Să ne acceptăm exact așa cum suntem pe noi și asta ne vom învăța și copiii, altfel îi vom învăța să nu se accepte și să nu se iubească Începutul iubirii de sine începe tocmai cu această acceptare, dar atât de puține persoane se acceptă exact așa cum sunt. Din postura de părinte știu că dacă eu mă accept exact așa cum sunt, fiul meu va învăța de la mine să se accepte exact așa cum este el. Și eu cred că este datoria fiecăruia dintre noi părinții să ne învățăm copii să se accepte și să își înțeleagă comportamentul.

Astăzi își voi vorbi despre blândețe și o voi face cu mare drag pentru că eu am fost uimit de modul simplu prin care am conștientizat ce este blândețea. Și voi începe prin a spune că blândețea este starea noastră naturală. Este modul nostru de a ne exprima și de a comunica cu celelalte ființe, doar că am alunecat spre ceva ce nici noi nu înțelegem de ce am făcut asta. Am alunecat spre agresivitate, spre duritate, spre o atitudine ostilă față de ceilalți, spre o mască de seriozitate și duritate pentru că o parte din noi așa am înțeles

Voi continua cu dialogul interior și cu modul simplu de a învăța să îl ascultăm. La prima vedere pare că avem ceva de făcut, dar singurul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne observăm fără a ne judeca și fără a ne eticheta. Subconștientul percepe ce e bine pentru fiecare în parte și va modela dialogul interior de așa natură încât tot ceea ce este nepotrivit va dispărea la un moment dat din modul în care îți vorbești. Doar că toate acestea se vor întâmpla în timp, mai exact în timpul pe care îl va percepe subconștientul

De ce este important să învățăm să tăcem? Pentru că e mult zgomot peste tot si adesea acest zgomot este și în mintea noastră, în dialogul nostru interior. Televizorul urlă, reclamele urlă, oamenii zbiară, până și acest mail pare că urle atunci când ești obosit(ă) de atâta gălăgie. Dar de ce este atât de multă gălăgie și de ce nu știm să ne ascultăm? Pentru că așa am fost programați. Îți este cunoscută expresia: „Tu ești mic și nu înțelegi!” Foarte mulți părinți o foloseau și dacă nu o foloseau, se exprimau așa și ne dădea de înțeles că așa

Continui seria de mesaje pozitive și îți vorbesc despre cum am învățat să mă iubesc pe mine însumi. Dar așa cum îți spuneam într-un mail anterior pentru a ne iubi pe noi înșine este necesar să învățăm cum să ne acceptăm exact așa cum suntem. Iar pentru asta va trebui să construim o relație cu frica, cu ceea ce ne-a ținut în viață atâta vreme pe Pământ, cu cea care ne-a oferit oportunitatea de a o transcede la un  moment dat. O călătorie minunată de la ființe primitive la ființe educate și totuși smerite față de un Univers magic și

Judecata și eticheta sunt subiectele mele preferate pentru că atunci când am renunțat la a mă mai judeca și la a mă eticheta, viața a început să aibă curaj. A început să se arate și să îmi arate bucuria simplă a unui nou născut pentru că exact asta eram. Începusem de la zero din nou și parcă acum că nu mă mai judecam și nu mă mai etichetam, puteam să fiu oricine mi-aș fi dorit. Inclusiv aveam oportunitatea să fiu eu, cel ce mi-am dorit întotdeauna să fiu. Omul frumos din spatele cuvintelor, omul din spatele măștilor, omul din spatele

A fost o perioadă în care adormeam pe filmulețele de pe Ted seară de seară și printre acei oameni faini era și Brene Brown, cea care vorbea de vulnerabilitate ca de una dintre calitățile esențiale ale omului ce vrea să iasă din tipare. Nu vedeam la vremea respectivă că mă poate ajuta vulnerabilitatea în procesul de a mă iubi pe mine și a învăța cum să mă iubesc și nici măcar nu aveam acest vis măreț să învăț cum să mă iubesc. Ce presupune asta? Eu mă iubesc pe mine, evident că mă iubesc, cum adică nu mă iubesc! Apoi

Suntem foarte buni reparatori și uităm că ne-am născut să construim, să creem Universul în care trăim. Observ zi de zi la mine cum mă rezum la a repara și cum văd că uneori sunt atât de prins cu reparatul că uit ce sunt. Mă trezesc că fac eforturi în a reconstrui relația cu fiul meu, relația cu părinții mei, relația cu partenera sau alte relații. Și asta pentru că îmi las creierul să alunece și să stea în trecut, adică la cum era relația odată. Trecutul există pentru a îl observa și a înțelege prezentul dacă este de înțeles,