine în sistemul nostru de apărare. Eu nu am știut cum să duc complexele de inferioritate pe care mi le-au transmis părinții, așadar mult timp nu am socializat, mă exteriorizam doar când mă simțeam stăpân pe zona în care mă aflam.
Frica de succes se ascunde incredibil de bine la vedere și o puteți recunoaște când vă apropiați de un moment în care vă pregătiți să aveți să succes, și, fără să conștientizați, începeți să vă puneți piedici de un fel sau de un altul. E foarte bine să vă provocați, să ieșiți din zona de confort, să ajungeți în punctul în care să vă atingeți potențialul, adică să aveți succes!
În momentul în care avem complexe de inferioritate, apare inclusiv frica de nedreptate. Fiind copil, nu conștientizezi că nu ai de ce să fii complexat, părinții te obligă să le preiei și simți nedreptatea. Astfel, nu ai încredere în ceilalți, începe sabotarea și, astfel, apare și frica de succes.
Credeți în voi, în potențialul vostru, în ceea ce puteți să faceți, să obțineți, pentru că nu aveți idee cât succes sălășluiește în fiecare dintre voi!
