M-am gândit de ceva vreme să vă scriu despre poziționarea fiecăruia dintre noi în societate, despre modul în care ne poziționăm în relațiile dintre noi și ceilalți. Am avut, la un moment dat, o discuție cu un prieten și a trebuit să îmi răspund mie la o întrebare, o întrebare care sună astfel: „Cum ajungem noi să facem anumite acțiuni?”.
Mi-a răsunat întrebarea în minte și am înțeles că gândurile provin din emoții sau invers, emoțiile se nasc din gânduri. Dar în spatele gândurilor și emoțiilor ce se află? Niște convingeri. În spatele convingerilor e intuiția, despre care Don Miguel Ruiz afirmă că este Dumnezeu.
Dar intenția… intenția de unde vine? De ce ne oferă viața pe care o avem?
Astfel, fiind față în față cu aceste întrebări, am realizat că este vorba despre convingeri. Despre felul în care ne poziționăm, căci intenția rămâne conștientă sau inconștientă.
Dacă intenția este conștientă, poziționarea e în funcție de ceea ce ne dorim noi. Dacă e inconștientă intenția, poziționarea va fi în funcție de ale noastre convingeri.
Convingerile țin strict de felul în care noi programăm parental.
Astfel, dacă ne întoarcem în trecut, la momentul în care eram copii, și privim la felul în care părinții noștri se raportau la celelalte persoane din jurul lor – de exemplu, felul în care îl vedeau pe domnul doctor, considerându-l atât de special, pe domnul profesor sau pe oamenii aceia care aveau atât de mulți bani și nu aveau nicio grijă, vom înțelege clar despre ce e vorba.
Astfel, în aceste moduri am învățat să ne poziționăm în societate. Cu toate că nu există absolut nicio diferență între mine, între tine și între oricare individ care viețuiește pe această planetă! Suntem cu toții la fel, dar modul în care unii oameni devin mai „buni” sau mai puțin „buni” ține strict de modul în care ne poziționăm față de ei. Iar poziționarea se naște din convingeri și din modul în care noi am învățat să o facem în cadrul familiei.
Copiii nu știu că există oameni mai buni sau mai puțini buni.
În ochii lor, toți suntem egali și avem aceleași șanse. Un adult, pentru un copil, este o jucărie – o jucărie cu care poate glumi sau o jucărie mai urâcioasă.
E necesar să rupem acest lanț și să înțelegem că nu mai e nevoie de această poziționare în societate, ci trebuie să ne educăm astfel încât să percepem ceea ce copiii noștri știu mai bine decât noi: că suntem cu toți egali și minunați în aceeași măsură!
