Tu știi cum să identifici un conflict într-o relație înainte să apară?

Picture of Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine

Distribuie articolul

Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Salutare, oameni buni!

Azi, voi intra puțin pe teren minat și te voi învăța cum să identifici primele semne ale conflictului în relația de cuplu.

Dar, mai întâi, hai să vedem: ce înseamnă un conflict în toată regula și cum reacționăm?

Când spui conflict, prima imagine care îți vine în minte este doi oameni care se ceartă în gura mare. Își spun vorbe grele, își reproșează lucruri, multe încep cu tu, întotdeauna… tu, niciodată… cunoașteți povestea.

Acesta este un conflict de veterani. S-au mai certat și în trecut, aduc pe tapet cam aceleași probleme care se repetă la nesfârșit. 

Dacă stai să te gândești mai bine, mai există și un alt fel de conflict, tot de cuplu cu istoric de certuri, cel în care unul dintre parteneri e aproape mut, abia poate să îngaime ceva, în timp ce celălalt joacă rolul principal.

Aș spune că modul în care se derulează un conflict în cuplu oglindește destul de fidel starea de sănătate a relației respective, iar cele două cazuri arată că relația lor este într-o fundătură: doua exemple de conflicte rele.

Conflictul bun

Mai important decât frecvenţa conflictelor este modul în care se tratează partenerii aflaţi în dezacord. Dacă conflictul nu durează prea mult, dacă discuțiile nu derapează și se duc pe alte direcții, care nu au legătură cu subiectul, iar partenerii nu-și sar la beregată, reușesc să iasă din conflict teferi și neînstrăinați, atunci, este un conflict bun. Au stins tăciunele care mocnea în focul de paie. 

Când ar trebui să ni se aprindă beculețul?

Linia între un conflict care rezolvă o problemă și un conflict distructiv este destul de subțire. 

Care sunt semnele unui conflict agravat?

      – devine frecvent, intens sau violent și nu se rezolvă prin dialog sau negociere

  • afectează starea noastră de bine, stima noastră de sine sau încrederea noastră în partener
  • ne face să ne simțim ignorați, neapreciați sau nevalorizați de partener
  • ne face să ne izolăm de prieteni sau familie sau să renunțăm la activități care ne plac
  • ne face să avem gânduri sau comportamente negative față de noi înșine sau față de partener.

Cum să ne dăm seama de primele semne care prevestesc conflictul în relație?

Conflictul apare și în cuplurile cele mai compatibile, pentru că, în ciuda posibilelor asemănări, partenerii aduc în relaţie și experienţe și percepţii diferite asupra realităţii, precum și o viziune proprie despre modul în care se fac lucrurile „corect”.

Poate apărea la orice moment, dar mai ales când partenerii se cunosc și își descoperă diferențele și asemănările. În această perioadă, este normal să existe unele neînțelegeri sau tensiuni, care pot fi rezolvate prin comunicare, respect și mici compromisuri.

Poate apărea într-o relație cu istoric, adică în care partenerii au o experiență comună mai lungă și mai profundă, conflictul poate apărea din cauza unor schimbări sau provocări care apar în viața lor, cum ar fi: stresul profesional sau financiar, apariția copiilor, rutina sau monotonia, infidelitatea, boala sau pierderea unui membru al familiei.

Care sunt primele semne de avertizare care prevestesc apariția unui conflict într-o relație?

Ele nu apar din senin și nici toate odată, dar e bine să fii atent la:

  • Lipsa de flexibilitate a partenerului tău
  • Neacceptarea altor păreri legate de ceva care ar putea atenta la credința sau părerea pe care și-a format-o deja
  • Impunerea deciziilor fără să te consulte în prealabil 
  • Atitudine de bossy, care vine la pachet cu aroganță, ironie și control.

Conflictul este o parte inevitabilă a oricărei relații, dar nu trebuie să fie o sursă de suferință și destrămare. Dimpotrivă, conflictul poate fi o oportunitate de creștere și învățare, dacă este gestionat în mod constructiv și respectuos. 

Dar cum putem să prevenim sau să rezolvăm conflictul înainte să devină distructiv? Care sunt primele semne care ne avertizează că relația noastră este în pericol și cum putem să le evităm?

Lipsa de flexibilitate

Ce înseamnă să fii flexibil într-o relație? 

Înseamnă să fii dispus să te adaptezi la schimbările care apar în viața ta și a partenerului tău, să fii deschis la noi experiențe și perspective, să fii capabil să negociezi și să ajungi la un consens cu partenerul tău. Flexibilitatea este o calitate esențială pentru o relație sănătoasă și durabilă, deoarece permite cuplului să facă față provocărilor și să se bucure de diversitate.

Ce se întâmplă când unul dintre parteneri este inflexibil? 

Înseamnă că el sau ea nu este dispus să își schimbe planurile, opiniile sau comportamentele, indiferent de situație sau de dorințele partenerului. Inflexibilitatea este o sursă de conflict, deoarece creează tensiune, frustrare și neîncredere între parteneri. Indiferent cu ce argument se vine în discuție, acesta este respins fără drept de apel. 

Cel inflexibil respinge orice tip de argument, pentru ca nu vrea sa iasă din propria credință legată de lucrul sau situația care stă la baza viitorului conflict. Tu vrei la munte, ea vrea la mare. Chiar ai pregătit vacanța de la munte, ai organizat-o ca la carte, dar ei i s-a pus de-a curmezișul și vrea la mare… Dacă ea nu cedează, conflictu-i gata. Poate mai aveai vreo șansă dacă ai fi întrebat-o dacă vrea la munte… dar, e deja tardiv…

Neacceptarea altor păreri

Ce înseamnă să accepți alte păreri într-o relație? 

Înseamnă să recunoști că partenerul tău are dreptul să gândească și să simtă altfel decât tine, să-i respecți convingerile și valorile, să îi înțelegi motivele și sentimentele din spatele opiniilor lui. 

Acceptarea altor păreri este o dovadă de maturitate și toleranță, deoarece arată că ești capabil să te pui în locul celuilalt și să îl apreciezi pentru ceea ce este.

Ce se întâmplă când unul dintre parteneri nu acceptă alte păreri legate de ceva care ar putea atenta la credința sau părerea pe care și-a format-o deja? 

Înseamnă că el sau ea nu este dispus să își pună la îndoială propriile idei, să asculte argumentele partenerului sau să ia în considerare alte perspective. Neacceptarea altor păreri este o sursă de conflict, deoarece creează rigiditate, ostilitate între parteneri.

Un caz mai rar întâlnit, dar relevant, este când ea vrea să se mărite în biserică, cu un sobor de popi, iar tu ești agnostic și vrei un ritual laic. Ritualul ei nu te reprezintă, dar pentru ea este esențial să se simtă că pleacă în viață binecuvântată de Dumnezeu. Trecând dintr-un registru în altul, aș spune: joac-o pe asta! 🙂

Decizii impuse cu de-a sila

Impunerea deciziilor fără a te consulta cu partenerul este o sursă de conflict, deoarece creează dominare, supunere și dependență între parteneri.

Ce înseamnă să te consulți cu partenerul într-o relație? 

Înseamnă să recunoști că partenerul tău are dreptul să își exprime opinia și să participe la luarea deciziilor care vă privesc pe amândoi, să îl întrebi ce crede și ce simte despre diferite situații și probleme, să îl asculți cu atenție și să îi respecți punctul de vedere. Consultarea cu partenerul este o dovadă de egalitate și colaborare, deoarece arată că îl consideri aliat și sprijin.

Când te trezești că ți se spune, ba chiar ți se ordonă: mâine nu mai mergem la ai tăi, am hotărât, nu are rost să insiști sau să comentezi, deja focul sub cazanul de frustrări se întețește. Conflictul stă să dea pe afară.

Atitudinea de bossy

Această atitudine de bossy vine la pachet cu aroganță, ironie și control.

Ce înseamnă să ai o atitudine de bossy într-o relație? 

Înseamnă să te comporți ca și cum ai fi superior partenerului tău, să-l critici sau să-l ironizezi pentru orice greșeală sau slăbiciune, să-l controlezi sau să-l manipulezi pentru a face ceea ce vrei tu. Atitudinea de bossy este o dovadă de nesiguranță și frică, deoarece arată că nu te simți bine cu tine însuți și că încerci să îți menții o imagine falsă de putere și control. Doar că, acest control se naște din nesiguranță și frică.

Gestionarea conflictelor este ca un dans, un tango, în care ambii parteneri trebuie să-și coordoneze pașii. Necesită exercițiu și practică, astfel încât să nu se calce reciproc pe bombee. Dacă vrei să afli cum să nu lași să escaladeze un conflict, să-l înăbuși în fașă prin comunicare și atenție, te aștept în grupul meu de Facebook Programe by Florin Alexandru.

Sursă foto: Unsplash.com

Picture of Florin Alexandru

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International.

Despre mine
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe LinkedIn
Trimite pe Whatsapp

Nu rata următorul articol!

Abonează-te la newsletterul de blog.

Explorează și alte subiecte similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *