De ce nu primim afecțiune pe care noi simțim că o merităm în relație?

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Om frumos, m-am decis să-ți scriu astăzi despre de ce nu primim afecțiunea pe care o nutrim în adâncul nostru, crezând că o merităm. Mai apoi, considerăm că nu suntem iubiți, nu ne simțim împliniți în relație, astfel încât aruncăm vina unii înspre ceilalți: celălalt e de vina, cealaltă e de vină, adică partenerul sau partenera.

Cum de în alte relații pe care le observ sunt posibile anumite lucruri și în relația mea nu este așa?

Apar tot felul de contradicții, ne gândim de ce se întâmplă un anumit lucru, cum de în alte relații pe care le observ sunt posibile anumite lucruri și în relația mea nu este așa. Astfel, ajung să îmi doresc acea relație în care să mă bucur, să mă simt împlinit. 

Mai apoi, mă întreb ce parte din mine își dorește o relație care să mă împlinească, ce se află înăuntrul meu și îmi cere cu ardoare să simtă anumite trăiri. Observând și căutând în sinea mea, înțeleg că merit iubirea, iar în clipa în care realizez asta, mă întreb cu stupoare de ce nu o am, de ce nu o simt. 

Înțeleg atunci că e ceva nelalocul lui. Și ceea ce fac în mod constant, repetitiv, este să mă uit la partenera mea, să arunc vina înspre ea, să mă întreb „Oare de ce ea nu mă iubește?”. Privind mai bine, mă uit și înțeleg că, din punct de vedere comportamental, acolo sunt niște lucruri care mă conduc înspre a nu simți și a nu lăsa iubirea să se manifeste. Cad într-o capcană în care scenariul meu de viață, felul în care am învățat să fiu într-o relație și să mă comport, mă îndepărtează de iubire, de înțelegerea și perceperea acestui sentiment.

Iar asta e valabil pentru noi toți. Mă ofer ca exemplu ca să înțelegem cu toții procesul în sine, modelul comportamental, cum și în ce fel se manifestă aceste efecte în viața noastră cotidiană.

Mi se pare extrem de important să precizez că noi nu înțelegem nevoia de iubire, nu percepem cum se manifestă. Dar ea e o nevoie ca oricare alta și, în ceea ce mă privește, cred că e cea mai importantă. Ceea ce ne deschide inimile, ceea ce ne arată calea, ceea ce ne trezește și ne face vii e nevoia de iubire. O avem cu toții înăuntrul nostru, în fiecare bucățică, în fiecare suflare și o simțim și resimțim de fiecare dată când ne conectăm cu noi înșine. E modul natural prin care ne exprimăm atunci când ne simțim în siguranță, atunci când ne simțim acceptați, atunci când simțim că totul este bine, că totul este în regulă pentru noi, nu lăsăm voie fricii să ne copleșească, ci ne dăm voie să fim așa cum suntem. 

În momentul în care iubirea se manifestă natural, nu e vorba de niciun efort la mijloc, pentru că dacă se manifestă așa cum e ea, pură, naturală, neștirbită de nimeni, ne permite și nouă se manifestă așa cum suntem. 

Până vom ajunge în clipa în care ne vom iubi pe noi înșine, lăsând iubirii drum liber înăuntrul și în afara noastră, sunt câteva motive pentru care nu suntem capabili să simțim afecțiunea și împlinirea în relație.

Dar haideți să aflăm acum care sunt acestea! 

Tuturor ne plac fluturașii, implicit ne place să ne îndrăgostim atât de mult, încât, în prima parte a relației, când vedem doar persoana iubită și nimic din jur nu mai are vreo importanță, considerând că suntem capabili de orice ne propunem să obținem, presupune că al nostru corp fizic simte că și-a găsit perechea, crede în existența unui suflet-pereche, care apare de nicăieri. Însă nu înțelegem ceea ce e în spatele acestei povești, destul de ascuns. Nu știm deseori că fluturașii pot ține maximum doi ani.

Fluturașii presupun strict iubirea care ține de corpul fizic, a corpului emoțional, implicit felul în care rezonăm cu cealaltă persoană, modul în care ne „potrivim”. După ce trec doi ani, maximum de fapt – studiile arată că lucrurile s-au accelerat și acum se petrece totul mai repede, fluturașii dispar.

Dar ce rămâne după ce fluturașii nu mai sunt?

Se naște foarte clar sentimentul dispariției acestora, simțim că avem nevoie de stabilitate, suport și sprijin. Acestea susțin relația. Pe lângă stabilitate, sprijin și suport, mai rămâne atașamentul. Am fost timp de doi ani cu o persoană față de care ne-am simțit îndrăgostiți, ne-am simțit foarte bine, iar această nevoie de iubire a fost hrănită, satisfăcută.

Cum a fost satisfăcută?

Prin îndrăgostire – așa cum precizam mai sus, ceea ce ține de corpul fizic, corpul emoțional și potrivirea în gândire. Dincolo de corpul fizic, mental și emoțional, nu e îndrăgostirea, nu sunt fluturașii în stomac, ci e fără îndoială doar iubirea.

Atât timp cât atașamentele se instalează, avem nevoie să învățăm să renunțăm la îndrăgostire, ca să înțelegem pe deplin ceea ce presupune iubirea, în forma ei pură, nealterată, nemodificată, cea care se află întipărită înăuntrul nostru respirație cu respirație, trăire cu trăire. 

Când ne detașăm și renunțăm la atașament, apare iubirea.

E foarte important să conștientizăm faptul că ne-am îndrăgostit de fluturași, de senzație, de stare și de felul în care ne-a fost satisfăcută nevoia de iubire.

În clipa în care acești fluturași dispar, când se duce efectul lor, ajungem să ne întrebăm ce se întâmplă și nu înțelegem de ce nu mai simțim ceea ce simțeam până în acel moment. De aceea, se întâmplă ca, după o perioadă de timp, să ne dorim din nou să simțim acei fluturași. Dacă eu nu îi simt și nu îmi înțeleg comportamentul, mă gândesc că sigur se întâmplă ceva ce nu la locul său și sigur e vina celeilalte persoane, a partenerei mele. 

Ce fac dacă nu îmi observ comportamentul?

Dau frâu liber felului în care trăiesc și îmi permit să ajung în punctul în care să mă îndrăgostesc din nou. Ceea ce duce la tristețe, pentru că nu îmi ofer ocazia să mă împlinesc în relație. 

Ce presupune a mă împlini în relație?

Presupune să înțeleg că e iubirea, ce e dincolo, în spatele afecțiunii, să stau în relație și să învăț să mă dezîndrăgostesc, ca să pot afla ce e iubirea. 

Așadar, primul motiv pentru care nu ne împlinim în relație este că noi credem și chiar ne încredem prea mult în îndrăgostire, care ne păcălește.

După ce trece perioada aceea de doi ani, apare negocierea iubirii, iar asta presupune „îmi dai, îți dau”. Sexul, banii, avantajele, chiar și lucrurile simple – „săptămâna asta mergem la părinții tăi, dar, dacă tot am mers la ai tăi, săptămâna viitoare mergem și la ai mei”. Sunt tot felul de detalii care transmit un singur aspect: iubirea este de negociat. În momentul în care o negociem, nu putem să descoperim iubirea și nu putem afla ceea ce este ea, fiindcă ne mulțumim cu niște victorii ușoare, care ne păcălesc, un fel de recompense care ne împiedică să aflăm ce e iubirea și ce este în spatele ei.

Atât timp cât negociem iubirea, afecțiunea, nevoile fiecăruia, ne construim o iluzie, pentru că iubirea nu este condiționată de absolut nimic. Atât timp cât este condiționată de negociere, înțelegem că e o iluzie, o păcăleală. Iar ca să aflăm ce e dincolo, mai departe de ceea ce noi percepem, presupune să renunțăm la negociere.

Dar cum renunțăm la negociere?

Întâi de toate, trebuie să conștientizăm că negocierea îmi oferă strict plăceri simple, ușoare, astfel încât vom fi dependenți de plăceri. Iar dependența de plăceri ne duce înspre lipsa rezilienței.

Ați observat că adesea postăm diferite lucruri, poze pe rețelele de socializare și așteptăm validare prin tot felul de like-uri pe care, dacă le primim, în mintea noastră se declanșează puțină dopamină care îmi satisface plăcerea de a avea atenție din partea celorlalți?

Nevoia de atenție e o bucată mică din nevoia de iubire. Foarte multe persoane confundă micile plăceri cu atenția și afecțiunea pe care considerăm că le merităm, fiindcă, înăuntrul nostru, simțim că acolo este ceva mai mult decât înțelegem, simțim că merităm iubire, dar nu știm cum și în ce fel să o lăsăm să fie, să se manifeste în relație, pentru că dependența de plăceri o avem ambii parteneri. Având-o, căutăm să ne satisfacem această plăcere.

Multe relații ajung în punctul în care nu se conectează. Fac doar sex, dar, totuși, ei îl numesc dragoste. Lucrul acesta se întâmplă des, astfel încât multe persoane spun că sexul era ok, dar puține persoane simt împlinire atunci când fac dragoste. Iar asta se datorează dependenței de plăceri, pentru că nu ai ocazia să te conectezi cu partenera când plăcerea este principalul factor, nu te grăbești la destinație, ci profiți și te bucuri de moment – strict din perspectiva relației sexuale. Nu mai e, astfel, atât de importantă partea finală, ci ceea se petrece atunci, în acel moment, în timpul actului sexual – iar asta presupune depășirea, anularea dependenței de plăceri. 

Nu avem cum să simțim afecțiune și iubire dacă stăm în această dependență de plăceri și relația sexuală dintre noi se limitează strict la orgasm, la plăcerea în sine. Dacă ceea ce e între noi se limitează doar la asta, pierdem esența și nu îmi satisfac absolut deloc nevoia de iubire.

Apoi, într-o relație, se mai petrece un lucru: apar obișnuința și rutina.

E absolut normal asta. Dar, dacă ne uităm clar la obișnuință și la rutină, înțelegem că se nasc pentru că dispar fluturașii, pentru că ne-am „satisfăcut” majoritatea plăcerilor, astfel încât toate aceste plăceri exprimate și neexprimate nu pot fi negociate. Aceeași persoană, aceleași lucruri, aceleași trăiri și întâmplări… Astfel se naște obișnuința.

În felul acesta se naște nevoia de diversitate, e un efect direct al faptului că nu iubesc cu adevărat, cu tot trupul, cu toată inima. Fiind într-o relație fără să îmi observ și să îmi înțeleg comportamentul, mă rezum la negociere, la dependența de plăceri. Și-atunci, evident că nu știu cum să dau de capăt obișnuinței și rutinei. Nici nu știu ce se petrece cu mine. 

Dacă nu înțeleg un comportament, dacă nu realizez modul în care eu mă manifest și nu percep dependențele pe care le am, ajung în punctul în care mă plictisesc, astfel încât nu ține de mine sau de partenera mea. Atunci e cazul să las iubirea să fie, dar, mai întâi de asta, trebuie să înțeleg ce se întâmplă, să îmi observ comportamentul.

Dar oare atunci când vreau să simt iubirea, dau drumul controlului? Las și dau încredere ca persoana cealaltă să fie, să se manifeste natural? Nu mă mint pe mine însumi că trăiesc într-o iluzie, în care îmi spun că plăcerea mea reprezintă, de fapt, fericirea? 

Prin frica pe care o resimt în relație, încerc să controlez totul cap-coadă, nu realizez că în spate stă ascunsă nevoia de iubire. 

În esență, când vorbim de nevoia de iubire din cuplu, ne referim la atenție – îmi doresc ca atenția să fie pusă asupra mea. Apoi, după ce atenția este îndreptată asupra mea, vreau să mi se valideze comportamentul. În momentul în care fac orice gest, să primesc atenție, validare, apreciere. Când sunt apreciat pentru ceea ce fac, implicit sunt și acceptat. În clipa în care sunt acceptat, primesc afecțiune, care poate fi tradusă prin iubire. Îmi pot împlini iubirea prin conectare.

A treia energie – energia mea, energia partenerei și energia relației se împlinește și satisface nevoia de iubire. În momentul în care observ o relație și văd că o persoană face gesturi extreme sau aud spunând „Vezi? Ți-am spus eu că așa e?”, sau „De ce nu faci lucrul ăsta, pentru că eu am nevoie de el?”- sub formă de reproș, înțeleg că persoana respectivă nu este acceptată, nu îi este validat comportamentul, nici nu este vorba de conectare.

Dacă eu vreau să îmi satisfac nevoia de iubire în relația, e foarte important să fiu integru, să înțeleg că libertatea mea se termină unde începe libertatea ta și aici vorbesc strict de relație, să las lucrurile să se manifeste.

Am soluții foarte bune, pe care o să vi le ofer la Webinarul de săptămâna viitoare, unde voi vorbi despre cum să ne satisfacem nevoia de iubire din cuplu. Vă aștept săptămâna viitoare, în data de 30 iulie, la 19:30, unde voi vorbi mult mai multe despre toate aceste lucruri, despre energia relației, oferindu-vă ulterior soluții simple, ușor de pus în practică.

Vă invit să vă înscrieți aici: https://florinalexandru.ro/webinar-afectiune/?fbclid=IwAR1U1ApDArpm7KxGd7qqxhXYvPLJZWJyYDYX0ravLByvFwqjbwz7xLathJ4

Oferiți iubire, purtați-o înăuntrul vostru, lăsați-vă învăluit de ea, căutați-o în jurul vostru și lăsați-o să se manifeste mereu! 

 

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×