Îmi face plăcere să vă scriu astăzi despre un subiect pe care îl consider foarte important, mai precis despre faptul că merităm să trăim împlinirea, să dansăm cu viața, să o celebrăm, să fim.
Dar ce mi se pare esențial de observat e altceva. E clar că merităm cu toții să dansăm cu viața, că e ceva dincolo de ceea ce cunoaștem, care poate genera armonia, dansul cu viața. Însă, o mare parte din noi crede contrariul, și anume că nu merităm.
Atunci când nu crezi e ca și cum te duci la piață, de exemplu, și vrei să cumperi cartofi. Crezi în sinea ta că nu o să găsești cartofi. Iar universul îți zice: „A, nu vrei cartofi?! Păi de ce ți-aș da, dacă tu nu vrei?”. Și universul, astfel, începe să lucreze.
Oare noi merităm să simțim împlinirea acum și aici, pe pământ?
Pentru că e foarte fain să credem în asta. Noi știm că merităm, însă nu prea avem încredere, nu prea credem. Nu o facem pentru că nu am învățat cum și în ce fel să credem asta. Nu am învățat cum și în ce fel să dăm drumul lui „nu cred”. Nu știm cum să anulăm convingerea că nu merităm.
A nu merita, de fapt, se traduce în mod normal în ochii unui copil în ignorarea lui. Haideți să mergem în trecut și să ne gândim. Acolo, în copilărie, foarte multe persoane erau prinse în treburi cotidiene, în special părinții noștri, care munceau mai tot timpul, erau atenți la cum se ne asigure hrana etc. Iar când noi aveam nevoie de atenție, de validare, ei nu ni le ofereau, fiind copleșiți de griji și nevoi. Așa că ne-au ignorat.
Iar pentru că ne-au ignorat, am învățat că nu merităm. De ce? Pentru că ei ne validau propriul comportament. În spatele lui „nu merit”, e o convingere, dincolo de gânduri și de emoții. O convingere care se manifestă adesea, iar noi nu știm cum să o înlăturăm.
Ce înseamnă, de fapt, „nu merit”?
Înseamnă că vocea mea e critică și este destul de nepotrivită, coincide cu vocea unuia dintre părinți care, în momentul în care mergeam spre el să ne ofere o anumită validare emoțională, ne respingea inconștient (pentru că și el, la rândul lui, a fost respins) și ne critica într-un fel sau într-altul. Vocea noastră interioară se manifestă continuu prin critică.
Nu e atât de complicat să vedem de ce nu merităm și ce facem cu acel „nu merit”! Acest „nu merit” trebuie transformat în „merit!”. Merit să mă bucur de viață, să mă bucur de Univers, să dansez cu el, să mă văd pe mine, cum sunt și în ce fel sunt. Ca să pot face toate acestea, e necesar să îmi dezvolt inteligența emoțională, să mă descopăr, să mă cunosc. Cum pot face asta? Prin ascultare activă.
În toată povestea cu a nu merita, extrem de puțini suntem conștienți că avem această convingere. E una dintre convingerile care ne păcălesc. Rănile noastre emoționale sunt construite într-o anumită ordine, iar undeva, acolo în spate, e o rană care se lasă cel mai greu văzută – rana de trădare.
Întorcându-mă în copilăria fiecărui dintre noi, în momentul în care părinții nu ne văd, iar noi avem nevoie de această validare și uneori țipam, urlam și chiar primeam câte o palmă pentru că insistam prea mult pentru a primi atenție. Gândiți-vă doar cum ne simțeam când părinții ne băteau. Iar acea rană e cea mai grea de văzut, ea se manifestă foarte agresiv, în general în relația cu cei de sex opus, cu cei dragi nouă. Rana de trădare nu ne lasă să fim vulnerabili în fața celorlalți.
Propun un exercițiu simplu – puneți-vă următoarele întrebări: Oare eu merit să trăiesc o viață împlinită? Oare merit să fiu iubit(ă)? Oare merit să mă iubesc pe mine? Oare merit să dansez cu viața? Oare merit să mă bucur de viață?. Fiți atenți la ceea ce vă zice corpul, inima, ei vă vor răspunde și veți realiza răspunsurile. Ceva se întâmplă în momentul în care veți face astăzi și e special.
Merităm să dansăm cu viața, să fim iubiți și să iubim, merităm să fim fericiți și împliniți, dar pentru asta avem nevoie să ne rezolvăm problemele.
Totul este exact așa cum trebuie să fie acum și aici.
Bucurați-vă indiferent de răspunsurile pe care le veți primi, fiindcă aveți șansa să conștientizați toate aceste aspecte și să lucrați la ele. Avem cu toții minunata șansă de a ne împlini în viața pe care o trăim.
