Trăim din inerție parcă și ne pierdem în aceleași obiceiuri de zi cu zi.
Observăm toate acestea doar când ne ajunge cuțitul la os și atunci ne trezim că vrem schimbare.
Primesc tot felul de mesaje disperate în care cei ce suferă vor să nu mai simtă durerea apăsătoare din piept, vor să scape de durere.
Îmi amintesc cum este pentru că am simțit și eu această durere și nu avem niciun habar cum să scap de ea.
De ce amânăm să ne vindecăm?
Căutăm să ne „vindecăm” doar când suntem disperați, ba că ne vom despărți, ba că nu mai avem puterea să o luăm de la început pentru că ne este frică că vom ajunge în aceeași situație, ba că frica este atât de puternică încât nu mai avem curajul să încercăm încă o relație.
Vorbesc aici de relația cu persoana iubită, dar asta se întâmplă și în celelalte relații.
Fie că vorbim de părinți, de prieteni, de familia extinsă, de cunoștințe, șamd.
Modul în care relaționăm este subiectiv și când spun subiectiv, vorbesc la modul cel mai cald cu putință.
Să nu mai spun de relația cu propriul copil unde ne pierdem capul dacă apare frica că vom eșua ca părinți sau că propriul nostru copil suferă.
Emoțiile sunt cele ce ne subjugă în astfel de situații la propriu.
Emoțiile sunt cele ce se ascund în spatele problemei.
Hai să îți povestesc ceva interesant.
Acum ceva vreme, când am trecut eu prin criza mea de viață, am constatat că ceea ce construia problema, nu era o situație, nu era partenera mea, nu era ghinionul pe care îl scoatem în față ca scuză, nu erau gândurile mele, nici vreo situație specifică, ci emoțiile mele.
Emoțiile mele sunt sursa tuturor problemelor mele, aceasta a fost concluzia finală și definitivă.
Uite, dacă se desparte de mine, de ce nu accept decizia ei.
…sau
Dacă nu este de acord cu decizia mea, de ce caut să schimb decizia altei persoane?
Observi că ține de emoțiile mele și de modul în care interpretez anumite situații de viață.
M-am întrebat dacă la toți e la fel și am ajuns la concluzia că da, la toți este exact la fel.
Uite încă o scurtă poveste legată de emoții neînțelese.
Când am început să scriu cartea „Copilul tău este un geniu”, mă gândeam cu frică și timiditate la ideea de a-i propune Profesorului Florian Colceag să participe la scrierea cărții.
Am stat în aceste emoții circa 3 săptămâni fără să fac mai nimic până într-o zi în care m-am hotărât să îl sun și să îi propun.
Decizia a venit aproape instantaneu și a fost un prim „da” ce s-a concretizat în cele din urmă.
Dar ceea ce am observat, a fost că din cauza fricii de respingere nu am întrebat pur și simplu dacă este de acord, m-am trezit că amân proiectul circa 3 săptămâni, timp în care am fost blocat la propriu.
Nu scriam, nu continuam cu pregătirea informație, ci amânam și lucram la alte proiecte ce nu erau prioritare.
Am fugit de propria mea frică retrăgându-mă în activități ce nu mă bucurau.
21 de zile de amânare a unui proiect atât de minunat cum este această carte.
Dar am învățat ceva important, emoțiile trăite erau doar proiecții ale minții mele și realitatea s-a demonstrat că era cu totul alta.
Ce riscam?
Să fiu respins și să pierd ceva timp sau să fie de acord și să continui.
Dar frica te paralizează, iar eu fiind prins în procesul gândurilor de a face propunerea și scenariul aferent oricărui răspuns aferent, nici măcar nu am văzut că este vorba de emoții ascunse după aceste gânduri.
Doar în ultima zi mi-am dat seama despre ce e vorba și m-am uitat în ochii acestei frici și am înțeles că era doar o proiecție falsă a ceea ce credeam despre situația respectivă.
Evident că asta mi s-a mai întâmplat des, mult prea des și nu doar mie pentru că așa cum îți spuneam la început, aproape zilnic văd comportamente ce se manifestă fără a fi conștientizate emoțiile.
Iar orice problemă aș avea, ea este de natură emoțională.
Iar emoțiile mele sunt cele ce îmi desenează viața, ce îmi arată modul în care percep viața.
Pare simplu, nu e așa?
Dar e necesar să intru încă puțin în acest subiect.
Modul în care îmi simt eu emoțiile, ține de cum și în ce fel mă accept eu pe mine însumi.
Dacă îmi observ coșul de pe nas apărut recent tocmai când mă pregătesc să filmez ceva, este clar că acest mic detaliu ce ține de exprimarea naturală a corpului fizic, mă va influența.
Dar dacă mă accept exact așa cum sunt?
Ce se va întâmpla cu interpretarea mea a situațiilor de viață?
Evident că voi zâmbi și poate că îmi observ coșul, dar cu siguranță îl voi ignora, eventual îi acord un zâmbet de acceptare și cam atât.
Nu se întâmplă asta de pe o zi pe alta, dar eu am învățat să fac asta și aș vrea să te învăț și pe tine cum să faci asta.
Îți mai spun că în ebook-ul Iubirea de Sine ai văzut o bucățică din ceea ce am învățat eu.
Și tocmai de asta vreau să îți spun cum să te accepți și cum să treci peste orice blocaj emoțional sau „tantrum” de adult. :)))
Spun asta pentru că eu am avut și acest tantrum și mi-am dat seama că pot să schimb modul în care îmi interpretez viața dezvoltându-mi inteligența emoțională.
Din sursa problemelor mele, emoțiile mele au devenit un instrument spre împlinire.
În articolul următor o să îți povestesc cum devin emoțiile sursa problemelor noastre și desigur urmează să îți dau și soluția la care au apelat deja peste 1000 de persoane ce au luat programul Geniu.
Un program de inteligență emoțională ce face mai multe lucruri, nu doar ne învață să ne iubim pe noi înșine.
Mai exact:
- Ne ajută să înțelegem cum funcționăm.
- Ne arată cum se formează comportamentul și cum să îl transformăm exact așa cum ne dorim.
- Ne învață cum să ne acceptăm.
- Ne determină să lăsăm potențialiul imens din noi să fie.
- Ne învață să trăim, adică să ne bucurăm de viață fără să depindem de vreo condiție: bani, relație, succes, șamd.
- Ne învață să ne iubim necondiționat.
- Ne determină să dăm din prea plinul din noi și să trăim în armonie pentru tot restul vieții.
Iar asta se întâmpă doar dacă pui în practică exercițiile din program și ești consecvent(ă) cu această practică de zi cu zi.
Desigur, și dacă îl vei achiziționa. :))
Ia-l de aici:
https://florinalexandru.ro/geniu/
