Teoria haosului sau cum funcționează programarea parentală

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

V-ați întrebat vreodată cum funcționează programarea parentală? Cum se manifestă teoria haosului? Acestea au legătură cu credința pe care unii dintre noi o  avem adânc înrădăcinată înăuntrul nostru – aceea că nu merit. Aceasta a fost de fapt marea programare parentală, care a generat un scenariu de sacrificiu, care a adus la victimizare, la nemulțumire, care ne îndeamnă spre extreme, de exemplu ne dorim ca ai noștri copii să nu sufere, așadar le oferim totul, transformându-se în ceva în care bunul-simț nu prea e prezent, iar extreme își fac locul într-o societate în care se promovează acestea, din păcate.

Aș vrea să menționez că atunci când copilul țipă pentru că nu primește iubire, la un moment dat cedează. Când nu reușește să obțină iubire orice ar face, când în subconștient înțelege că nu merită să fie iubit orice ar face, se instalează astfel credința „nu merit!”.

Credința se manifestă deseori agresiv atunci când începe viața de adult, cel mai des în adolescență.

Cum se manifestă?

Poziționarea în relație e aceea de inferioritate, cu toate că ajunge într-o relație în care, la început, lucrurile sunt minunate și apare cocktail-ul de hormoni care nasc fluturașii. Totuși, apare efectul de victimizare de îndată ce dispare starea de îndrăgostire, persoana respectivă se poziționează în victimă. 

Inconștient, ea îi transmite celeilalte persoane rolul de călău, pentru că rolul de victimă cere implicit un asupritor. 

Apoi, un alt scenariu în care o persoană îl are pe „nu merit” ca motto în viață, e cel în care, asemenea cum a făcut în copilărie – și-a cumpărat iubirea pe care râvnea din tot trupul să o primească într-un fel sau într-altul, ajunge într-un punct în care și în viața adultă caută să își cumpere iubirea sacrificându-se, făcând tot felul de lucruri extra, exagerând cu tot felul de gesturi. 

Iar când cealaltă persoană observă că toate lucrurile ce țin de casă le îndeplinește persoana care se sacrifică, se gândește că nu are ce să facă și, fără să vrea, devine mai puțin implicată. De fapt, devine leneșă.

Aceste persoane care cred că nu merită au în minte ideea că viața este grea, un gând care vine mână în mână cu victimizarea. Ce presupune asta? Inclusiv din corpul fizic al persoanelor de acest fel se vede asta, devin ușor cocoșate, strânse, cu umerii lăsați pentru că duc greutățile tuturor în spate, nu numai ale lor. 

Așadar, ele au o formă deformată a corpului, atitudinea față de bucurie este reținută, atunci când se exprimă nu se pot bucura cu tot trupul, nu pot primi pe deplin starea de entuziasm. Asta se vede și în partea emoțională, în sensul că, emoțional vorbind, persoana respectivă simte că nu are cum să învingă greutățile care o acaparează, astfel încât preia alura de învins sau învinsă.

Un alt aspect la aceste persoane e cel legat de bani, întrucât au probleme cu ei. De ce? Pentru că banii sunt energie, și, cu ajutorul lor, reușești să-ți îndeplinești visurile. Normal că o persoană care crede că nu merită, nu are cum să aibă parte de ceva care o ajută să-și îndeplinească visul.

Acest „nu merit”, conform teoriei haosului, se instalează pe la 10 ani, iar modul în care se manifestă e așa cum am scris mai devreme. Persoana respectivă se victimizează, victimizarea e supapa datorită căreia aceste persoane reușesc să stea în acest scenariu. 

Așa se manifestă teoria haosului: ceva care s-a instalat la 10 ani, se manifestă cap-coada undeva la 22, 24, 28 de ani…

Mai e un detaliu important: persoana respectivă, aflată în scenariul de care vă scriam mai sus, rabdă cât se poate de mult și, la un moment dat, dă pe afară, fiindcă e sleită de puteri. Dar cine e de vină pentru faptul că își atinge limitele, din punctul ei de vedere? Cealaltă persoană, pe ea va da vina, așadar se produce separarea, se naște suferința care vine la pachet și cu un copil, un copil care este învățat cu toate aceste lucruri și, din păcate, de cele mai multe ori le va reitera…

Consider că nu am scris despre nimic nou, sunt convins că sunt povești pe care le-ați văzut sau chiar le-ați trăit. Cu toate că raportarea la întreaga situație pare a fi doar a mea, doar a ta, doar a ei, nu e chiar așa, o mare parte dintre noi am trăit toate acestea. Ceea ce spun eu aici este că această teorie a haosului sau modul în care funcționează programarea parentală e exact în acest fel!

Oare observăm că întreg comportamentul nostru se manifestă matematic sub formă de fractali?

Fiecare bucată din comportament, odată generată cauza, se manifestă într-un fel sau într-altul. Avem unul dintre efectele despre care am scris mai devreme, iar cauza o știm cu toții.

Dar asta nu înseamnă că e grav. Suntem foarte norocoși, dimpotrivă! Cu ajutorul unor astfel de probleme, avem oportunitatea să ne împlinim aici, în viața pe care o trăim. Acest scenariu ne duce într-o extremă, într-o criză de viață care se caracterizează prin depresie, printr-un conflict interior foarte puternic, iar când se întâmplă acest lucru, ne este oferită oportunitatea să ne reinventăm, să începem de la zero, să ne construim viața așa cum nutrim noi. E doar o criză de viață ce se transformă într-o oportunitate dacă alegem să ne „bucurăm” de ea, să ne reinventăm existența.

Eu m-am reinventat datorită acestei povești, acum sunt ceea ce sunt datorită lucrurilor pe care le-am trăit. E minunat că putem să râdem, să ne bucurăm de aceste aspecte odată ce aflăm, conștientizăm și suntem cu sufletul și ochii complet deschiși înspre asumare și conștientizare, înspre oportunitățile imense pe care le avem! 

Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

×