A fost o perioadă în care adormeam pe filmulețele de pe Ted seară de seară și printre acei oameni faini era și Brene Brown, cea care vorbea de vulnerabilitate ca de una dintre calitățile esențiale ale omului ce vrea să iasă din tipare.
Nu vedeam la vremea respectivă că mă poate ajuta vulnerabilitatea în procesul de a mă iubi pe mine și a învăța cum să mă iubesc și nici măcar nu aveam acest vis măreț să învăț cum să mă iubesc.
Ce presupune asta?
Eu mă iubesc pe mine, evident că mă iubesc, cum adică nu mă iubesc!
Apoi a venit la un moment dat întrebarea:
Dar eu mă iubesc cu adevărat sau e doar o iluzie?
Și dintr-o dată mi-am dat seama că dacă eu mă iubeam, știam. Nu aveam cum să nu știu asta, evident.
Și atunci mi-am propus pentru prima dată să învăț cum să iubesc și evident că am plâns și m-am deschis pentru prima dată cu adevărat față de singura persoană care conta pentru mine, eu însumi.
În sfârșit mi-am dat voie să învăț, să fiu un copil, să văd dincolo de mândrie, dincolo de frică, dincolo de prejudecăți, dincolo de orice concept fix sau vreo paradigmă trecută.
Am simțit o eliberare, o stare de ușurare pentru că din nou eram copil și aveam voie să greșesc, să încerc, să fac oricum mă taie capul, doar pentru că eram copil, ce fain.
Și deja începusem să mă prostesc și să mă bucur de noua mea joacă, joaca de a fi vulnerabil și oportuntiatea de a învăța din nou.
Doamne câtă recunoștință!
Mi-am adus aminte din nou cât de simplă este copilăria, perioada în care vulnerabilitatea este prezentă în fiecare zi și este îmbrățișată ca starea naturală a lucrurilor.
Păi dacă vulnerabilitatea presupune copilărie, de ce aș mai vrea vreodată să fiu adult?
Astfel că am ales în acel moment nu doar să îmbrățișez vulnerabilitatea, ci am îmbrățișat și învățarea continuă ca stil de a trăi.
Acesta este motivul pentru care nu am dat niciun autograf pe nicio carte de când am publicat prima carte, consider că sunt în proces de învățare și dacă aș semna o singură carte ar presupune că mă poziționez ca atotștiutor și asta contravine cu vulnerabilitatea îmbrățișată acum multă vreme.
Când simți copilăria cum curge prin tine, cum ai putea să renunți la copilărie pentru mândria unui Ego needucat?
Am ales să celebrez copilăria prin tot ceea ce fac și prin tot ceea ce exprim zi de zi, o joacă continuă a unui copil fericit și împlinit ce a găsit raiul aici pe Pământ.
Vulnerabilitatea este doar un efect al celebrului dans cu viața, dar asta am constatat mai târziu pentru că toate au venit pe rând și mi-au arătat ce simplu este să sărbătoresc viața din perspectiva curiozității copilăriei.
Tot timpul ai motive să te minunezi de viață și de tot ceea ce ne oferă ea, începând de la modul în care ne aduce împreună până la energia ce ți-o dă muntele atunci când te pierzi prin ei.
Asta mai presupune să și simți, adică să lași muntele să intre în tine și să te umple de bucurie, de pace, de liniște și de smerenia.
Smerenia este și ea un efect al faptului că ești vulnerabil.
Îmi amintesc foarte clar că la acea vreme eram într-un grup de mastermind și eu eram primul dintre cei ce ceream feedback personal la tot ceea ce făceam eu sau le ceream prietenilor să îmi spună ce cred despre mine.
Practic pierdusem sensul paradigmelor din trecut și îmi dădeam voie să fiu vulnerabil și spre marea mea mirare, ceilalți mă admirau.
Nu înțelegeau exact ce fac, dar mă admirau pentru că eram vulnerabil și îmi amintesc că mă întrebau:
- Florin, ție chiar nu îți pasă de ceea ce cred eu când mă întrebi toatea astea?
- Ai văzut vreun copil să îi pese ce cred ceilalți despre el?
- …
Evident că odată ce m-am poziționat astfel, frica de judecată dispare și frica de a nu mai fi îndeajuns de bun dipare, se topește pentru că nu mai există Ego, cel care susține această frică.
Observi câte avantaje ai dacă îți dai voie?
Vulnerabilitatea este modul natural al celui/celei ce se află în proces de învățare continuă, adică a autodidactului.