Haideți să vorbim astăzi despre a exagera, dar nu despre exagerare din punctul de vedere al cuvintelor, al modului în care ducem un concept într-o extremă, ci despre exagerare din punct de vedere comportamental. Adică a ne duce comportamentul într-o extremă sau alta.
În mod normal, noi, atunci când experimentăm comportamentul și învățăm, uneori exagerăm.
Și e normal să o facem! E normal ca, uneori, să ajungem la exagerare.
Atunci când o facem, ne ducem la niște extreme comportamentale foarte ușor de observat. Iar cum mintea noastră gândește în dualitate, este foarte bine să-i arătăm marginile celor două extremități.
E firesc, deci, ca uneori să exagerăm, să țipăm într-o situație, de exemplu.
Nu putem fi mereu în armonie, întotdeauna zen.
Am sesizat că mulți oameni promovează ideea de reprimare a emoțiilor și observ că, în esență, nu se vede clar că unul din cele mai bune moduri de a-ți exprima emoțiile este acela de a consuma emoția.
A consuma emoția când ajungi în punctul maxim al furiei este mai eficient pentru propriul corp emoțional, comparativ cu o afunda, a o reprima. Furiile, frustrările somatizează în corpul nostru fizic.
Așadar, e bine ca uneori să țipăm (dacă suntem în natură, de exemplu, nu la ceilalți oameni), să facem sport. Nu trebuie să fim perfecți, esența e să fim perfecți în imperfecțiunea noastră. Un om inteligent emoțional știe să-și dea drumul la emoții, să le țină atunci când e necesar.
Dar emoțiile nu sunt necesare de ținut. Iar atunci când exagerăm, vedem extremele comportamentale, observăm cum se mișcă corpul nostru emoțional, pentru că, dacă nu l-am pune la încercare, dacă nu l-am testa, nu am reuși să îl înțelegem.
În relații, de exemplu, ego-ul ne este mai inflamat.
De ce?
Pentru că partenerul/partenera reușește să îl determine să iasă mai tare la suprafață și să se vadă anumite lucruri. Sunt situații în care e necesar ca eu să experimentez extrema comportamentală din punct de vedere al emoțiilor mele, și recomand asta tuturor.
Nu e important să fii zen non-stop, ci e important să stăm în armonie, să fim în armonie, iar, dacă ajungem într-o extremă comportamentală, să o lăsăm să fie, să observăm și să nu ne judecăm.
Fiți perfecți în imperfecțiunea voastră, dați-vă voie să nu mai fiți în control, nu avem nevoie de control, fiindcă el vine din frică!
Trăiți și experimentați astfel de extreme și observați-le! Trăim armonia deplină atunci când experimentăm extremele comportamentale și exagerarea.
