Să ne acceptăm exact așa cum suntem pe noi și asta ne vom învăța și copiii, altfel îi vom învăța să nu se accepte și să nu se iubească
Începutul iubirii de sine începe tocmai cu această acceptare, dar atât de puține persoane se acceptă exact așa cum sunt.
Din postura de părinte știu că dacă eu mă accept exact așa cum sunt, fiul meu va învăța de la mine să se accepte exact așa cum este el.
Și eu cred că este datoria fiecăruia dintre noi părinții să ne învățăm copii să se accepte și să își înțeleagă comportamentul.
De ce atât de puține persoane se acceptă exact așa cum sunt ei oare?
Păi în primul rând nu știm cum să ne observăm și să vedem că totul este în regulă cu noi exact așa cum suntem.
Mintea este cea care ne spune mai tot timpul că nu suntem îndeajuns de buni, că ceilalți ne vor judeca și ne este frică de această judecată sau că suntem prea grași, prea urâți sau că avem o groază de imperfecțiuni.
Mintea este în neregulă, nicidecum noi, noi suntem perfecțti exact așa cum suntem.
Asta nu presupune să nu facem nimic, ci presupune să înțelegem de ce mintea funcționează așa cum funcționeaza și să mai înțelegem că tot datorită ei am ajuns în acest punct în care putem să trecem de ea și să o observăm.
Apoi să înțelegem că tot acest spectacol din partea minții are rolul de a ne ține în viață pentru că mintea noastră încă nu știe că trăim vremuri sigure fără războaie și fără un pericol real asupra propriei noastre vieți.
Mintea noastră a fost nevoită să construiască tot felul de scenarii pentru a ne ține în viață în vremuri grele până mai deunăzi, mai exact acum 70 de ani, iar schimbările de atunci până în ziua de azi au fost incredibil de rapide, dar nu și pentru modul în care funcționează evoluția în cazul creierului.
Mintea încă are rolul de a ne ține în viață și datorită acestui rol, proiectează frici de tot felul doar pentru că asta a făcut milioane de ani și în doar 70 de ani nu are cum să schimbe asta.
Evident că are nevoie de foarte mult timp pentru a nu mai proiecta aceste frici.
Dar noi suntem aici și suntem capabili să o observăm, așa că a vedea tot spectacolul din perspectiva unui spectator este poziționarea corectă.
Pentru că în felul acesta înțelegi de ce s-a construit așa comportamentul tău și poți să îl schimbi fără să te judeci, fără să te etichetezi, ci cu multă înțelegere și acceptare a vieții exact așa cum este ea în acest moment.
În al doilea rând pentru că habar nu avem cum să ne acceptăm.
Ce presupune asta mai exact?
Să ne observăm emoțiile, să fim vulnerabili, să nu ne judecăm și să nu ne etichetăm, să avem curajul de a ne înfrunta fricile, să învățăm cum să ne ascultăm, să avem un dialog constructiv și să învățăm ce este blândețea.
Oups.
Păi în societate am învățat taman invers.
Ceva este în neregulă cu ceea ce am învățat până acum, practic pentru a mă accepta pe mine este necesar să uit tot ce am învățat și să încep de la zero totul.
Dar oare este posibil să uit tot ce am învățat până acum?
Este imposibil pentru că avem stereotipuri în gândire și acestea se datorează în mod direct modului în care am învățat să gândim până de curând.
Aceste stereotipuri sunt sinapse în mintea noastră, la fel cum sunt cărările prin pădure, cu cât mergem pe acele cărări, cu atât vom avea cărări mai late, mai clare și motive să mergem pe aceleași cărări din nou și din nou.
Iar pentru a învăța să fim vulnerabili este necesar să construim o altă cărare în mintea noastră.
Prima dată o să fie mai greu pentru că este necesar să construim cărarea respectivă.
Apoi va fi mai ușor, ca în cele din urmă să schimbăm cărarea de mai devreme cu alte cărări pe care le dorim noi.
Totul se poate întâmpla cu multe repetări.
Știai că pentru a învăța ceva este necesar să facem 400 de repetări și astfel să se formeze o sinapsă în creier?
În schimb dacă ne jucăm, sunt necesare doar 20 de repetări pentru a forma o nouă sinapsă în creier.
De asta vorbesc de armonie pentru că atunci când suntem în armonie ne jucăm cu viața, cu comportamentul nostru și cu absolut tot pentru că armonia este starea noastră naturală, iar noi suntem niște copii jucăuși în corp de adulți.
Despre vulnerabilitate am scris într-un mail anterior și aș spune doar că noi am învățat că trebuie să fim duri și să nu ne arătăm slăbiciunile pentru că ceilalți vor profita.
De judecat o facem sau o făceam mai tot timpul cu ceilalți și evident că o facem și cu noi înșine, iar eu îți cer să faci taman invers.
Observi?
Să ne înfruntăm fricile, păi tocmai de asta avem un sistem de apărare construit exact așa pentru a nu reuși să simțim frică, mai exact băgăm fricile sub preș și fugim mai tot timpul de ele.
Nu știm să ne ascultăm pentru că nimeni nu se ascultă, e un haos continuu și toți țipăm să fim auziți.
De unde această zarvă?
Din copilărie, din faptul că nu eram ascultați și astfel trebuia să dăm din coate pentru ca cineva să ne asculte și asta presupune că cu cât făceam mai multă gălăgie, cu atât aveam mai multă atenție din partea părinților.
Evident că noi nu ne ascultăm pe noi pentru că nu știm cum să o facem pentru că în mintea noastră este gălăgie și zarvă.
De asta la mulți dintre noi nu ne place liniștea pentru că noi nu știm să ne ascultăm.
Apoi dialogul constructiv, păi de unde așa ceva?
Suntem abuzați emoțional la un singur calup de știri sau în reclame când pe lângă faptul că țipă pur și simplu la noi, mai apare și șantajul emoțional sau activarea fricii de a nu i îndeajuns de bun dacă nu cumperi respectivul produs și tot așa.
Apoi noi ca generație am fost abuzați sistematic de către părinți, evident că inconștient au făcut ei asta, dar copilăria și acum este privită ca neajutorată și nesemnificativă de către o parte din adulți.
Sunt metehne vechi de care putem acum să trecem, așa că dialogul constructiv ar trebui să își facă locul în cele din urmă.
Iar ultima abilitate, să învățăm ce este blândețea și iluzia că avem ceva de făcut în condițile în care noi suntem blânzi și asta este natura noastră reală.
Dar nu aveam cum să vedem blândețea după atât de multe convingeri, condiționări, blocaje, frici și alte metehne ale minții.
Așa că acum am ajuns la acceptare, dar ce este acceptarea?
Dansul cu viața și celebrarea fluxului normal al vieții aș putea spune pe scurt.
Dar acceptarea este mai mult de atât, este natura noastră pentru că atunci când învățăm să ne acceptăm pe noi, totul în jurul nostru începe să aibă sens și să conteze.
Începem să vedem ce suntem, conștientizăm că am scăpat în mare parte de „bagajul negativ” din viața noastră, învățăm să trăim în prezent, începem să ne iubim pe noi, apoi viața se manifestă în toată splendoarea ei și ne oferă cadou după cadou, astfel noi devenim recunoscători și procesul se accelerează de la sine.
Fiecare zi trăită în prezent presupune o viață întreagă petrecută în iluzia minții.
Timpul aproape că dispare, începi să celebrezi ființele și aerul pe care îl respiri și știi că nu mai ai cum să te întorci la viața anterioară ce rămâne doar o amintire.
Vei avea momente când faci eforturi să îți amintești cum erai în trecut și viața se împarte în două: înaine și după acceptare.
Este practic o trezire spirituală aș putea spune, dar asta nu presupune că nu mai ai emoții de rezolvat sau tipare comportamentale de așezat.
Doar că acum spațiul din care lucrezi nu se mai identifică cu mintea ta și începe petrecerea aici pe Pământ.
Practic vei reuși să ieși din mintea ta din ce în ce mai des până într-o zi în care tu decizi unde stai în fiecare moment pentru că gradul de observare și de percepție a momentului prezent crește până în punctul în care tot ceea ce facem este observabil fără niciun efort, ci ca un proces natural.
Iar observarea nu o face mintea, ci noi, ceea ce suntem după această minte.
Îți vorbesc din experiență și din modul superb în care trăiesc acum când sunt totuna cu fluxul natural al vieții.
Cred că ar trebui să ies din inimă și să îți vorbesc din rațional în încheiere.
Pe scurt, acceptarea este efectul natural al celorlalte „condiții de îndeplinit”.
Pur și simplu apare natural odată ce începem să ne concentrăm pe noi înșine și doar pe noi.
Tocmai ți-am spus cum am învățat eu să mă iubesc și sunt sigur că dacă această teorie o vei pune în practică, efectele vor apărea în scurtă vreme.
Dar ești dispus(ă) să reînveți cum să trăiești?
